Stefania Cristiana Dumitru, Lucrarea de fata a pornit de la simpla observatie conform careia profesia de politist este saturata in situatii de munca ce duc la intensificarea stressului. In consecinta, devine imperioasa necesitatea reducerii impactului unor asemenea situatii si asigurarii robustetii psihice a lucratorilor de politie. in acest sens, in tari precum Marea Britanie si S.U.A au fost organizate ateliere de lucru focalizate pe problematica stressului pentru a oferi politistilor cel putin bagajul de cunostinte si abilitati de a trai intr-o maniera cat mai putin stressanta, ceea ce poate constitui pentru noi un model sau, eventual, un punct de plecare.
I. Situatii de munca, specifice profesiei de politist, ce duc la intensificarea stressului

Profesia de politist este recunoscuta ca fiind saturata cu factori stressori si presupune o multitudine de situatii de munca ce duc la intensificarea stressului:
- aparitiile la procese;
- aducerea la cunostinta rudelor a vestii decesului cuiva;
- factori organizationali, cum ar fi modalitatea in care se desfasoara sustinerea din partea managerilor si supraincarcarea de sarcini;
- situatiile incarcate din punct de vedere emotional
- situatii ce apar in cadrul interactiunilor dintre politisti si ,,clientii” lor. Aceasta intrucat, adesea, politistii sunt victimele infractiunilor, sunt implicati, intr-un fel sau altul, in diverse accidente, sunt afectati de disparitia vreunui copil. Pe de alta parte, ar putea fi suspectati ca au incalcat legea si chiar arestati.
in orice caz, este de retinut faptul ca activitatea politistilor are un puternic ecou emotional, iar aceasta traire emotionala se manifesta, de cele mai multe ori, ca furie si manie.
Trebuie, de asemenea, retinut ca nu doar politistii sunt afectati de activitatea profesionala de zi cu zi, ci si colegii si familiile lor, chiar daca adesea elementul declansator al faptului ca activitatea profesionala ii afecteaza si pe ceilalti nu pare sa aiba legatura cu aceasta.

II. Descrierea atelierelor de lucru organizate in cadrul institutiei politiei din alte tari

O strategie de interventie avand ca obiect managementul stressului ar trebui sa se adreseze caracteristicilor psihice ale subiectilor si aspectelor emotionale specifice muncii de politie.
Un argument in acest sens este studiul in cadrul caruia au participat politisti americani, cand s-a urmarit dezvoltarea abilitatilor emotionale ale acestora, ceea ce a avut drept consecinta ameliorarea performantelor in toate aspectele cuprinse de munca de politie. Premisa acestui studiu a fost ca, daca politistii invata sa inteleaga propriile emotii si sa faca fata acestora si, de asemenea, sa inteleaga emotiile altora, atunci vor trai experientele presupuse de munca lor intr-un mod mai putin stressant.
in cadrul politiei din Marea Britanie, au fost organizate ateliere de lucru
ce au inclus o serie de exercitii experentiale (meditatie, tehnici de vizualizare, biofeedback), prezentarea unor referate avand ca obiect raspunsurile biologice si emotionale la stress, modul de percepere a evenimentului si managementul maniei prin restructurare cognitiva. Luand ca reper urmatoarea definitie a stressului – experienta traita de subiect atunci cand percepe ca solicitarile depasesc resursele personale si sociale pe care acesta este capabil sa le mobilizeze, vor fi expuse in continuare concluziile muncii depuse de-a lungul anilor de diversi specialisti in domeniu despre modul in care este perceput evenimentul „stressant” si managementul furiei (ca expresie a stressului) prin restructurare cognitiva.

