Autor: Lenuta Olaru, Lupta armata moderna, cu situatiile ei pline de riscuri, de pericol si neprevazut, solicita toate resursele psihice, morale, cognitive ale fiintei umane. Schimbarile frecvente, pierderile umane si materiale, necesitatea imperioasa de a parcurge intr-un timp scurt mari distante in diferite conditii de teren si stare a vremii, cer la trupe eforturi psihice sporite. Cunoasterea metodelor si mijloacelor de a preveni, limita si elimina stresul si urmarile acestuia trebuie sa reprezinte o prioritate in lupta armata.
Tendinta spre perfectionarea si profesionalizarea pregatirii armatei, punerea in valoare a individualitatii militarului devin o necesitate si o realitate pentru ceea ce inseamna luptator modern al unei armate moderne.
I. Stresul psihic. Consideratii de ordin general

Stresul psihic insoteste orice activitate in care omul este angajat, fiind o rezultanta a „conflictului” ce poate fi generat de actiunea in sine si cel care o presteaza; precum si datorita cresterii ritmului evolutiei societatii, volumului solicitarilor si dinamicii accelerate a ambiantei sociale. Din acest punct de vedere se vorbeste despre stresul vietii de zi cu zi, al mediului ambiant, familial, scolar, profesional, etc..
 Stresul profesional (sau ocupational) este determinat de impactul omului cu procesul muncii fizice si intelectuale. Stresul profesional a atras atentia prin consecintele sale reflectate in etiologia sanatatii mintale, a bolilor somatice, cum sunt cele de natura cardiovasculara, ulcerul si altele.
S-a afirmat ca daca stiinta despre stres – stresologia – care tine concomitent de psihologie, de medicina, de sociologie si de alte discipline – este foarte noua, aparuta chiar de cativa ani, obiectul ei – stresul – este vechi de cand lumea. Oamenii au avut de-a face cu stresul dintotdeauna, dar l-au suportat fara sa-l inteleaga. [Aradavoaice, 1993, p. 5]
Conceptul de stres a fost formulat pentru prima data de canadianul Hans Selye (1907 – 1982). Prin stres el intelegea un raspuns nespecific al organismului la solicitarile la care este supus.
in Dictionarul de Psihologie Sociala stresul psihic este definit ca „stare de tensiune, incordare si disconfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unei probleme” (Dictionar, 1981, p. 235).
Capacitatea individului de a gandi si actiona se modifica in conditii de stres. Stresul influenteaza aparitia astmelor bronsice, hipertensiunii, colitelor, anumitor dermatoze, reumatisme artritice, ulcere, etc. stresul este cauzator direct al tulburarilor de somn, a inapetentei.
Modificarile fiziologice si psihologice datorate stresului nu au scapat specialistilor din domeniul militar. Folosirea factorilor de stres pentru slabirea potentelor inamicului este noua. Luptele de uzura, terorizarea inamicului, macinarea nervoasa a acestuia, reprezinta modalitati foarte des folosite in razboaie sau in situatii de criza.
Exemplele abunda in istorie, motiv pentru care nu amintim decat unele mai neobisnuite si eficiente:
Lansarea de bombe si proiectile cu explozie intarziata care sa prelungeasca starea de stres mult timp dupa terminarea bombardamentului, tehnica folosita pe scara larga de americani si japonezi in timpul celui de-al doilea razboi mondial; Lansarea de atacuri diversioniste la mare distanta in spatele frontului pentru a crea nesiguranta; Atacarea combatantilor inamici in locuri neasteptate: dusuri, WC – uri, restaurante, tabere de odihna si refacere; Mentinerea unei activitati pe timpul noptii, precum transferarea de unitati dintr-o pozitie in alta, deplasari necontenite de coloane auto, simulare de atacuri aeriene si terestre etc.
Atunci cand analizam stresul psihic se cer avute in vedere mai multe aspecte. Mai intai: situatia stresanta care consta intr-un soc emotional sau frustrare acuta, apoi reactia la stres, de regula apar raspunsurile emotionale „in exces”, modificari ale reactivitatii exprimate vizibil in comportamentul indivizilor. [Aradavoaice, 1993, p. 7 – 21]
Profesorul universitar dr. Karl Hecht afirma ca „sta in puterea noastra ca prin structurarea mediului de viata si de munca sa folosim stresul pentru sporirea capacitatii de munca si pentru mentinerea sanatatii”.
Dupa dr. Peter Hanson, in studiul „The Joy of Stress” (1987) exista factori ce faciliteaza „agresiunea stresului” si factori de crestere a rezistentei la stres.
in categoria factorilor ce faciliteaza „agresiunea stresului” se inscriu:
Ereditatea nefavorabila; Insomnia; Dieta gresita; Obezitatea; Scopuri nerealiste; Abuzul de stimulente sau sedative; Fumatul; Situatia materiala deficitara; Munca nesatisfacatoare; Instabilitatea familiei.
in randul factorilor de crestere a rezistentei la stres se remarca:
Ereditatea favorabila; Simtul umorului; Dieta corespunzatoare; Stresul alternativ; Scopuri tangibile; Cunoasterea factorilor de stres; Somnul odihnitor si relaxarea eficienta; Situatia materiala buna; Munca plina de satisfactii; Armonia familiala. [Aradavoaice, 1993, p. 21 – 24]
 
