Autor: Adela David
Procesul de invatamant este un act de comunicare didactica iar aceasta presupune intalnirea celor doi actori, educatorul si educatul, in care fiecare si-a asumat un rol bine definit. Procesul de invatamant indeplineste trei functii: de predare, de invatare si de evaluare (unii specialisti in domeniu adauga si o a patra functie, cea de autoinvatare).
Relatiile afective pozitive stimuleaza invatarea. Trebuie sa tinem cont de faptul ca daca elevii sunt ascultati si educati sa intrebe, atunci se ajunge la o receptare activa si acceptare critica (in sens constructiv) a mesajului educativ, supus unei judecati de valoare. De aceea, feed-back-ul, ca forma de conexiune inversa, este un mecanism de reglare/autoreglare deosebit de important deoarece faciliteaza atat actul predarii, al comunicarii cunostintelor de catre instructor, cat si actul invatarii, al receptarii si asimilarii informatiei de catre elev/student.
Avand diverse sinonime (conexiune inversa, aferentatie inversa, retroactiune), principiul feed-back-ului este fundamentul pentru orice actiune eficienta intrucat asigura operativitatea informatiilor cu privire la efectul actiunii respective. in sistemele cibernetice si, in general, in orice sistem bazat pe autoreglare, comanda isi schimba modalitatile de a se organiza si desfasura in raport direct cu informatiile obtinute pe baza studierii efectelor actiunii anterior comandate. in acest fel, comanda insasi este comandata de propriul efect, iar sistemele care functioneaza pe baza principiilor comenzii si controlului se numesc, din acest motiv, sisteme cu autoreglare.
Procesul de invatamant, in ansamblul sau, poate fi considerat un astfel de sistem cu autoreglare, intrucat el este un tip aparte de comanda si control, de dirijare permanenta a activitatii de invatare si formare a individului ca personalitate.
Constituindu-se ca un ansamblu de actiuni exercitate in mod constient si sistematic de catre educatori asupra educatilor, intr-un cadru institutional organizat, procesul de invatamant militar este, in fapt, expresia unei interactiuni permanente dintre instructor si elev/student/cursant. Instructorul este cel care transforma mesajele oferite de memoria sociala in mesaje didactice care creeaza situatii de invatare menite sa faciliteze optimizarea relatiilor ce iau nastere intre personalitatea elevului/studentului/cursantului si mesajele cu care cadrul didactic intervine in desfasurarea invatarii.
Un mesaj oarecare, indiferent de continutul sau, afirma Ioan Nicola [8], devine mesaj didactic din momentul in care declanseaza, faciliteaza si stimuleaza procesul invatarii in concordanta cu variabilele pedagogice pe care le implica, diferite in functie de personalitatea celui care invata si de situatia concreta in care se deruleaza invatarea. Aceasta inseamna ca, in afara unui cadru normativ specific, a legitatilor pe care le presupune actul sistematic de invatare, nici relatia de comunicare instructor-elev nu poate fi considerata o comunicare didactica autentica.
Iata de ce este insuficienta doar transmiterea informatiilor necesare elevilor, fara a ne preocupa de efectul pe care acestea il produc in plan formativ si cognitiv, fara a beneficia de informatiile cu rol reglator pe care le furnizeaza insusi procesul de invatamant. Din aceasta perspectiva se poate aprecia, pe buna dreptate, ca principiul conexiunii inverse reprezinta o legitate a actului didactic, iar aplicarea sa pe intreg parcursul desfasurarii lectiei si, in general, a intregului proces de invatamant, se impune ca o necesitate obiectiva.
Feed-back-ul, ca forma de conexiune inversa, este un mecanism de reglare/autoreglare care faciliteaza atat actul predarii, al comunicarii cunostintelor de catre instructor, cat si actul invatarii, al receptarii si asimilarii informatiei de catre elev/student.
intrucat cunoasterea in cadrul procesului de invatamant se realizeaza pe fondul interactiunilor multiple si neunivoce dintre predare si invatare, dintre activitatea instructorului si cea a elevului, comunicarea didactica va avea un caracter bilateral, fiecare dintre cei doi poli ai procesului instructiv-formativ putand emite si receptiona informatie. Atat emiterea cat si receptionarea informatiilor au insa sensuri diferite, puse in evidenta mai ales atunci cand analizam procesul de predare-invatare ca sistem, prin prisma celor doua importante atribute ale sale:
 comanda;
 controlul.
