Autor: Virginia-Claudia Neacsu.  Lucrarea de fata iti propune prezentarea unei noi abordari in asistenta psihologica preventiva si curativa-consilierea si psihoterapia de tip narativ. in prima parte am expus aspectele teoretice ale acestui tip de interventie-originile constructiviste, scopurile, caracteristicile relatiei consilier-pacient, tehnicile utilizate si terminarea demersului terapeutic. in partea a doua am ilustrat una dintre tehnicile specifice (dialogul deconstructiv), cu aplicatie la doua categorii de varsta-scolaritatea mica si adolescenta. Fragmentele de interviu au fost redate cu acordul subiectilor evaluati si, respectiv, al parintilor acestora.
I.Interventia de tip narativ-caracteristici generale

Terapia narativa are drept obiectiv general reconstruirea povestilor de viata ale clientilor, astfel incat acestia sa isi poata interpreta experienta de viata dintr-o perspectiva diferita, cu efecte benefice asupra experientelor lor prezente si viitoare. Nici o poveste de viata nu este “eronata”, doar diferita, incompleta sau inutila clientului in satisfacerea nevoilor sale.
Din punct de vedere al psihologiei narative, termenul de “povestire/naratiune” reprezinta un “mod de a organiza episoadele, actiunile si relatarile despre actiuni; este un demers care aduce laolalta evenimente de zi cu zi si creatii fantastice si care incorporeaza dimensiunea timp-spatiu. Povestirea poate include si motivele oferite de actori asupra actiunilor proprii cat si cauzele actiunilor”. (Sarbin, 1986)
Povestirile sunt compuse din:
-evenimente
-organizate secvential
-pe secvente temporale
-in baza unui scenariu (plot)
Naratiunea se tese pe doua nivele, deci:
Taramul actiunii (faptele brute propriu zise)
Taramul reflectarii lor in constiinta povestitorului      
Povestea de viata are o influenta deosebita in realizarea unei identitatii de sine si a unei teorii asupra lumii iar daca povestea este saturata de probleme, atunci si identitatea de sine si stilul de actiune al clientului au de suferit.
Pentru a “decristaliza” aceasta identitate si a o transforma intr-una benefica persoanei, se procedeaza mai intai la o de-constructie a povestii initiale cu care vine clientul.
Ulterior, prin accentuarea aspectelor trecute cu vederea se contureaza o noua povestire, care orienteaza clientul catre dezvoltarea unor strategii de coping adecvate situational si chiar catre asumarea unei noi identitati de sine.
Clientul care a avut experienta terapiei narative invata o modalitate mai flexibila de interpretare a realitatii. Terapia narativa incurajeaza independenta clientului fata de terapeut. in final, clientul devine el insusi consultant in calitate de specialist in rezolvarea problemei sale si i se cere contributia in a impartasi solutiile gasite si altora care s-ar putea confrunta cu o problema asemanatoare.
Avantajul – acest mod de lucru seamana mult cu modul in care “consultanta” se desfasoara natural: de obicei, oamenii tind sa ii sfatuiasca pe cei din jur sa actioneze in moduri verificate pe “propria piele”.  Aceasta abordare nu transforma terapia intr-o simpla vehiculare de solutii incercate de altii, doar ofera alternative pe care se poate broda, asa cum este, de pilda, insusirea rezolvarii de probleme in grupurile de terapie cognitiv-comportamentala.