II. Stresul in lupta armata. Factori generatori de stres

Conflictele militare in care se utilizeaza o gama extrem de larga de mijloace de lupta cu urmari deosebit de distructive, intrebuinteaza o varietate de forme si procedee de lupta, inclusiv modalitati de influentare ideologica si persuasiune psihologica subtile, care fructifica marile avantaje de difuzare masiva si rapida a mesajelor de care dispune mass – media contemporana si exploateaza abil toate slabiciunile omenesti, solicita intens capacitatile intelectuale si psihice ale luptatorilor.
R. Wiliams si B. Smith, in vol. II al cunoscutei lucrari „Soldatul american” enunta 12 caracteristici ale luptei care genereaza stresul:
1. pericolul asupra vietii, asupra unor parti ale organismului si sanatatii;
2. hrana, apa si imbracaminte insuficienta;
3. munca pe timp indelungat, somn insuficient;
4. lipsa relatiilor sexuale;
5. lipsa de incredere si simpatie (bunavointa);
6. pierderea camarazilor si privirea ranitilor si mortilor;
7. limitarea posibilitatilor de deplasare;
8. incapacitatea si limitarea posibilitatilor de orientare;
9. conflicte interioare intre simtul datoriei si integritatea personala, acceptarea normelor de trai in colectivitate si imperativele luptei;
10. sentimentul ca omul nu inseamna nimic (el este mijloc si unealta);
11. lipsa unei vieti private si constrangerea permanenta la viata in colectiv; etc.[Aradavoaice, 1993, p. 30 – 33]