1. Modul de percepere a evenimentului

A experimenta o anumita emotie este o chestiune de alegere. Argumentele pot fi gasite in experienta unor alte culturi (altele decat cultura occidentala), in tehnicile de management al stressului, in actorie, toate acestea dovedind ca ipoteza lipsei controlului asupra emotiei este nula.
Multe din aceste tehnici au ca puncte de pornire intelegerea modului in care au loc invatarea, memorarea, si declansarea comportamentelor si considerarea faptului ca oamenii se afla intr-o continua schimbare, ca nivelurile de constientizare atinse sunt fluide si variaza, ca nivelurile de activare percepute si preferate se schimba.
Fundamentul teoretic al celor expuse, asa cum este prezentat de Apter, consta in existenta unor categorii de stari / stiluri meta-motivationale, care nu sunt altceva decat rezultatul impletirii valorilor de factura afectiva si a modalitatilor de a experimenta lumea. Este vorba despre patru stari / stiluri bipolare, descrise ca niste axe, care reprezinta continuumuri intre extremele urmatoare: 1. a te simti jucaus (a fi intr-o forma ludica) / a fi serios; 2. conformism / nevoia de schimbare; 3. a intra in rol de competitor / sustinator; 4. autocentrare / allocentrare;
Chiar daca, teoretic, exista infinite posibilitati de stari / stiluri, oamenii prefera si selecteaza anumite combinatii de stari, care se reflecta in maniera de invatare, memorare, comportament si care se impletesc. in orice moment, oamenii se afla intr-una din cele doua extreme ale fiecarei stari, in orice combinatie posibila. Astfel, se explica cum apreciem o experienta ca fiind placuta intr-o ocazie, dar neplacuta cu alta ocazie.
in general, oamenii isi manifesta preferinta pentru una sau alta din componentele perechii bipolare, ceea ce se poate reflecta intr-un anume pattern, dar exista si momente in care are loc comutarea pe cealalta componenta. Se intampla asa ca urmare a interventiei unuia sau chiar tuturor dintre urmatorii trei factori, cu conditia sa fie suficient de puternici pentru a-i depasi pe aceia care actioneaza impotriva schimbarii: 1. evenimentele sau asteptarile / montajele afective; 2. frustrarea (in cazul in care, aflandu-ne intr-o anumita stare, nu putem obtine rezultatul dorit si, dupa un timp, pur si simplu, adoptam starea opusa); 3. saturatia, care apare atunci cand o persoana s-a aflat ceva vreme in aceeasi stare.
in plus, se poate spune chiar ca intervine, intr-un anume grad, controlul constient. Ilustrative sunt, in acest sens, exemplele atletilor si performerilor.
in literatura de specialitate, aceste cunostinte sunt reunite in teoria comutarii. Prin comutare sau trecerea de la o stare la alta se explica cum de modul de a percepe stressul variaza atat de mult, nu doar de la un individ la altul, ci chiar cand vine vorba despre una si aceeasi persoana. Totul depinde de componenta combinatiei active la un moment dat. Astfel, putem intelege de ce performanta este asociata atat cu niveluri ridicate de activare / mobilizare, cat si cu niveluri reduse de activare / mobilizare. Totul depinde de starea / stilul meta-motivational in care persoana se afla in acea ocazie.

2. Restructurarea cognitiva

Restructurarea cognitiva inseamna reorganizarea modului in care percepem lumea, ceea ce implica o foarte mare doza de subiectivism. Suntem subiectivi atunci cand acordam tot felul de semnificatii remarcilor din partea celorlalti, fie ca sunt prieteni sau doar colegi, chiar daca nu exista nici o intentie ascunsa in acestea. in acest caz, este foarte clar ca ne aflam in fata unui exemplu de gandire irationala.
Alte asemenea „mostre” de gandire irationala ar fi : „Aceasta situatie este total lipsita de speranta”; „De ce mi se intampla mereu chestii dintr-astea?”; „N-am nici o sansa sa termin acest proiect la timp!”
intrebarile care se impun in asemenea momente sunt: 1. Ce simt cand fac o asemenea remarca? 2. As spune ca remarca mea este intocmai si in intregime adevarata? 3. Aceasta remarca m-a facut sa ma simt mai bine sau mai rau, tinand cont de faptul ca ma simteam deja un pic stressat / a?
Sunt doar cateva exemple in care propria gandire actioneaza impotriva noastra in situatii care pot genera stress, dar nu-l genereaza automat. Majoritatea reactiilor de stress traite rezulta din propriul mod de gandire. Tocmai de aceea, orice interventie de management al stressului parcurge urmatoarele etape: 1. invatarea modalitatii de recunoastere a gandurilor distorsionate; 2. schimbarea gandurilor distorsionate prin achizitia modului de combatere a afirmatiilor irationale; 3. managementul maniei, folosind tehnici cognitive; 4. punerea in practica a noilor abilitati invatate in situatii din viata de zi cu zi.