TERAPIA NARATIVa
Relatia terapeutica
Colaborativa, atitudinea terapeutului este aceea de “curiozitate”, pacientul si terapeutul se aliaza ca sa rezolve o problema cu care se prezinta pacientul
Pozitia colaboratorilor este de egalitate, se practica “consultarea pacientului”
Pacientul este incurajat sa se alature terapeutului intr-un demers de “critica literara” a propriei experiente
Obiectiv pe termen scurt
Reducerea intensitatii, frecventei si duratei  simptomelor, pana la disparitie
Obiectiv pe termen lung
Rescrierea povestirii despre experienta negativa a pacientului si obtinerea unei povestiri alternative coerente si mai putin traumatica
Tehnici
Externalizarea si simbolizarea/denumirea
-problemelor pacientului
“Problema este problema, nu pacientul este problema”
-resurselor pacientului
Dialogul deconstructiv
-intervievarea problemei
•interventia problemei in viata pacientului
•factorii de mentinere actuali
•efectele asupra vietii pacientului (atat pozitive cat si negative)
•relatiile cu alte probleme ale pacientului (inclusiv cu credintele irationale din orientarea rational-emotiva)
• tacticile si strategiile problemei
-intervievarea resurselor pacientului
• evidentierea modului in care pacientul le utilizeaza in combaterea problemei
•crearea unei povestiri despre felul in care pacientul si-a construit abilitatile de care dispune

• identificarea unei audiente favorabile aplicarii si dezvoltarii resurselor (persoanele care au contribuit la constructia/constientizarea lor)
• identificarea exceptiilor (momentelor cand resursele pacientului au fost mai puternice decat problema)
Ritualurile
•de continuitate si stabilitate
•conective
•de tranzitie si rezolvare
• utilizarea metaforelor in cadrul ritualurilor
Documentarea schimbarii prin:
• scrisorile pacientului catre problema
• scrisorile problemei catre pacient
• scrisorile terapeutului catre pacient
• inregistrari audio, video, jurnale, pe care terapeutul, cu permisiunea pacientului, le poate arata altui pacient cu dificultati asemanatoare [Epston & White, 1999]
Terminarea terapiei
Pacientul se reintegreaza in viata de zi cu zi la un alt nivel, cu o noua identitate, ca dupa o experienta  initiatica [Epston & White, 1999]
Aplicabila cu succes in lucrul cu:
Anorexie, bulimie, enurezis, encomprezis, victimele abuzului fizic si sexual, [  adolescente cu tulburare de conduita [Kelley, 2000], discordie maritala si probleme familiale, fobii, ADHD [1997, Epston, Lobovitz si Freeman], comunicarea parinti-profesori in scoli [Kecsemety&Epston, 1995], reabilitarea psihoticilor [Vassallo, 2002]

II.  Aplicarea asistentei de tip narativ la copil si adolescent

1. Caracteristici de baza ale copilariei ca etapa de viata

Am ales spre ilustrare perioada scolaritatii mici.
•Conform teoriei lui Erikson stadiul 6-11 ani, caracterizat prin conflictul harnicie/perseverenta versus inferioritate
•Se dezvolta limbajul intern, cognitiile complexe, auto-reflectia, planificarea si categorizarea
•Copilul este preocupat de intelegerea principiilor de baza ale lumii inconjuratoare
•Conform teoriei piagetiene, in aceasta perioada se consuma stadiul operatiilor concrete, copilul atinge capacitatea de conservare a categoriilor (greutate, lungime, numar, volum, masa, arie) si reversibilitatea si se diminueaza egocentrismul gandirii
•Sarcina specifica acestei perioade a copilariei (stadiul de latenta) este aceea de a-si pune bazele auto-eficacitatii, a invata ca este capabil sa realizeze diverse lucruri, sa duca la bun sfarsit o actiune intreprinsa
•Creste capacitatea de auto-evaluare prin comparatie sociala si oportunitatile de a o face, odata cu inceperea ciclului educativ
•Prin interactiune sociala, acum copiii invata sa colaboreze si sa constientizeze necesitatea diviziunii sarcinilor sau a rolurilor in joc, a egalitatii sanselor
•Deja poate constientiza continuitatea unui Eu pe axa trecut-prezent-viitor
•intre 8 si 10 ani, copilul incorporeaza in descrierea sinelui trasaturi psihologice care il diferentiaza de cei din jur
•in jurul varstei de 10 ani apar primele povestiri autobiografice, in care copilul incorporeaza relatari despre sine facute de parinti si alte persoane semnificative
•Ceea ce nu este inca pe deplin elaborat in aceasta etapa este acel “Eu viitor” caruia ii lipseste realismul, copilul inca nu isi compara obiectiv capacitatile cu situatiile de viata
•La sfarsitul acestei etape, copilul devine capabil sa se auto-evalueze utilizand simultan atribute pozitive si negative [Vartanian, 2000]

