Autor: Flavia Emilia Coman
Organizatia militara are un rol tot mai important in prevenirea, descurajarea si limitarea conflictelor armate. Aceste roluri deosebit de importante si complexe reprezinta argumente suficiente pentru a motiva necesitatea studierii stiintifice a organizatiei militare, printr-o abordarea interdisciplinara din care nu poate lipsi cea psihosociala.
Societatea se afla intr-un proces continuu de evolutie, iar organizatiile care o compun trebuie sa se adapteze mereu noilor provocari si, totodata, sa beneficieze de pe urma progresului inregistrat in stiinta. Astfel, organizatia militara nu se poate sustrage acestui mers firesc al lucrurilor, fara de care nu ar exista progres si nici adaptare la mediu. si in cazul tarii noastre, armata se afla intr-un proces complex de adaptare la realitatile unei societati moderne, prin imbinarea traditionalismului cu aderarea la noi valori ce definesc o armata profesionista.
I. REPERE TEORETICE PRIVIND ORGANIZAtIA MILITARa

Atunci cand se vorbeste despre armata, in literatura de specialitate se uziteaza frecvent doi termeni care pot crea confuzie: cel de „organizatie militara” si cel de „institutie militara”. in principal, termenii sunt sinonimi.
Organizatia este definita in dictionarul explicativ al limbii romane ca fiind „asociatie de oameni cu conceptii sau preocupari comune, uniti conform unui regulament sau unui statut, in vederea depunerii unei activitati organizate”.2
Conform aceluiasi dictionar, prin institutie se intelege: „forma de organizare a unor raporturi sociale, potrivit normelor juridice  stabilite pe domenii de activitate”, „Organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ etc”3. in conceptia sociologului american T. Parsons „institutiile sunt un sistem de norme care reglementeaza raporturile reciproce ale indivizilor […] institutia defineste cum trebuie sa fie raporturile dintre indivizi”4.
Organizatiile apar inaintea institutiilor prin faptul ca primele reprezinta partea formala a organizarii, stipulata prin organigrama, prin fisa postului, regulamente etc. Institutia reprezinta partea informala a unei organizatii. Prin institutionalizare se intelege „ceea ce se intampla de-a lungul timpului intr-o organizatie si reflecta istoria ei specifica, oamenii care au facut parte din ea, grupurile pe care le reprezinta si interesele legitime pe care le-au creat aceste grupuri, precum si modul in care organizatia s-a adaptat mediului […] in sensul cel mai profund, poate a institutionaliza inseamna a infuza valoare dincolo de cerintele tehnice ale sarcinii de moment”5. Din aceasta cauza „una dintre functiile esentiale ale conducerii  este de a defini si apara aceste valori”.6
O distinctie intre cei doi termeni se regaseste si in literatura de specialitate autohtona. Raportand termenii de „organizatie” si „institutie” la armata, aceasta  apare in doua ipostaze majore:7
 ca subsistem al sistemului social – armata este privita in interdependenta cu alte subsisteme componente si avand functii specifice. Din acest punct de vedere armata este tratata ca „institutie” iar functia principala este cea de aparare nationala si colectiva;
 ca mijloc construit deliberat pentru indeplinirea misiunilor sale specifice -  din acest punct de vedere predomina criteriile de eficienta ale activitatii militare iar armata este privita in acest caz ca „organizatie” si indeplineste functii institutionale in raport cu societatea dar si cu membrii care o compun.
Exista mai multe definitii date organizatiei militare. Unii autori definesc organizatia militara ca fiind „o entitate sociala specifica, alcatuita prin asocierea deliberata a unui numar de cetateni, a carei valoare numerica este dependenta de decizia factorului politic, interesele si posibilitatile de sustinere economico-financiara ale statului si ai carei membri detin statute, indeplinesc roluri bine definite si desfasoara activitati in mod organizat pentru indeplinirea scopurilor apararii nationale. Spre deosebire de alte organizatii, organizatia militara se subordoneaza exclusiv vointei poporului prin intermediul autoritatilor publice abilitate”8.
Alti autori definesc organizatia militara ca fiind „o institutie cu un sistem propriu de organizare, conducere si ierarhizare, a carei activitate se desfasoara in conformitate cu prevederile legilor statului, regulamentelor militare, ordinelor si dispozitiilor comandantilor si sefilor”9.