Comanda este cea care va asigura prelucrarea si transmiterea informatiei astfel incat sa se obtina cel mai bun efect in planul instruirii/formarii elevului. in acest caz, relatia instructor-elev va fi una directa, de la comanda la executie, avand astfel un caracter unilateral.
Controlul este cel care urmareste modul in care efectul anticipat prin comanda s-a infaptuit, caz in care relatia instructor-elev se inverseaza, fiind o relatie de la receptor la emitator, de la executie la comanda. Odata cu functia controlului intram in sfera de actiune a feed-back-ului, a conexiunii inverse ca modalitate specifica prin care efectul actiunii educative, finalitatea ei redevine cauzalitate, factor declansator al unor noi actiuni educative.
Interpretata din perspectiva comunicarii didactice, conexiunea inversa poate fi analizata in doua sensuri diferite, fiecare dintre acestea avand un rol aparte in cadrul acestui proces. Literatura de specialitate [6], [7], [9] evidentiaza astfel existenta unui feed-back ce regleaza mesajul didactic, activitatea de transmitere a informatiilor, dar si a unuia care regleza invatarea, receptarea si asimilarea informatiilor.
Feed-back-ul nu mai apare astfel doar ca un mijloc eficient de reglare a mesajului didactic, ci si ca o modalitate specifica de autoreglare a invatarii. Instructorul isi regleaza in permanenta forma si continutul informatiei transmise si, in general, atitudinea sa fata de actul de predare in functie de modul in care este receptat mesajul sau de catre elev/student. Totodata, elevul isi poate autocontrola actul de receptare a informatiei, de invatare pe baza reperelor oferite de catre cadrul didactic. in acest fel, insasi relatia interpersonala ce ia nastere intre cei doi agenti implicati in actul didactic, va capata noi valente si va conduce la performante scolare ridicate.
Cu privire la cel de-al doilea aspect supus analizei, literatura de specialitate interpreteaza actul invatarii nu numai dintr-o perspectiva praxiologica ci si una cibernetica. Altfel spus, activitatea de predare-invatare presupune nu numai o modalitate practica de realizare a acesteia, de ducere a ei la bun sfarsit, ci si o modalitate de control, la fel de bine structurata, care sa ne indice masura si eficienta cu care obiectivile actiunilor intreprinse au fost finalizate.
Aceasta este si semnificatia „cibernetica” pe care Ioan Cerghit (2006, p. 20) o atribuia metodei de invatamant utilizata de catre profesor in actul didactic [2]. Ea trebuie sa reprezinte o tehnica de lucru care incorporeaza in sine:
 elemente de programare (a secventelor, operatiilor, comportamentelor etc.);
 elemente de comanda sau de dirijare a activitatii elevului/studentului;
 elemente de legatura retroactiva (feed-back).
in aceasta acceptiune, metoda de invatare apare ca o modalitate de directionare a invatarii, prin interventia stimulativa a programarii, insotita de un control imediat si sistematic al rezultatelor partiale inregistrate (de evaluare) si de corectare si ajustare a mersului mai departe a ciclului instructiv dat (idem, p.20).
Convins de necesitatea realizarii feed-back-ului in activitatea de predare-invatare si mai ales de eficienta lui, R. Mucchielli afirma intr-o lucrare consacrata metodelor active in pedagogia adultilor ca „privarea de feed-back reduce invatarea la un discurs fara receptare, fara eficienta, frustrant pentru ambii parteneri, mai ales pentru elevi” [7].