invatarea modalitatii de recunoastere a gandurilor distorsionate
Robert Sapolsky, specialist in tehnicile de management al stressului, este de parere ca sursa primara / factorul primar al instalarii stressului tine de natura umana, de faptul ca putem gandi despre felul in care gandim ca urmare a posibilitatii noastre de a pastra o imagine / o informatie in minte atat timp cat dorim. De aceea, spre deosebire de noi, animalele, care nu pot realiza acest lucru, nu se imbolnavesc de ulcer. Deindata ce pradatorul a iesit din campul sau perceptiv, animalul l-a uitat. Cu alte cuvinte, sunt alertate de pradator exclusiv cand acesta este prezent. in schimb, noi, oamenii, putem pastra vii in minte gandurile despre tot felul de „pradatori”, in orice caz, despre toata gama de probleme. Din fericire, suntem capabili si sa ne imaginam solutiile la aceste probleme. Avem incredibila putere de a ne imagina cum sa ne schimbam comportamentul pentru a functiona mai bine in viitor.
Abilitatea de auto-observatie poate fi atat o binecuvantare, cat si un blestem. Cateodata, folosim aceasta abilitate pentru a ne razgandi, a ne submina si a critica lucrurile pe care le facem. Actionam si reactionam simultan. Auto-observatia ne poate elibera de stress sau ne poate condamna pe viata la perturbari emotionale si framantare.
in acest context, Albert Ellis scria: „Cu cat alegem mai mult sa ne folosim puterea de constientizare pentru a ne analiza scopurile si dorintele, cu atat mai mult ne intarim liberul arbitru si capacitatea de a decide singuri. Abilitatea de auto-observatie se concretizeaza / se materializeaza in demersul de dialog interior. Prin acest dialog interior, pe de o parte, putem „sa ne furam singuri caciula”, spunandu-ne lucruri de genul „Nu voi reusi niciodata nimic”, iar pe alta parte, ne putem mentine in directia scopurilor noastre in felul urmator: „Pot obtine tot ce vreau daca muncesc din greu si raman concentrat asupra scopului meu”. Gandurile  pozitive, de incurajare si mobilizare, rationale ne pot slefui / modele destinul intr-o directie, iar cele negative, distorsionate, irationale, confuze, de descurajare ne modeleaza destinul intr-alta directie. Aceasta inseamna ca putem alege cum vrem sa gandim si sa ne comportam.
Cand trebuie sa facem ceva despre care credem ca ne pune intr-o situatie jenanta, dialogul interior poate actiona in sens inhibitor. Convorbirea cu noi insine este adesea generata de reguli interioare puternice, despre care cei mai multi dintre noi nu suntem constienti.
„N-o sa ma fac de ras niciodata in public”, „Va fi groaznic daca o sa ma fac de ras in fata altora” sunt exemple de asemenea reguli nescrise. Tocmai din aceasta cauza ne este teama sa facem ceva pentru prima data, sa ne dezvaluim cele mai profunde sentimente.
in situatia in care facem ceva pentru prima data, acest gen de dialog interior suna cam asa: „Nu pot. Va fi dificil. De ce fac asta? O sa ma fac de ras. Lumea o sa rada de mine. Sunt prea batran pentru a face lucruri pe care nu le-am facut pana acum.”
Atunci cand facem o greseala, acelasi gen de dialog interior consta in urmatoarele: „Ce idiot sunt! Este groaznic! Urasc sa fac greseli! Ma caracterizeaza asta. intotdeauna fac greseli.” Un asemenea dialog interior, daca este puternic, ne poate impiedica sa experimentam ceva nou. Ne poate face sa simtim o teama atat de mare fata de greseli incat nu ne mai asumam nici un fel de risc. Retinerea chiar si-n  fata celor mai mici riscuri ne poate bloca dezvoltarea, ne „ucide” creativitatea si spontaneitatea.
Aaron Beck enumera alte cateva reguli nescrise asemenea celor prezentate deja: „Pentru a fi fericit trebuie sa am succes tot timpul!”; „Pentru a fi fericit trebuie sa fiu acceptat de toata lumea si sa fiu placut de toata lumea intotdeauna!”; „Daca nu sunt in varf, nu sunt bun de nimic!”; „Daca fac o greseala, sunt un prost!”; „Valoarea mea depinde de ceea ce cred ceilalti despre mine!”; „Nu pot trai fara „marea dragoste”!”; „Daca o persoana nu este de acord cu mine, asta inseamna ca nu ma place!”