Aparitia organizatiei militare, in forma in care se regaseste in prezent, nu are o istorie foarte lunga. Cu toate ca nevoia de aparare a existat de la inceputurile omenirii, acest tip de organizatie s-a dezvoltat treptat, o data cu progresele societatii si implicit datorita nevoilor tot mai diverse (terorism, razboi psihologic etc).  Unul dintre cele mai importante momente ale dezvoltarii organizatiei militare a fost trecerea de la armata de masa la armata profesionalizata. Huntington a considerat ca data exacta a nasterii profesiei militare a fost 6 august 1808, cand guvernul prusac a emis decretul prin care se stabileau conditiile pentru numirea ofiterilor. Regulile formulate atunci au constituit baza conceptului modern de profesionalizare al armatelor din diferite tari. si in cazul tarii noastre, secolul al XIX-lea a reprezentat piatra de temelie pentru profesionalizarea armatei.10
in prezent, modernizarea armatei Romaniei este o consecinta a interactiunii mai multor factori, interni si externi. Schimbarea radicala a structurii organizatorice si practicii manageriale din armata a fost numita in literatura de specialitate „soc organizational”.
Consultand literatura in domeniu, putem observa ca abordarea psihosociala a organizatiei militare s-a focalizat in special pe subsistemele acesteia, cum sunt unitatile si subunitatile militare. Ele nu pot fi considerate organizatii, ci armata in complexitatea ei se constituie intr-o organizatie structurata pe mai multe nivele de comanda11. Categoriile de forte ale armatei, marile unitati, unitatile si subunitatile nu sunt organizatii. Ele nu au autonomie, nu isi pot stabili scopuri decat pentru a indeplini obiectivele precizate de catre esaloanele superioare.
Este recunoscut faptul ca armata este o organizatie de tip birocratic (prin faptul ca activitatea este strict standardizata prin norme, legi, regulamente; subordonarea este in exclusivitate pe verticala; exista o ierarhie bine conturata etc).
in prezent, individul care apartine organizatiei militare nu mai este privit ca un simplu produs al sistemului, el este tratat ca un membru activ al organizatiei, cu personalitate distincta, aptitudini, deprinderi, nevoi, trebuinte, motivatii, etc. Se incearca valorificarea la maxim a potentialitatilor individuale, dar si formarea altora noi prin integrarea persoanei intr-un sistem educational menit sa-i asigure atat dezvoltarea personala  cat si profesionala.
Considerand noile tendinte de a privi resursa umana din aceasta organizatie, putem afirma ca se incearca schimbarea opticii fata de factorul uman, care este investit cu noi valente. Acest fapt implica mutarea centrului de greutate dinspre eficienta data de standardizarea activitatilor si specializarea stricta spre eficienta determinata de resursa umana.

II. INFLUENtELE CONTEXTULUI ORGANIZAtIONAL MILITAR ASUPRA INDIVIDULUI

Nu putem studia individul din cadrul organizatiei militare fara sa-l incadram intr-un context organizational. Privit in afara sistemului militar, fara sa tinem cont de  aspectele distincte ale organizatiei militare, acest individ nu se deosebeste foarte mult de alti subiecti. Trasaturile specifice care ii confera individualismul sunt determinate tocmai de procesul continuu de integrare si de adaptare la mediul, rigorile, normele, valorile, specificul scopului si misiunii organizatiei militare.
in primul rand, intrarea individului in aceasta organizatie este o problema ce tine direct de motivatia personala. Optarea pentru cariera militara a devenit, in prezent, una dintre optiunile preferate ale tinerilor. Imaginea pozitiva a armatei in randurile populatiei si increderea in institutia militara reprezinta factori motivatori pentru a face parte din acest sistem. Vointa proprie nu este suficienta, individul trecand prin mai multe etape de selectie (psihologica, medicala, aptitudinala, de cunostinte). Acesti pasi premergatori intrarii in sistemul militar au rolul de a selecta acei indivizi cu potential pentru cariera militara.
Un element distinct intalnit la nivelul organizatiei militare il constituie impunerea unei limite de varsta pentru intrarea in sistemul militar. Nici o alta specializare din viata civila nu impune standarde privind varsta maxima de admitere la studii. Acest fapt poate avea cel putin doua explicatii: cu cat persoana inainteaza in varsta este mai greu de schimbat/modelat si dificil sa-si formeze un nou sistem de mentalitati, iar adaptarea la rigorile vietii militare reprezinta un proces complex si dificil.