1. Solicitari si trairi psihice in lupta

Lupta armata moderna, cu situatiile ei pline de riscuri, de pericol si neprevazut, solicita toate resursele psihice, morale, cognitive ale fiintei umane. Schimbarile frecvente, pierderile umane si materiale, necesitatea imperioasa de a parcurge intr-un timp scurt mari distante in diferite conditii de teren si stare a vremii, cer la trupe eforturi psihice sporite. Aceasta apare si mai mult in evidenta daca avem in vedere situatiile ce impun ducerea unor actiuni in spatii infectate chimic sau radioactiv, in desfasurarea carora luptatorii nu vor avea timp sa se odihneasca normal, precum si dificultatile ce pot sa apara in asigurarea legaturilor si a transmiterii si primirii ordinelor, in asigurarea aprovizionarii si in acordarea ajutorului medical.
Datorita mecanizarii trupelor, actiunile de lupta se desfasoara in ritm tot mai alert, iar mijloacele moderne ofera posibilitatea ducerii actiunilor de lupta si noaptea. Toate acestea duc la scurtarea pauzelor pentru odihna si la micsorarea numarului lor. Drept urmare apar tot mai frecvent stari de epuizare fizica si psihica.
in razboi, luptatorul este nevoit sa lupte concomitent pe mai multe fronturi: lupta cu sine – sa-si infranga teama, sa-si mentina luciditatea, calmul, autocontrolul; lupta cu armamentul si tehnica din dotare pentru a o utiliza la parametrii superiori; lupta cu terenul, conditiile de clima, starea atmosferica si confruntarea propriuzisa cu inamicul pentru a-i ghici intentiile, a-i dezvalui la timp tacticile, a gasi modalitatile cele mai adecvate pentru a le contracara oportun.
Pe campul de lupta modern se utilizeaza si arme ce actioneaza direct asupra sistemului nervos. Acestea se impart in doua clase:
substante toxice neuroparalitice – aceste substante provoaca o acumulare rapida de acetilcolina la nivelul sistemului nervos central, avand drept consecinte: transpiratie abundenta, constrictie bronhiala, intunecarea vederii, voma, convulsii, stop respirator;
substante toxice incapacitante cu actiune psihica – sunt menite sa scoata militarii din lupta pe o perioada de la cateva ore pana la cateva zile, dar au o mica probabilitate de a provoca moartea sau persistenta indelungata a efectelor.
Solicitarile psihicului uman difera si in functie de fazele luptei. Se apreciaza ca perioadele cele mai dificile sunt cele mai dificile sunt cele dinaintea luptei si partea finala a ei.
Manifestarile individuale ce apar indeosebi in urma unei emotii cu caracter violent si constituie raspunsuri nespecifice ale militarului la agresiunile psihofiziologice ale luptei. in aceasta categorie intra urmatoarele tulburari psihice individuale:
Siderarea – se caracterizeaza prin imobilitate psihica si rigiditate motorie ce creeaza o imagine de impietrire, de „statuie” a luptatorului;
Panica – luptatorul nu-si mai poate exercita functiile de autocontrol si nu mai poate stabili relatii normale cu mediul. Tremurand, urland, ingrozit, militarul fuge dezordonat, neglijand cele mai elementare precautii de securitate pe care anterior le-a respectat. Aceste fugi haotice se termina adesea printr-o cadere in stare de epuizare, cu respiratie sacadata, tahicardie si mutism, sau printr-o descarcare excito-motorie foarte violenta;
Formele delirante acute – se definesc prin prezenta parazita in gandire luptatorului a unor idei sau nuclee delirante, obsesive, psihice sau maniacale (de la cateva ore la 2 – 3 zile). in aceste situatii apare bizareria preocuparilor subiectului;
Formele isterice – au o fenomenologie clinica, caleidoscopica si pot fi sugerate de catre propaganda inamica. Pe timpul luptei, manifestarile cele mai frecvente sunt surdo – mutitatea, tremuraturile si crizele isterice propriu-zise;
Formele depresive – au la origine o stare conflictuala interna acompaniata de un puternic sentiment de culpabilitate legata de anumite momente si situatii pe campul de lupta. Prin caracterul insidios al unor mesaje ale propagandei inamice se pot induce comportamente si stari depresive, veritabile consecinte ale santajului emotional si moral desfasurat de agresor prin actiunile sale psihologice;
Formele caracteriale – au manifestari polimorfe concretizate in indiferenta si dezinteres pentru soarta celorlalti membri ai subunitatii, iritabilitate si uneori placiditate.[Aradavoaice, 1993, p. 42]