2. Utilizarea tehnicilor narative in asistarea copiilor

•Se aplica in conformitate cu caracteristicile etapei de viata
•Externalizarea si intervievarea unei entitati imaginare seamana mult cu jocurile “de-a..” pe care copii le initiaza in mod natural
•Dez-identificarea de simptom faciliteaza eliminarea rusinii si (auto)blamarii
•Cresterea gradului de rezilienta prin identificarea si actualizarea resurselor personale
•Managementul emotiilor  negative  intense [Epston & White, 1997]

3.  Caracteristici de baza ale adolescentei ca etapa de viata

•Principala sarcina de dezvoltare (conform teoriei lui Erik Erikson) este structurarea unei identitati
Din punctul de vedere al psihologiei dezvoltarii, Erik Erikson a definit adolescenta ca reprezentand perioada de viata in care persoana are de rezolvat conflictul dintre formarea identitatii si difuzia de roluri. Conform acestei teorii, in perioada 13-21 ani, “tinerii sunt preocupati de compararea modului in care apar in ochii celorlalti fata de modul in care simt ca sunt cu adevarat”.
Erikson surprinde rolul socialului in formarea identitatii. ”Identitatea se stabileste gradat, prin sinteze si re-sintetizarea Eului in copilarie. Pentru a se percepe ca pe un tot, tanarul trebuie sa simta o continuitate progresiva intre ceea ce a devenit in timpul lungilor ani ai copilariei si ceea ce promite sa devina in viitor; intre felul in care se autopercepe si ceea ce considera ca vad si asteapta ceilalti de la el”
Adolescentii exploreaza ceea ce se numeste “Euri posibile” (ceea ce ar putea deveni si ceea ce ar dori sa devina). Uneori, aceste identitati alternative se exploreaza prin implicarea in comportamente riscante.  [Fornari & Pelcovitz, 1996]
“A. Giddens, considera ca pericolul in aceasta etapa a postmodernitatii… este ca oamenii sa-si piarda identitatea de sine sau increderea in sine; solutia ar fi ca tinerii sa invete sa-si construiasca propria traiectorie de tip yo-yo… admitand provocarea de a face si reface mereu propriile structuri.”   (Modrea M., 2006)
•Dificultati in managementul emotiilor
•Constientizarea existentei unui Eu social, diferit de cel privat, accesibil numai lor insile
•Prezenta unei “audiente imaginare”, asa cum este definita de Elkind – “tendinta de a se considera obiectul atentiei permanente a celor din jur” sau a “fabulei personale -”credinta adolescentului ca este unic, invulnerabil si omnipotent” sau, asa cum sustine noua teorie emisa de Lapsley in 1993 si verificata ulterior de alte studii
•Tendinta de a se visa cu ochii deschisi in diverse situatii si interactiuni interpersonale [Vartanian, 2000]
•Nevoia unei audiente suportive reale, de unde si relatiile pline de secrete cu prietenii de aceasi varsta, mai ales la fete
•Din punct de vedere cognitiv, experimentele piagetiene demonstreaza atingerea stadiului operational formal, adolescentii devenind capabili sa utilizeze in gandire notiuni cu inalt grad de abstractizare si dezvoltandu-si abilitatea  de a reflecta teoretic, dupa tiparul “Daca….atunci…”.
•Datorita acestei noi achizitii, adolescentul este apt de a evalua optiunile de viata, de a-si compara ipotetic sansele in alegerea uneia sau a alteia dintre ele
•Acum isi pot contempla multiplele manifestari comportamentale proprii, in diferite situatii, cu diferite persoane si in relatie cu aceleasi persoane, la momente de timp diferite
•Habermas si Bluck (2000) au aratat ca nivelul normal de dezvoltare psihica a adolescentului ii ofera acestuia motivatia si abilitatile de integra  informatiile pe care le are despre sine intr-o povestire de viata coerenta: o poveste cu un trecut, un prezent si un viitor care se organizeaza in jurul unor teme explicative si a unei teorii plauzibile despre sine
•Capacitatea si tendinta de a intelege si utiliza metaforele in surprinderea aspectelor mai complexe si dificil de redat conform unei logici formale (in special emotiile)