Charles Moskos12 identifica prin doua modele (modelul institutional si modelul ocupational) influentele de ordin ocupational asupra profesiei militare, prin care membrii profesiei nu mai sunt atrasi de „vocatie”, ci sunt preocupati mai degraba de obtinerea unor avantaje materiale (motivatie extrinseca). Acest rezultat al studiului ridica o problema importanta,  iar cercetarea trebuie aprofundata prin identificarea acelor factori care au determinat rezultatele mentionate. Motivatia financiara este considerata in general „periculoasa”, deoarece poate destabiliza un sistem prin faptul ca indivizii, in prezenta unei oferte mai bune, vor parasi sistemul. 
Privind din punctul de vedere al procesului de profesionalizare al armatei,  atragerea tinerilor spre cariera militara reprezinta o noua provocare pentru organizatia militara. Din acest considerent, este imperios necesar sa se identifice acei factori care determina optarea pentru sistemul militar.        
Specializarea in orice domeniu implica inscrierea individului intr-un sistem educational specific, cu rolul de a forma baza teoretica si practica pentru domeniul respectiv. Mediul educational militar are un specific anume si reprezinta mediul-prim de contact cu organizatia militara. Educarea pentru profesia de militar nu se poate realiza in orice conditii. Modul de desfasurare al cursurilor, relatia dintre profesori si studenti, relatiile din cadrul grupului, activitatile administrative desfasurate etc sunt reglementate prin diferite regulamente.
in continutul procesului instructiv-educativ militar  se regasesc activitati formative care au ca scop dezvoltarea acelor convingeri si atitudini, calitati, abilitati si comportamente care se afla in concordanta cu valorile si traditiile armatei, viziunea moderna asupra institutiei militare, caracteristicile actuale si de viitor ale actiunii militare, in general, si actiunii armate, in special.13
Contactul cu rigorile vietii militare se face  atat in timpul orelor de curs sau de practica, cat si dupa terminarea programului. Printre primele valori si norme care sunt insusite se numara: ordinea, disciplina, respectul fata de superiori,  supunerea fata de ordine, regulamente, adoptarea unui comportament specific etc.
incercand sa defineasca profesia miliara, sociologul american Amos Perlmutter afirma: „Profesia militara este un exemplu convingator de profesionalism modern de tip corporatist. Ca si alte profesii moderne, profesia militara reprezinta un grup social si cultural distinct, constituit din indivizi care nu sunt nici capitalisti, nici muncitori, dupa cum nu sunt nici functionari guvernamentali sau birocrati“.14
Individul este introdus intr-un mediu in care predomina, in special, relatiile formale. Predominanta relatiilor formale este o caracteristica a sistemului militar si este o consecinta a statuarii stricte  a normelor impuse militarilor prin legi, ordine si regulamente. Acest aspect are o importanta deosebita, iar functionarea perfecta a relatiilor formale este o conditie de baza a existentei organizatiei militare.
Statutul persoanei este recunoscut de toti membrii grupului, iar relatiile formale sunt in conformitate cu acesta. inca de la inceput, individul primeste o uniforma militara si grade in functie de pregatirea pe care o are sau de vechimea in sistemul militar. Insignele sunt si ele prezente, semn al unor merite speciale si al recunoasterii acestora.
Se considera ca uniforma are dublu rol: de a separa indivizii de restul populatiei si de a crea sentimentul apartenentei la un anumit grup, de a da o noua identitate individului. Gradele militare si insignele au un rol functional (de identificare a statutului persoanei), dar si pentru valorizarea individului (prin a face cunoscute meritele persoanei celorlalti membri). Astfel, de la primul contact putem identifica „cu cine stam de vorba” si, mai ales, cum trebuie sa ne comportam fata de persoana respectiva.