2. Urmarile stresante ale dereglarii ciclului biologic zi – noapte

Actiunile de lupta de toate tipurile trebuie desfasurate ziua si noaptea. in anumite cazuri, misiunile de lupta vor trebui prelungite pentru perioade nedefinite de timp. Unul dintre multele aspecte ale dimensiunii umane care va fi afectat de permanentele actiuni de lupta este capacitatea personalului de comanda de a lua hotarari rapide si corecte, care scade ca urmare a oboselii cauzata, in primul rand, de lipsa de somn.
Corpul omenesc functioneaza dupa un „orar intern”, care reglementeaza atat anumite procese fiziologice cat si somnul. Aceste procese au o aparitie ciclica si sunt obisnuit denumite ciclul diurn sau ciclul zi – noapte. Acest ciclu diurn tinde sa regleze functiile fiziologice.
Din punct de vedere psihic, organismul este influentat de ciclul diurn in mai multe feluri. Temperatura corpului atinge un maximum intre orele 17.00 si 23.00 si un minimum intre 03.00 si 06.00. activitatea intelectuala atinge un maximum intre 09.00 si 12.00 dimineata si intre 16.30 si 21.30 dupa – amiaza. Alte efecte constatate sunt: o incetinire in functionarea glandelor salivare, ceea ce elimina necesitatea de a inghiti; secretia lacrimala scade in timpul fazei preliminare a somnului ceea ce explica senzatia de usturime a ochilor; secretia gastrica si biliara scad; ritmul batailor inimii si presiunea sangvina scad; se micsoreaza pupilele; scade secretia urinara.
Aceste efecte apar in timpul perioadei nocturne a unui ciclu diurn, indiferent daca omul doarme sau este treaz. Obligand organismul la o stare de veghe se intinde dincolo de momentul in care, in mod normal, s-ar instala somnul, aceasta face ca organismul sa functioneze deficitar, in asincronie cu ciclul diurn.
Iata cateva efecte fizice si psihice ale privarii de somn:
Scaderea rapida a atentiei, care duce la omiterea unor semnale importante (privirea in gol);
Slabirea capacitatii de concentrare asupra unei activitati pe o perioada mai lunga; si in curand, imposibilitatea distribuirii atentiei asupra a doua sau mai multe activitati;
Diminuarea capacitatii de memorare, mai ales privind evenimentele recente, ceea ce face dificila asimilarea de noi informatii, date si cifre, urmarirea unor instructiuni sau amintirea unor decizii recente;
incetinirea reactiei la instructiuni sau evenimente, cu impresia ca subiectul lucreaza ca in transa; lentoare in reactii;
Afectarea puternica a activitatii de codificare si decodificare pentru care subiectul are nevoie de tot mai mult timp, activitate care sufera mult si din punct de vedere al corectitudinii;
Degradarea capacitatii de argumentare logica; apar dificultati de comunicare, subiectul avand probleme in intelegerea sau articularea celor mai simple mesaje;
Aparitia unor stari de depresie, furie, iritabilitate sau indiferenta.
Mai trebuie amintit ca privarea de somn se acumuleaza (3 ore de somn pierdute in aceasta noapte cu 3 ore de somn pierdute in noaptea urmatoare s.a.m.d.). Timpul de revenire difera de la individ la individ.
Problema este deci foarte complexa: este vorba de luptatori pe care pregatirea fizica ii tine in picioare, dar carora absenta somnului le provoaca halucinatii, apatie, incapacitatea de a interpreta ordinele, de a citi o harta, de a executa o activitate secventiala ce presupune un minimum de logica. [Aradavoaice, 1993, p. 59]