Iata de ce situatiile de invatare in care lipseste, de pilda, comentarea raspunsurilor oferite de catre elev sau explicarea criteriilor in baza carora a fost realizata evaluarea, si, respectiv, acordata nota finala, nu pot asigura un grad de eficienta sporit activitatii de invatare. Practica adoptata de unii instructori de a solicita elevilor/studentilor realizarea unor lucrari de seminar, cercetare etc., fara a se ingriji apoi de aducerea acestora in fata clasei in timp util sau de a nu face comentarii si aprecieri asupra calitatii lor, nu poate asigura feed-back-ul necesar activitatii de invatare.
La fel de importanta este, de asemenea, aplicarea corecta, cu obiectivitate, a sistemului de pedepse si recompense, apelul la obiectivitate si responsabilitate in actul notarii. incurajarea, lauda, acordarea notelor mari sau, dimpotriva, observatiile, acordarea notelor mediocre sau nesatisfacatoare isi indeplinesc functia educativa doar atunci cand sunt utilizate in conformitate cu principiile docimologice. Mai mult, luarea in consideratie pe parcursul evaluarii si a altor indicatori, altii decat cunostintele acumulate, cum ar fi comportamentul, atitudinile manifestate de catre elevi/studenti, gradul de incorporare a unor valori etc., ofera instructorului posibilitatea de a da mai multa consistenta feed-back-ului didactic realizat.
Iata, in acest sens, care este cadrul de formare si dezvoltare profesionala:
O atentie aparte este acordata in literatura de specialitate modalitatilor utilizate de catre cadrul didactic pentru scurtarea feed-back-ului, a drumului de la diagnosticarea calitatii si eficientei invatarii la optimizarea acesteia. in acest sens se insista, cu precadere, fie pe integrarea eforturilor elevilor si a exploatarii dispozitiilor psihice ale acestora pentru invatare, fie pe dezvoltarea capacitatii profesorului de a anticipa posibilitatile elevilor sau chiar finalitatea actului de invatare.
Alaturi de conceptul de feed-back, se utilizeaza tot mai mult, in ultimii ani, cel de feed-forward care desemneaza, la fel ca si primul, o forma specifica de retroactiune. Daca feed-back-ul reprezinta modalitatea prin care finalitatea redevine cauzalitate, feed-forward-ul reprezinta modalitatea prin care anticiparea finalitatii redevine cauzalitate [6].
Prin intermediul acestui tip de retroactiune, instructorul poate adapta din mers actul de comunicare didactica pe baza sesizarii anticipate a posibilitatilor care apar si care prefigureaza atingerea sau nu a finalitatii scontate.
Astfel, cele doua forme de conexiune inversa se completeaza reciproc: fie instructorul va actiona mai intens atunci cand rezultatele elevilor/studentilor la examene sunt nesatisfacatoare (feed-back), fie va actiona preventiv, anticipand o evolutie catre astfel de rezultate (feed-forward).
Indiferent insa pe care dintre cele doua modalitati de actiune se va pune accentul, important este ca in activitatea de predare-invatare, beneficiile pe care utilizarea lor le aduce atat instructorului cat si elevului/studentului sa fie apreciate in mod obiectiv si, in consecinta, sa nu fie neglijata insemnatatea lor pentru calitatea actului didactic.

 
Bibliografie
[1]. Baban, A. (coord.) (2001), Consiliere educationala, Editura Psinet, Cluj-Napoca;
[2]. Cerghit, I. (2006), Metode de invatamant, Editura Polirom, Iasi;
[3]. Cretu, D. (coord.) (2005), Pedagogie: formarea initiala a profesorilor, Editura Universitatii „Lucian Blaga”, Sibiu;
[4]. Cucos, C. (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iasi;
[5]. David, E. (2001), intrebari si raspunsuri pe teme pedagogice, Editura Universitatii „Lucian Blaga”, Sibiu;
[6]. Iacob, I. (1998), Comunicarea didactica in Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice, Editura polirom, Iasi;
[7]. Mucchielli, R. (1982), Metode active in pedagogia adultilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
[8]. Nicola, I. (1996), Tratat de pedagogie scolara, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
[9]. Poenaru, R., Sava, F. (1998), Didactogenia in scoala. Aspecte deontologice, psihologice si pedagogice, Editura Danubius, Bucuresti.

Lucrari Psihomil IV