Psihologii au formulat pareri pro si contra privind „efectele psihologice” exercitate de purtarea obligatorie a uniformei asupra persoanelor. S-a sustinut ideea ca uniforma are un efect negativ si anume ca depersonalizeaza individul, acesta simtindu-se „la fel ca ceilalti”, in imposibilitatea de a-si exprima personalitatea prin vestimentatie. Tot psihologii au fost cei care au gasit si o solutie pentru acest fapt. Purtarea unui ecuson cu numele persoanei care este imbracata in uniforma are rolul atat de a inlesni contactul interpersonal, dar si un efect psihologic pentru persoana in cauza, si anume creeaza sentimentul de „personalizare”.
S-ar putea spune la prima vedere ca uniforma, gradele, insignele si chiar ecusonul cu numele pot crea sentimentul de „violare” a identitatii unei persoane, aceasta fiind „identificata” mult mai usor fata de un civil, de exemplu. Cadrele militare nu percep astfel situatia, deoarece prin educarea primita in scolile militare si prin valorile pe care le promoveaza armata aceste „semne” de identificare reprezinta chiar o mandrie pentru cadrul militar. 
in organizatia militara nu se intalnesc doar relatii formale. Datorita activitatilor de grup, cum sunt aplicatiile, instructia, activitatile de relaxare si deconectare, se infiinteaza relatii informale, care sunt secundare celor formale. Relatiile informale sunt de natura sa uneasca, intr-un mod armonios, ratiunea, vointa, aspiratiile, efortul profesional cu puterea sentimentelor, increderea, solidaritatea in fata dificultatilor, altruismul si satisfactia fata de succesele individuale si colective. Asadar, relatiile informale apar, se dezvolta si se mentin ca urmare a nevoilor psihosociale care le-au generat si reprezinta o completare/compensare a relatiilor formale. Cele doua tipuri de relatii sunt interdependente si se completeaza reciproc.
Aspectele relatiei formale si informale dintre indivizi este extrem de importanta, cele doua trebuie sa se suprapuna in proportie cat mai mare pentru a  genera un climat placut de munca si care sa favorizeze performanta individuala sau colectiva. Coeziunea unui grup este cu atat mai mare cu cat cele doua tipuri de relatii coincid mai mult.
Prin urmare, in sistemul militar indivizii trebuie sa se adapteze relativ usor la rigorile vietii militare si sa gaseasca in permanenta modalitati  de echilibrare a raportului dintre relatiile formale si cele informale.
Organizatia militara se caracterizeaza printr-o structura ierarhica si este constituita pe criterii riguroase. Ierarhia functiilor sau a gradelor militare genereaza un cadru stimulativ si competitiv pentru indivizi. Datorita acestei ierarhii, relatiile dintre membrii organizatiei sufera modificari fata de viata civila, astfel „in cadrul armatei, ansamblul normelor de comportament in relatiile interindividuale este strict determinat de regulamentele militare. Sistemul rol-status este clar precizat, existand toate conditiile pentru reproducerea constanta a relatiilor specifice.
Exista cel putin doua tipuri de relatii: orizontale si verticale. Dintre cele doua tipuri de relatii primeaza ca importanta, pentru organizatia militara, relatia pe verticala. Aceasta se stabileste intre persoane cu statusuri si roluri diferite, dar care sunt caracterizate prin superioritatea unuia fata de celalalt, iar persoanele implicate in relatie colaboreaza pentru atingerea unui obiectiv propus.
Raportul dintre sef si subordonat da expresie concordantei intre atributiile regulamentare ale partilor, realizandu-se limitele competentelor si autonomiei fiecaruia pe treapta ierarhica unde se afla, a respectarii drepturilor si raspunderilor celor cu care coopereaza, dand nastere astfel la situatii foarte variate. Astfel, apar relatiile de autoritate. Ele reprezinta raporturi oficiale care conditioneaza bunul mers al lucrurilor. Exercitarea lor este obligatorie.

Notiunea de „status“ face referire la pozitia unei persoane in cadrul unei structuri organizationale, defineste identitatea sociala si, ca urmare a acestei identitati, i se aloca persoanei anumite drepturi si obligatii. Notiunea de „rol“ se refera la comportamentul asteptat de la o anumita persoana si reprezinta atributul structural al acestor organizari. Unui status ii pot corespunde mai multe roluri. Pentru indeplinirea unui rol, individul trebuie sa ia act de drepturile si indatoririle care i se aloca. Datorita statusurilor si rolurilor primite in cadrul unei organizatii, dezvoltarea personalitatii individului va fi influentata de mediul organizational (in special in cazul persoanelor tinere) sau va fi modificata. 