3. Teama si frica

Ambele fenomene reprezinta factori stresori. Amenintarea si pericolul produc o stare neplacuta pe care o numim teama. Formele specifice ale fenomenului de teama sunt frica si spaima. Despre frica se poate vorbi atunci cand amenintarea este perceptibila, determinabila; iar despre spaima, cand pericolul survine in mod neasteptat, brusc.
in stare de teama, persoana constientizeaza pericolul probabil ca fiind mare, chiar daca in realitate este mic, ceea ce amplifica nesiguranta, neincrederea in fortele proprii si ale celorlalti luptatori, in posibilitatea indeplinirii misiunii. in aceasta situatie, activitatea psihica a luptatorului isi pierde integritatea, tinde sa se dezorganizeze; perceptia, memoria, gandirea si atentia functioneaza la nivel scazut.
Sentimentul de teama apare si la luptatorii maturi, care s-au acomodat cu ambianta proprie razboiului; dar acesti luptatori mentin in anumite limite teama, o impiedica sa evolueze pana la coplesirea persoanei si la inhibarea, blocarea actiunilor. Simptomele sentimentului de teama sunt: uscaciunea gurii, transpiratie rece, palpitatii, zgomote in urechi, nervozitate, ameteli, incapacitatea trecatoare de a gandi, stari depresive, etc. Starea de teama diminueaza considerabil randamentul in munca, subrezeste sanatatea, slabeste capacitatea de decizie.
Frica este un fenomen biologic, ea pune in garda individul ca este in pericol. Frica este un sentiment puternic si de scurta durata, de o mare tensiune emotionala, determinata de o anumita situatie sau excitare. in cazul pericolului neasteptat, experienta razboiului a aratat ca 25% din militari fac fata foarte repede socului initial si actioneaza rational si oportun.
Frica amplificata impiedica autocontrolul asupra comportamentului, zonele de perceptie se ingusteaza, se pierd din vedere lucruri elementare, apar greutati in aprecierea unei situatii obisnuite, actiunile si miscarile individului ies adesea de sub controlul constiintei, devin impulsive si vizibil dezordonate.
Teama, curajul, frica, mania, dar si rasul, tristetea, nepasarea si plictiseala – pentru a le mentiona doar pe acestea – sunt molipsitoare. Cand ne exprimam sentimentele prin cuvinte, gesturi sau comportament, comunicam si semenilor nostri starile noastre afective. Trasaturile celui speriat, tremurul si spaima celui infricosat sunt semnale catre ceilalti care pot sa-si dea seama dupa ele cum ne simtim. Cu cat cei din jur se gasesc intr-o dispozitie psihica similara cu a noastra, cu atat mai repede vor prelua si comportamentul manifestat intr-o atare situatie.
Un militar bine instruit, echipat, hranit si inzestrat cu un ridicat nivel de constiinta morala, care face parte dintr-o unitate militara coeziva si bine condusa va putea lupta cu succes si vreme indelungata, impotriva pericolelor si a sentimentului de teama. Dimpotriva, un militar extrem de obosit, slabit si insuficient instruit, condus necorespunzator, activand intr-o subunitate cu o coeziune interna scazuta, va fi expus mai repede pericolului si implicit dominat de sentimente de teama.

4. Stresul luptei pe timp de noapte

in ceea ce priveste eficienta si oportunitatea luptei pe timp de noapte parerile unor personalitati militare si a unor specialisti militari au fost si sunt inca contradictorii. Pentru a intelege mai bine fenomenele de ordin psihomoral ce le antreneaza dupa sine intunericul, trebuie relevate unele caracteristici ale luptei pe timp de noapte.
Avantajele luptei pe timp de noapte ar fi urmatoarele:
mai mare securitate pentru realizarea in secret a deplasarilor in scopul apropierii de inamic si al aprovizionarii; favorizarea infiltrarii; conditii mai bune pentru executarea de ambuscade si atacuri prin surprindere; facilitarea ruperii contraatacului; favorizarea efectului surprinderii.
Dezavantajele constau in:
ingreunarea exercitarii actului de comanda si legaturilor de transmisiuni; scaderea eficacitatii focului; necesitatea unei mai mari claritati si precizii in intocmirea planurilor de manevra; cresterea oboselii militarilor; importante efecte psihologice asupra luptatorilor.
Pentru a imprima eficienta instructiei in conditii de vizibilitate redusa, trebuie cunoscute particularitatile conduitei umane pe timp de noapte.  intunericul stimuleaza imaginatia, suprasolicita sistemul nervos, creand sentimentul de nesiguranta, de neputinta, de lupta de aparare care poate duce la panica. Cateva din starile psihice pe care le traieste omul pe timp de noapte sunt:
senzatia de insingurare si de neimplinire – descurajarea morala a luptatorului va fi dubla: descurajare ca urmare a sentimentului difuz de neimplinire a fiintei si descurajarea reala datorata neputintei de a stapani mediul, ceea ce va avea ca efect scaderea foarte evidenta a starii de securitate proprie si a increderii in sine;
senzatia de neputinta – faciliteaza aparitia starilor de teama, a nelinistii in privinta reusitei;
senzatia de nesiguranta – este consecinta directa a fricii si a nelinistii. Ca membru al unei colectivitati, fiecare individ capata si sentimentul ca aceasta la nevoie il va sprijini si proteja. Dar, in conditiile noptii, el se simte singur, izolat, starea de siguranta dispare.[Aradavoaice, 1993, p. 90]

