Capacitatea de a gandi este considerata drept definitorie pentru fiinta umana (gandesc, prin urmare exist, spunea Descartes) si pana recent, s-a presupus ca trupul uman contribuie doar la cele mai de baza interactiuni cu mediul, si anume la procesele senzoriale si motorii; de cativa ani incoace, o sumedenie de noi studii sugereaza insa ca trupurile noastre si relatia lor cu mediul inconjurator ne dirijeaza chiar si cele mai abstracte rationamente, si ca pana si activitati aparent neimportante au capacitatea de a ne influenta gandirea.Cogito ergo sum… sau nu!

Pe cat se pare, indicii ca trupurile noastre ar putea juca un rol in gandire pot fi identificate in metaforele pe care le folosim pentru a descrie situatii. Cu 30 de ani in urma, aceasta observatie l-a facut pe lingvistul si filosoful George Lakoff de la University of California, Berkeley, impreuna cu filosoful Mark Johnson de la University of Oregon din Eugene, sa propuna asa-zisa “teorie a metaforelor”, potrivit careia ne gandim la concepte abstracte in functie de cum ne functioneaza corpul. Si de-atunci incoace, dovezi in sprijinul acestei teorii nu mai prididesc sa iasa la iveala.

“Sustinatorii principiilor traditionale ale cognitiei vor fi surprinsi. Ei considera in general capacitatea umana de a rationa ca implicand procese cognitive abtracte golite de orice legatura cu trupul si cu spatiul”, a comentat intr-un articol aparut in New Scientist, Tobias Loetscher de la University of Melbourne din Parkville, Australia. Recent, Loetscher si colegii lui au legat abilitatea umana de a cugeta la numere aleatorii – un exemplu de gandire abstracta – de miscarile corpului. Ei au cerut unui grup de 12 voluntari sa creeze o serie de 40 de numere, fiecare dintre ele cuprins intre 1 si 30, intr-o secventa pe cat de aleatorie posibil. Apoi cercetatorii au inregistrat miscarile verticale si orizontale ale ochilor barbatilor pe masura ce acestia pronuntau numerele cu voce tare, pe rimul unui metronom.
In cadrul acestui experiment, oamenii de stiinta au descoperit ca miscarile oculare ale subiectilor pot fi utilizate pentru a prezice marimea unui numar inainte ca acesta sa fie pronuntat. Daca un voluntar privea la stanga si apoi in jos, el alegea de obicei un numar mai mic decat cel anterior, iar daca privea in sus si la dreapta, alegea un numar mai mare. In plus, cat timp se uita intr-o anumita directie a fost direct corelat masurii in care numarul era mai mare sau mai mic decat cel anterior.
Citeste articolul integral pe Descopera.ro

Stiri