Organizatia militara contribuie major la procesul de identificare sociala a indivizilor care o compun. Identitatea sociala reprezinta o credinta legata de ceea ce suntem in prezent si este fondata pe baza statusurilor pe care le detinem. Identitatea sociala este o perceptie subiectiva a sinelui, ca parte componenta a unei categorii specifice. Astfel, conceptul de „identitate sociala” poseda o dimensiune structurala, referindu-se la pozitia ocupata de individ intr-o structura sociala (profesionala), dar si o dimensiune personala (morala) precizand categoria din care face parte individul din punct de vedere al unor atribute personale (onestitate, politete etc.)15.
Individul care intra in sistemul militar ia act de existenta acestei „piramide a relatiilor ierarhice”, prin care se transmit de la varf spre baza ordinele, hotararile etc. Invers, circulatia informatiilor se realizeaza sub forma de rapoarte. inaltul grad de standardizare al procedurilor are ca efect limitarea initiativei sau chiar a creativitatii16.
O trasatura specifica organizatiei militare este sistemul propriu de stratificare, trasatura care isi exercita efectul asupra relatiilor dintre indivizii organizationali. Stratificarea nu se face pe baza unor criterii sociale, politice, economice, ci in raport cu gradul militar pe care il poseda fiecare. Stratificarea influenteaza relatiile dintre membri in functie de distanta sociala mai mare sau mai mica existenta intre ofiteri, subofiteri, maistri militari, militari angajati pe baza de contract si civili. Cu cat distanta este mai mare, cu atat apar efecte negative in ceea ce priveste moralul celor care se simt „in inferioritate de status”.17
in organizatia militara, stratificarea este data de urmatoarele grupuri sociale, astfel:
 ofiteri – ale caror caracteristici si nivele de pregatire profesionala, statute si roluri ii plaseaza predominant in pozitii de lideri si membri ai echipelor manageriale (ofiteri de stat major);
 subofiteri si maistri militari – care constituie osatura structurilor luptatoare, ocupand marea majoritate a functiilor de specialisti in exploatarea si mentenanta armamentului si tehnicii militare de toate categoriile, precum si cele mai multe functii de „mici comandanti“ (comandanti de plutoane si de grupe);
 gradati voluntari – care vor reprezenta in principal nivelul de executie;
 salariati civili, cu diferite pozitii in statele de organizare.
Pornind de la remarca lui Huntington conform careia ierarhia gradelor este mai puternica decat cea a functiilor, putem spune ca in prezent lucrurile nu mai stau la fel, indivizii din organizatia militara sunt investiti cu diferite functii chiar daca nu au inca gradul necesar functiei respective. Chiar daca uneori functia este obtinuta inaintea gradului, nu putem omite factorul motivational implicat in depasirea propriului nivel. Astfel, nivelele de competenta sunt diferentiate prin ierarhia gradelor iar sub aspect organizational aceasta diferentiere este data de ierarhia functiilor.18
Concluzionand, putem afirma ca un element pozitiv al stratificarii il reprezinta crearea motivatiei la nivel individual pentru depasirea statusului actual, de a ajunge pe o treapta superioara, care sa ii confere persoanei o pozitie mai buna in cadrul organizatiei.
Profesionalismul face parte din statusul ofiterului de azi. Trebuie amintit ca s-a trecut la profesionalizarea armatei, la intemeierea unei organizatii de specialisti care sa fie pregatiti pentru actiuni specifice. 
Dupa cum sustin unii autori, statusul de militar (chiar daca este vorba de niveluri ierarhice diferite) si mai ales cel de ofiter, trebuie sa fie caracterizat de notiunea de conducere. Organizatia militara pune un accent deosebit pe dezvoltarea competentelor de lider, iar prin sistemul educational se accentueaza formarea acestor trasaturi.
Procesul instructiv-educativ, in cazul ofiterilor, este mult mai complex si urmareste cu precadere formarea a patru competente, si anume: competenta de conducator de oameni si structuri militare, competenta de luptator, competenta de educator si cea de cetatean. Cele patru competente sunt dezvoltate diferit in functie de specificul activitatii desfasurate. Dezvoltarea unor valori cum sunt: competenta, asumarea responsabilitatii, initiativa, simtul datoriei etc, sunt cateva elemente care contribuie la formarea unor adevarati profesionisti.