4. Utilitatea tehnicilor narative in asistarea adolescentilor

•Se aplica in conformitate cu caracteristicile etapei de viata
•Cresterea gradului de rezilienta prin identificarea si actualizarea resurselor
•Managementul emotiilor  negative  intense
•Facilitarea relatiilor armonioase cu egalii/adultii
•Flexibilizarea modului de gandire prin luarea in considerare a posibilitatilor de structurare a unor viziuni alternative asupra evenimentelor
•Atingerea unei coerente a identitatii inclusiv a celei vocationale
•Ajutor in planificarea si luarea deciziilor
•Rolul incontestabil al “martorilor” in formarea identitatii, de aici nevoia si practica unor “documente” de genul mesajelor scrise la sfarsitul  clasei a VII-a sau al liceului, pe diverse suporturi- carnet, baloanele de la ultimul bal, tinerea unui jurnal sau a unei pagini personale, mai nou.
5. Exemple de utilizare a tehnicilor narative in preventia aparitiei dezechilibrelor psihice

5.1. La copil

A. este un baietel de 8 ani, care de cateva luni trece prin experienta stresanta a divortului parental, mama fiind cea care a initiat despartirea. A. locuieste in prezent cu tatal, unchiul si bunicii paterni. in primele sedinte, cel care ofera informatii despre problemele comportamentale ale copilului este tatal, in mod evident ingrijorat de impactul situatiei asupra copilului.
Acesta se teme de actualul partener al mamei, o evita pe aceasta, incercand sa o impiedice chiar sa comunice cu tatal, are momente de iritabilitate crescuta, de tristete in care se izoleaza si incearca sa evite subiectul traumatic, abatand discutia pe alte cai, ori de cate ori il abordez. Mai mult, copilul percepe tristetea tatalui si incearca sa ii faca fata luand asupra sa responsabilitatea de a cauta o “noua mama”, pe care a gasit-o temporar in persoana invatatoarei din clasa intai. in urma pronuntarii deciziei de divort, odata ce tatal si copilul au parasit casa, acesta a trebuit sa se mute la o scoala din apropiere. Deoarece, din cauza unor complicatii de procedura, decizia de incredintare se afla in reevaluare, copilul se teme sa nu fie dat mamei si, totusi, in mod cert sufera din cauza abandonului acesteia.
Pentru a putea accesa emotiile pe care baietelul le evita si a putea discuta despre ceea ce s-a petrecut cu el, am utilizat o tehnica de tip narativ, care ii permite acestuia exteriorizarea problemelor sale, pastrand maniera detasata, la inceput. Am incercat explorarea modului sau de a conceptualiza situatia, transformand relatarea evenimentelor intr-o emisiune cu mai multe episoade, al carei protagonist este.

Lucrul cu emotia neplacuta, in dialog de tip White si Epston
in acest caz, problema care trebuie controlata este o emotie-FURIA
Nu stie sa o deseneze, dar poate sa o reprezinte chinestezic, abordand o postura corporala de om furios, cu expresia faciala corespunzatoare.
-“Cand vine la tine Furia?”
A: “Cand ma bate cineva, cand ma ciupeste verisoara mea cu unghiile, cand nu se da cineva la o parte, cand nu merge telefonul fix sau mobil, cand nu imi gasesc mapa”, 
-Este intrebat cum se manifesta ea, cum stie ca Furia se afla alaturi de el
-Este intrebat cine ajuta Furia sa vina la el-verisoara care nu il lasa in pace cand vrea sa stea singur sau sa se uite la televizor
Identificarea resurselor prin care pacientul influenteaza problema:
-Este intrebat cum face fata Furiei
“Ce faci sa  alungi  Furia?”  
A: “ii spun bunicii.
     ii dau ceva sa se joace in schimb.
     Ma duc in baie.
     ii dau si eu una.
     Ma duc si ii cer scuze si promit ca nu mai fac (in senul ca nu mai riposteaza).
     Ma incui in alta camera si imi bag niste dopuri in urechi.
     ii spun unchiului meu (lui tata) si o pedepsesc ei.”
Dintre solutiile generate de copil am rugat tatal si bunica sa monitorizeze pe care  o aplica si daca acesta a reusit sa genereze si altele, dovedind o toleranta mai mare la frustrare si noi capacitati de rezolvare a conflictelor.