5. Stresul generat de izolare

Disponibilitatile intelectuale, fizice si psihomorale ale luptatorilor sunt solicitate la maxim si intens in conditii de izolare, imprejurare cu efecte stresante accentuate. Caci cea mai mare teama pentru fiinta umana o reprezinta izolarea fizica si psihica. Luptatorul, in starea de izolare poate prezenta neliniste, teama, frica, intensitatea si efectele lor variind de la individ la individ, de la grup la grup.
Lipsa de informatii, contactul strans cu inamicul, insuficienta sau chiar absenta sprijinului din partea esalonului superior, posibilitatea ca agresorul sa dejoace intentiile fortelor izolate sau sa patrunda in zone in care acestea actioneaza, grija pentru subordonati, toate coroborate cu necesitatea implinirii misiunii, il pun pe comandant in situatia de a suporta tensiuni psihice deosebite.
Militarul izolat este intotdeauna expus unui pericol sporit. Constient de amplificarea pericolului, el este, sub aspect psihic solicitat suplimentar. [Aradavoaice, 1993, p. 95 ]

III. Modalitati de gestionare a stresuluide lupta

Factorii cauzali in combaterea stresului psihic intr-o situatie de razboi in care exista pericolul neincetat de ranire sau moarte precum si repetatele incercari de „evadare” obtinute cu mare dificultate impun cautarea, gasirea si aplicarea celei mai potrivite si posibil de realizat metode de gestionare a stresului psihic de lupta. Metodele si mijloacele de a preveni, limita si elimina stresul si urmarile acestuia trebuie adecvate agentilor stresori si personalitatii luptatorilor.
1.Cunoasterea simptomelor stresului de lupta. Fiecare militar, inca din conditii de pace trebuie invatat cu ceea ce inseamna stresul de lupta, simptomele aparitiei si manifestarii acestuia si cu strategiile de gestionare a stresului, ce pot fi aplicate la nivel individual sau grupal, fara interventia specialistului (medic, psiholog, medic psihiatru etc.). Luptatorul sau militarul care actioneaza pentru indeplinirea unor misiuni specifice situatiilor de razboi va putea intelege astfel ca stresul este o reactie normala la o situatie anormala si serveste ca o functie de autoaparare pana la o anumita limita.
2. Cunoasterea limitelor posibilitatilor proprii, a vulnerabilitatii proprii fiecarui luptator de catre el insusi sau de catre comandanti are in vedere aprecierea nivelului fortei fizice, a stabilitatii si rezistentei psihice, dar si a slabiciunilor psiho – fizice caracteristice la un moment dat.
Caracteristicile personale care pot contribui la reactia luptatorilor la stres sunt: experienta de lupta anterioara;  educatia si conceptia despre viata; competenta si specializarea profesionala;  varsta; robustetea si starea fizica; spiritul de sacrificiu; calitatea relatiilor, pozitive sau negative, cu cei de „acasa”; starea de sanatate; antecedente psihologice etc.
Prin exercitii si antrenamente „obisnuite” si speciale, care pun in valoare cerintele impuse de campul de lupta in raport cu posibilitatile individuale ale militarilor, inca din perioada instructiei pentru lupta desfasurate pe timp de pace, se pot identifica si dezvolta calitatile si performantele psiho – fizice ale militarilor luptatori.
 3.Amanarea deliberata a actiunii trebuie inteleasa ca o modalitate de rezolvare a unei situatii de impas, inteleasa de luptator in urma unei aprecieri cu privire la imposibilitatea „de moment” a executarii misiunii. Nu este vorba de a pune in discutie desele momente ale situatiilor de lupta, cand acestea apar in mod subiectiv pentru unii luptatori care nu au suficiente informatii, ca fiind imposibile, ci de situatii care in mod obiectiv devin imposibile.