Unii specialisti in domeniul militar fac referire la importanta formarii caracterului persoanei care urmeaza cariera militara. Calitatile umane nu trebuie tratate cu indiferenta, pentru ca ele se numara printre indicatorii asigurarii succesului oricarei actiuni, mai ales atunci cand vorbim despre viitorii lideri militari. „Indiferent de gradul si functia ocupata pentru statutul si rolul de ofiter, calitatile umane reunite in ceea ce noi numim caracter nu pot fi inlocuite cu nimic altceva. Istoria actiunilor militare ne-a dovedit ca liderii deosebiti pe campul de lupta au fost acei comandanti care au intarit geniul si stiinta de a conduce razboaiele cu caracteristicile de caracter specifice leadership-ului.”19. Cu toate acestea, nici un individ, oricate calitati intelectuale, de caracter si abilitati de conducere ar avea, nu ar putea sa indeplineasca eficient rolul militarului de profesie, fara o instructie si o experienta adecvata.
Referindu-se la profesionalism, Samuel Huntington20 identifica trei elemente fundamentale pentru orice profesie: expertiza, responsabilitatea si spiritul de corp. Putem aplica aceleasi criterii pentru descrierea profesionistului militar.
in nici un domeniu nu putem vorbi despre profesionalism fara sa existe o pregatire temeinica. Asadar, competenta (expertiza) este data atat de pregatirea teoretica dar si practica, de experienta acumulata in timp. Responsabilitatea profesionistului militar este de natura sociala si orice actiune intreprinsa are repercusiuni asupra altor persoane. Astfel, violenta trebuie sa fie utilizata numai in scopuri aprobate de societate. Spiritul de corp este esential pentru practicarea profesiei militare si reprezinta aderarea la valorile comune grupului militar de apartenenta, reprezinta constientizarea unitatii organice aparuta in urma pregatirii profesionale comune si conduce la formarea identitatii personale si de grup.21 Huntington nu considera toti membri armatei ca fiind profesionisti, ci doar acei ofiteri implicati in „managementul violentei”.

Acest spirit de corp este deosebit de important deoarece cuprinde ansamblul de reguli formale si informale specifice functionarii externe dar, in special, al celei interne a organizatiei militare.
Zulean a elaborat o schema generala a culturii profesionale a ofiterilor (considerand aceasta subcultura ca fiind reprezentativa) prin adaptarea schemei lui Feaver si Kohn la realitatile din afara SUA22. Dupa acest autor, cultura profesionala a ofiterilor se caracterizeaza prin:
 considerarea profesiei de ofiter ca fiind un serviciu pentru tara, cu scopul de a asigura securitatea comunitatii nationale;
 coeziunea de grup si codul etic profesional sunt in centrul de interes;
 leadershipul individual este considerat ca datorie si responsabilitate;
 se pune accent pe cresterea motivatiei, care este determinata de obligatia lor sociala (considerata a fi activitate de excelenta);
 supunere fata de conducerea politica si loialitate puternica fata de legile fundamentale ale tarii;
 datorie, onoare, abnegatie, exemplu personal, caracter comunitar, ierarhie, disciplina si control – ca valori ale profesiei militare.
Trebuie avut mereu in atentie rolul important al procesului de pregatire al viitoarelor cadre militare sau de perfectionare al celor care sunt deja in sistem. Existenta unei atitudini superficiale fata de toti acesti factori implicati, conduc la dezechilibrarea sistemului militar. Asa cum spune si Al. Rizescu „se mentin in continuare unele dificultati ce pot avea consecinte dezorganizante  (induse de constientizarea partiala a cerintelor statusului actual al militarului si a rolurilor asumate/atribuite acestuia) cum ar fi: 
 concentrarea procesului de pregatire profesionala pe formarea competentelor si a capacitatilor de actiune creativa si de conducere, si nu de comanda;
 selectia deficitara a viitorilor membri ai organizatiei, concretizata in slaba concordanta cu aptitudinile esentiale pentru statusul de militar;
 insuficienta apreciere a gradului si a modalitatilor in care au fost socializati posibilii membri ai organizatiei militare;
 dimensionarea necorespunzatoare a socializarii primare si profesionale (adica forme de invatamant, pregatire profesionala, specializare, avansare pe treptele ierarhice etc.)”23.