5.2. La adolescent

O.V., de 16 ani, se prezinta la cabinetul psihologic pentru a se autocunoaste. Prezinta perioade de tristete, uneori plange sau se izoleaza, nu intruneste criteriile pentru o tulburare depresiva majora, are insa o structura  de personalitate cu elemente de fragilitate.
in acest caz, problema este un simptom-IZOLAREA
Urmatoarea sectiune reprezinta un interviu de tip narativ . Etapele au fost urmatoarele
Externalizarea problemei
Problema discutata a fost “izolarea” pacientei, pe care aceasta a vizualizat-o si reprezenat-o grafic printr-o bula. Asa si-a si denumit problema-“Bula”
Identificarea efectului Bulei asupra vietii pacientei
  “-Cum ai reusit sa-i scoti pe ceilalti din viata O.?
Bula: -Micsorandu-ma, i-am facut si pe ei sa se indeparteze, dezamagindu-I, inchizand-o pe O in mine”
  -Cine te ajuta sa te simti bine?”
B.: -Muzica, singuratatea, tristetea, neputinta O de a mi se opune”
  -Ce te face sa te simti bine?”
B.: -Faptul ca am devenit atat de mica incat nu ma mai poate distruge nimeni, muzica care ruleaza non-stop in mine; faptul ca, desi nu pot fi vazuta (sunt invizibila), sunt un zid pe care nu poate nimeni sa-l distruga, sa vada dincolo de el”
 -Cum te-a lasat O sa intri in viata ei?”
B. -M-a acceptat atunci cand eu paream singura speranta, lucru care era o metoda de a rezista situatiei, cand totul in jurul ei o ranea si voia sa nu mai sufere, cand disperarea si neputinta erau mai puternice decat ea si cand voia sa moara”
Identificarea inamicilor problemei
“-Cand anume nu ai putere asupra O.?
B: -Cand ea se simte fericita, cand se simte iubita, inconjurata de prietene, cand are speranta ca totul s-ar putea sa fie bine
-Care parte din viata O nu este afectata de prezenta ta?
B: -Partea in care ea se simte bine, stand singura si cu muzica si partea ei care cere sa fie lasata in pace si nederanjata
-Ce te face sa te simti rau?
B: -Faptul ca desi ea m-a creat, acceptat, nu e fericita si faptul ca, nici macar eu nu am reusit sa o fac sa nu mai sufere cand vede pe cei care….in mine, afara, departe”
 Identificarea modului de actiune al problemei
-“Cum ii faci rau lui O.?
B: -O fac sa se simta singura, o ingradesc, ea care are nevoia de a fi iubita, inconjurata de cei dragi. Am indepartat-o de cei la care tinea si am scos si persoanele care o faceau fericita”
-Cum ii faci bine lui O?
B: -Cand situatia devine insuportabila, eu ma fac mai puternica si pun stapanire si o calmez pe moment, ii sterg tot din gand si, indepartandu-I pe ceilalti, cum a vrut ea, sa nu o poata rani nimeni, sa nu fie nimeni langa ea care sa-i poata face rau”
O.V. tine un jurnal pe o pagina personala construita in mod special in acest scop. Avantajul acestui tip de documentare a formarii identitatii proprii consta in faptul ca, spre deosebire de un jurnal clasic, sansa de a fi citit de altcineva este redusa-putini parinti au abilitatea de a il descoperi.
Cand a fost solicitata sa descrie starea sa prezenta fata de cea din prima sedinta de evaluare O.V. a ales sa o reprezinte prin cate o pereche de versuri ale formatiei favorite:
in primele sedinte:
“Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntamplare si mi-e frig!”
                            (Pasarea Colibri-“Scrisoare de bun-ramas”)
in prezent:
“E dimineata adevarat.
E dimineata in viata mea
Razele scalda inima”
                            (Phoenix-“Zori de zi”)
Avantajul acestui tip de dialog  apare la nu numai la nivelul unei interventii corective ci si in orientarea catre un diagnostic, facilitand comunicarea prin utilizarea unor formulari preluate din discursul pacientului si la identificarea unor mecanisme de coping specifice.
De pilda, in cazul pacientei O.V., ultimul raspuns, orienteaza asupra a ceea ce psihanalistii au numit beneficiu secundar iar cognitivistii-intarire negativa. Pentru a  evita un stimul aversiv, pacienta aplica un comportament care, la randul sau devine o problema, dar la care nu poare renunta inca, deoarece, atunci ar trebui sa se confrunte cu stimulul aversiv.
in cazul ei, stimulul aversiv consta in a fi ranita de cei din jur prin respingere iar strategia de coping-evitarea interactiunii. Acest patern este specific unei structuri de personalitate cu tendinte evitante. Daca nu se intervine la momentul structurarii sale, se poate evolua in directia unei tulburari de personalitate evitante.
Se poate deci conchide ca abordarea narativa isi dovedeste utilitatea, pentru anumite cazuri,  in diferite etape ale asistentei psihologice de preventie primara, secundara si tertiara.