in cadrul actiunilor de amanare retinem doua variante ale neacceptarii imediate a confruntarii cu agentii stresori:
daca este posibil, oprirea, anularea actiunii, cu ramanerea identica sau modificarea ulterioara a misiunii primite initial;
fragmentarea misiunii in obiective mai reduse cu posibilitatea de a fi indeplinite, pastrand neschimbat scopul initial al misiunii.
4.Represiunea este o modalitate de respingere constienta a unor presiuni sau tendinte de satisfacere a unor dorinte intime pe baza anticiparii unor consecinte in dezacord cu valorile acceptate de luptator.    in cazul gestionarii unei situatii stresante, represiunea incita cautarea si stabilirea acelor actiuni care dau o rezolvare comoda situatiei de impas.
5.Reprimarea. Exista si o alta modalitate mai profunda care explica mecanismul definitiv prin intermediul caruia lucrurile amenintatoare sau dureroase si dorintele luptatorilor sunt excluse din constiinta. Desi se vorbeste destul de des de un atribut al uitarii selective, s-ar parea ca psihologic ramane mai importanta realizarea amintirii selective. Cu toate ca se constientizeaza reprimarea materialului, a experientei avute la un moment dat, ramane o anume parte care nu este uitata.
Reprimarea ramane un mecanism de autoaparare important care realizeaza protectia la experientele traumatice pana cand timpul face netematoare reactia individuala la soc. Reprimarea poate de asemenea sa ajute la controlul individual al pericolului dorintelor inacceptabile si nerealizabile, asigurand in acelasi timp si alinarea anxietatii. Reprimarea, cunoscand astfel grade diferite de manifestare, prezinta mecanisme proprii de autoaparare.
6.Regresul este un mecanism de gestionare defensiv, care raspunde prin folosirea modelelor de reactie insusite si promovate vreme indelungata, inca din faza dezvoltata a acestora. Ne putem astepta la regres in situatiile cand dupa victorii succesive in lupta pot aparea si esecuri. in regres, comportamentul personal consta in retragerea din realitate spre un status mai putin revendicativ care implica aspiratii mai joase si satisfactii mai usor de realizat. 
7.inlocuirea actiunii initiale cu o alta, asemanatoare cu ultima metoda de gestionare analizata, cuprinde fie alegerea si desfasurarea unei activitati echivalente fie a uneia diferite. in primul caz substituirea se realizeaza prin dirijarea activitatii spre un scop echivalent, iar in a doua situatie aceasta are loc prin inlocuirea primei actiuni care nu a fost adecvata incercarilor de rezolvare a misiunii, cu o alta, diferita ca natura, capabila insa de a oferi luptatorului o multumire echivalenta.
8.Rationalizarea si intelectualizarea, exteriorizarea trairilor emotionale, cognitive si verbalizarea acestora sunt modalitati simple de gestionare a stresului aflate la indemna fiecarui luptator. Rationalizarea si intelectualizarea problemei personale reprezinta un mecanism folosit frecvent de luptatori, care poate determina o anumita satisfactie legata de faptul ca problema a fost adusa in centrul de interes.
Rationalizarea cuprinde ansamblul procedurilor de gestionare a stresului prin propria justificare a comportamentului dezadaptativ pe care un militar l-a avut si de reevaluare a situatiei stresante, astfel incat impactul sau emotional sa fie redus. Deficientele proprii sunt recunoscute, dar se ofera justificarea lor in ochii subiectului si a camarazilor. Justificarile sunt „contrafacute” de luptator si menite de a-l scuza in fata sa si a celorlalti militari.  Intelectualizarea consta in analiza informatiei stresante prin disocierea acesteia de consecintele ei emotionale. De exemplu, un luptator devine tot mai interesat de propriile limite psihice, fizice.
