Scriam in numarul trecut de felul in care reactionam noi si cei din jurul nostru in diferite situatii. In general, reactiile noastre, modul in care ne raportam la lumea inconjuratoare, tind sa aiba un numitor comun, definindu-ne stilul personal. Spuneam atunci ca sunt persoane care prefera sa evite tensiunile, sunt altele mai agresive, obisnuite sa infrunte pe toata lumea, dar sunt si persoane care prefera sa manipuleze.
Haideti sa ne gandim putin la cei care, de regula, prefera sa evite situatiile, sa fuga, sa demisioneze. De ce credeti ca se intampla asa? Putem vorbi de mai multe cauze:
aprecierea gresita a raporturilor de putere si de influenta: fiecare dintre noi isi formeaza o impresie cu privire la puterea celorlalti, insa unii obisnuiesc sa-si imagineze ca cei din jurul lor sunt cu mult mai valorosi, ca pot domina cu usurinta;
tendinta de a devaloriza excesiv o situatie, propriile capacitati precum si tendinta de a nega existenta problemelor;
nevoia de a fi apreciat si iubit; credinta ca prin evitarea conflictelor, renuntarea la actiune in prezenta unor stimuli contradictorii, obtinem aprobarea celorlalti, conduce la intarirea acestor comportamente pasive.
Consecintele unei astfel de atitudini sunt in masura sa conduca la scaderea stimei de sine, acumularea frustrarilor, pierderea respectului celor din jur. in timp, apar si se dezvolta resentimentul si ranchiuna, comunicarea tinde sa fie din ce in ce mai slaba, energia se pierde fara rost, in actiuni care au drept scop apararea sau fuga. Pierderea respectului de sine apare ca urmare a incapacitatii de a refuza si a implicarii in lucruri pe care nu ni le dorim. Toate aceste consecinte sunt acompaniate de o intensa suferinta personala, marcata de angoase, anxietati, dispozitii proaste, insomnii, migrene, nevroze.
La polul opus, atitudinea de atac ascunde un mod agresiv de raportare la mediu, cauzat de resorturi interne profunde ale psihicului:
un nivel ridicat al frustrarii poate determina exagerarea importantei si a motivatiei celorlalti, care pot fi percepute ca atacuri;
teama latenta de celalalt, legata, adesea, de experientele trecute,
dorinta de schimbare, latenta si putin constientizata, determina, de multe ori, adoptarea unor pozitii de rivalitate.
Astfel de atitudini, desi folosesc o mare cantitate de energie, au o eficacitate aparenta. in timp aceasta atitudine atrage dupa sine atitudini de acelasi gen, dispretul si dezaprobarea celor din jur; se simte tot mai intens suferinta de a nu fi placut si iubit.
in cazul atitudinilor de manipulare am putea plasa cauzalitatea in atitudinile incurajate in copilarie, in educatia traditionala, care nu este decat o imensa manipulare permisiva, ridicata la nivelul de sistem moral. Aceste atitudini de manipulare au consecinte mai mult la nivelul celorlalti, determinand reactii de pasivitate, revolta, sfidare, dorinta de revansa.
Nu am intentia de a argumenta ca o modalitate de raspuns e mai buna, mai eficienta decat alta. Probabil ca veti fi multi care imi veti atrage atentia, macar in gand, ca nu am abordat atitudinea asertiva, singura care ne permite sa ne afirmam in mod autentic si intr-un mod constructiv. Eu insa cred ca o asemenea atitudine nu este intotdeauna folositoare si nici intotdeauna posibila. Iar daca ma gandesc mai bine, ajung sa ma indoiesc de existenta ei in modul actiunii reale.
Dar dumneavoastra puteti avea o alta opinie….(psih. dr. Claudia Daniliuc, articol preluat din revista Business Adviser editia print, nr. 30)

Organizational