in concluzie, putem afirma ca individul care opteaza pentru cariera militara se poate asemana cu individul care se naste intr-o societate gata structurata. Viitorul cadru militar ia contact cu organizatia militara in care se formeaza si la care se raporteaza pentru a-si cunoaste performantele, beneficiaza de pe urma experientei inaintasilor, devine mai puternic prin actiunile corelate ale celorlalti membri, isi modifica sistemul de valori si comportamentul, dar, cu toate acestea, ramane o persoana unica, distincta, principala resursa a organizatiei care l-a creat.

 
Bibliografie
1. Dictionarul explicativ al limbii romane, Bucuresti: Editura Univers enciclopedic, editia  a II-a,1998, p.727
2. Talcott Parsons, Prolegomena to a Theory of Social Institutions, in American Sociological Review nr. 55, p. 319, apud Scott, Richard W. in Institutii si Organizatii, , Iasi: Editura Polirom, 2004, p. 34.
3. Paul Selznick,  Leadership in Administration, Harper & Row, New York, 1957, apud Scott, Richard W, Institutii si Organizatii, Iasi: Editura Polirom, 2004, p. 44.
4. Chester Barnard, Functiile executivului, , Bucuresti: Editura Cartier, 2003, p. 32 (in original: The Functions of the Executive, Harvard University Press, Cambridge 1938)
5. Claudiu Niculae, Schimbarea organizatiei militare. O perspectiva (neo)institutionalista, Bucuresti: Editura Tritonic, 2004, p.30
6. Liviu Habian, Constantin Telespan, Managementul organizatiei militare. Previziunea, Sibiu: Editura Academiei fortelor terestre, 2003, p. 7
7. Ion Irimia,  „Armata si societatea”, Bucuresti: Editura AiSM, 2003, p. 45
8. Dr. Marian Nita, Introducere in sociologia militara, Bucuresti: Editura I.N.I., 1999, p. 23
9. Merce Eugeniu, Consideratii privind organizatia militara in Revista academiei trupelor de uscat, nr.1 (13), Trimestrul 1, Sibiu: Editura academiei trupelor de uscat,  1999, p. 12
10. Alexandru Rizescu, Socializarea profesionala si comunicarea in organizatia militara in Revista trupelor de uscat, Anul XI – nr. 1 (41), Trimestrul I, Sibiu: Editura Academiei fortelor terestre, 2006, p. 13
11. Charles Moskos,  Armata, mai mult decat o ocupatie?, Bucuresti: Editura Ziua, 2005, p. 157
12. Ionel-Nicu Sava, Gheorghe Tibil, Marian Zulean, Armata si societatea. Culegere de texte de sociologie militara, Bucuresti: Editura INFO-TEAM, 1998, p. 67
13. Mihail Anton, Valorile si securitatea nationala in contextul euro-atlantic actual,  Teza doctorat, Bucuresti, 2006
14. Marian Nita, Organizatia in Psihosociologie si pedagogie militara, Bucuresti: Editura militara, 1992, p. 113
15. Stoica Victor, Bazele managementului militar, Bucuresti: Editura AiSM, 2003, p.40
16. Dr. Marian Nita, Introducere in sociologia militara, Bucuresti: Editura I.N.I., 1999, p. 157
17. Mircea Cosma, Ofiterul – lider de caracter, in Anuarul Academiei Fortelor Terestre, Sibiu: Editura Academiei fortelor terestre, Nr.3/2003-2004, p. 12
18. Samuel Philip Huntington, The Soldier and the State: the Theory and Politics of Civil-Military Relations, Cambridge, Massachusesetts: Belknap Press of Harvard University Press, 1957 apud Dr. Marian Nita, Introducere in sociologia militara, Bucuresti: Editura I.NI., 1999, p. 156
9. Petre Dutu, Determinari si dimensiuni ale profesionalizarii armatei Romaniei, in Organizatia militara-coordonate psihosociale, Caiet documentar nr. 3/2005, Bucuresti, 2005
20. Marian Zulean, Diferente culturale dintre armata si societatea romaneasca, Bucuresti: Editura Universitatii Nationale de Aparare, 2005, p. 6

Lucrari Psihomil IV