Exteriorizarea trairilor emotional-cognitive si verbalizarea acestora pornesc de la recunoasterea faptului ca nu exista luptator care sa nu fie stresat de campul de lupta sau de indeplinirea unei misiuni pentru rezolvarea situatiei de criza si de la intelegerea si autointelegerea rationala, adecvata, a realitatii acesteia.
Dialogul deschis despre pericole, frustrari, amenintari, neprevazut si imprevizibil ofera ocazia unei pregatiri mentale si emotionale a luptatorilor pentru situatiile stresante. Este foarte important pentru fiecare luptator sa aiba capacitatea de a discuta despre particularitatile campului de lupta, dar mai ales despre situatiile negative sau confuze, despre valorile emotionale proprii care pot fi determinate sau care au fost produse de actiunea agentilor stresori pe timpul indeplinirii misiuni.
9.Recurgerea la folosirea alcoolului, tutunului si a cafelei constituie o modalitate de gestionare traditionala a stresului, cu conditia ramanerii la cantitati normale de consum.  Astfel, recurgerea la alcool induce inainte de inceperea luptei sau chiar pe perioada neangajarii in lupta o senzatie de destindere si de usurare, care poate insa, in caz de consum exagerat, sa provoace si sa intensifice tulburarile de somn, sa agraveze depresia lenta si pierderea controlului rational. Tutunul (nicotina), stimuleaza producerea unei cantitati mai mari de adrenalina, diminueaza angoasa, sporeste starea de veghe si procura o senzatie de energie.
10.Asistenta religioasa ramane una din actiunile spirituale cele mai dense de gestionare a stresului de lupta. Militarii au nevoie si cauta sprijin sufletesc si la o forta divina, care este capabila in fiecare moment sa dea incredere, putere si liniste in depasirea tuturor obstacolelor. Credinta religioasa si prezenta preotului, discutiile cu acesta in momentele dificile din viata militarilor, determinate de factorii nemijlociti ai campului de lupta dar si de cei situati in afara acestuia, raman modalitati de descarcare psihica emotionala si cognitiva, de stopare a agravarii stresului de lupta.
Rostul omului in armata este de a se forma ca luptator. Astazi, mai mult ca oricand, gasim indispensabil a se da o mai mare importanta componentei psihice, care, mai curand sau mai tarziu, va avea o influenta hotaratoare in obtinerea victoriei in lupta. Tendinta spre perfectionarea si profesionalizarea pregatirii armatei, punerea in valoare a individualitatii militarului devin o necesitate si o realitate pentru ceea ce inseamna luptator modern al unei armate moderne. [Cosma, Mircea, Gestionarea stresului psihic de lupta]

 
Bibliografie
1.ARaDaVOAICE, GHEORGHE, Stresul psihic in lupta armata, ed. Academiei de inalte Studii Militare, Bucuresti, 1993;
2.ARSENIE, VALENTIN; SaRBU, CORNEL, Surprinderea in lupta armata, ed. Militara, Bucuresti, 1993;
3.COSMA, MIRCEA, Gestionarea stresului psihic de lupta, ed. Academiei Fortelor Terestre, Bucuresti;
4.COSMA, MIRCEA; SFARLOG BENONI; RIZESCU ALEXANDRU, Dictionar de termeni specifici crizelor, ed. Academiei Fortelor Terestre, Bucuresti;
5.DICtIONAR DE PSIHOLOGIE SOCIALa, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981;
6.OBSERVATORUL MILITAR, ed. MApN, nr. 11, 15, 21, 24, 27/2002.

Lucrari Psihomil III