 
Bibliografie
1.DeSocio, Janiece E. (2005) „Accessing Self-development through Narrative Approaches in Child and Adolescent Psychotherapy in „Journal of Child and Adolescent Psychiatric Nursing”,  Apr.-Iun.
2.Epston David, White Michael (1999) „Termination as a Rite of Passage: Questioning Strategies for a Therapy of Inclusion” in „Constructivism in Psychotherapy”, vol. editat de Neimeyer Robert A.  si Mahoney Michael J.
3.Epston David, Lobovitz Dean, Freeeman Jennifer (1997), „ANNALS OF THE NEW DAVE: Status: abled, disabled, or weirdly abled”, articol in arhiva Dulwich Centre http//www.narrativeapproaches.com
4.Fornari M., Pelcovitz David (1996) „Identity problem and borderline disorders” cap. 49.10 Kaplan si Sadock, „Comprehensive textbook of Psychiatry” Ed.a VII-a
5.Freeman Jennifer, Epston David, Lobovits Dean (1997) „Introduction to Narrative Therapy with Children” articol in arhiva Dulwich Centre http//www.narrativeapproaches.com
6.Gordon Maureen F. (1996) „Normal child development” cap. 32.2 in Kaplan si Sadock, „Comprehensive textbook of Psychiatry” Ed.a VII-a
7.Kecskemeti Maria, Epston David (1995), “A proposal for an interview format and practices of appreciation that value teachers’ and students’ knowledges in schools”, articol in arhiva Dulwich Centre http//www.narrativeapproaches.com
8.Kelley Patricia, Blankenbug Lou, McRoberts Judith (2002) „Girls fighting trouble: Re-storying young lives” in „Families in Society”
9.Modrea Margareta (2006) „Adolescenta-traditie vs. modernitate (si postmodernitate) in Jurnalul APR nr.1
10.Vartanian Lesa Rae (2000) Revisiting The Imaginary Audience And Personal Fable Constructs Of Adolescent Egocentrism: A Conceptual Review in “Adolescence Magazine”
11.Vassallo Tony (2002), „Narrative Group Therapy with the Seriously Mentally Ill: A Case Study” in arhiva Dulwich Centre http//www.narrativeapproaches.com

Lucrari Psihomil III