Evident ca multi dintre noi sunt tentati sa creada ca aceste reguli nu sunt valabile pentru ei, nu li se aplica. si totusi, cel putin o data in viata au fost suparati din cauza ca n-au obtinut ce-au vrut sau cineva nu i-a placut sau au iesit pe locul doi sau au facut o greseala sau cineva nu le-a apreciat parerea sau vreun / vreo fost / fosta i-a parasit sau cineva nu a fost de acord cu ei. Au existat anume momente in viata cand probabil ca au fost afectati de fiecare din aceste reguli nescrise. Aceasta deoarece nimeni nu e perfect. in plus, ceilalti pot fi condusi de reguli diferite, chiar contradictorii. De aceea ceste reguli sunt frecvent incalcate. in consecinta, ne simtim iritati si suparati. Sunt cazuri in care aceste reguli se dovedesc atat de puternice incat pot distruge prietenii, destrama casatorii si ne fac sa ne pierdem increderea in noi.
Regulile interioare adesea includ expresii de genul „Ar trebui…” sau „Trebuie…”. De aceea, acest tip de gandire este denumita „absolutista” – fiind foarte „dictatoriala”, cu atat mai mult cu cat uneori, desi prezente, nu sunt exprimate ca atare.
Sursa de ganduri distorsionante este, de asemenea, la prezenta in vocabularul cuiva a cuvintelor „extreme” de genul ,,groaznic”, „cumplit”. Oamenii care gandesc in felul acesta pleaca de la presupozitia ca nu exista „uneori dificil”, ci exclusiv „intotdeauna dificil” si se asteapta ca lucrurile sa se intample in consecinta. Asemenea persoane exagereaza potentiala gravitate a oricarei probleme.
Un alt exemplu de gandire irationala este „Nu suport sa …”.
Albert Ellis a definit secventele procesului de aparitie a stressului ca termeni ai unei ecuatii: 1. evenimentul activator / intamplarea / situatia (A); 2. interpretarea intamplarii  (B); 3. reactia de stress = consecinta (C), astfel ca A+B=C. Cu alte cuvinte, ceea ce gandim despre o situatie determina ceea ce simtim in legatura cu acea situatie. Ganduri diferite, asociate aceleiasi situatii, duc la moduri diferite de a trai acea situatie.
Sa ne referim la un exemplu concret: sa presupunem ca avem o pana de cauciuc in drum spre locul de munca. Aceasta este situatia / evenimentul activator. in fata acestei situatii putem gandi astfel: ”Este cel mai rau lucru care mi se putea intampla. N-o sa-mi repar niciodata cauciucul asta. O sa intarzii la serviciu si probabil ca voi fi dat afara.” in consecinta, ne simtim suparati si frustrati. Sau, in fata aceleiasi situatii, putem gandi: „O pana de cauciuc. Nu e mare lucru! Pot sa-l schimb si singur sau pot chema pe cineva care sa ma ajute. O sa-l sun pe seful meu si o sa-i explic ce s-a intamplat. Va intelege. Oricui i se poate intampla sa aiba o pana de cauciuc macar o data.” Ca urmare, ne simtim mai putin stressati si capabili sa facem fata situatiei.
Cei mai multi oameni, de obicei, nu sunt constienti de existenta acestor ganduri si considera ca stressul este rezultatul inevitabil si nemijlocit al intamplarii / evenimentului activator.
Schimbarea gandurilor distorsionate prin achizitia modului de combatere a afirmatiilor irationale
Orice schimbare incepe cu constientizarea obiectului schimbarii.
Un prim pas catre schimbare, la indemana oricui, este „contabilizarea”situatiilor stressante prin care am trecut, in felul urmator:
1. notarea unei scurte descrieri a situatiei, 2. „refacerea”dialogului interior astfel incat sa ne amintim cat mai multe detalii, 3. analiza calitatii dialogului interior, luand drept criteriu, apropierea de unul din cei doi poli: „M-a facut sa ma simt mai bine” / „M-a facut sa ma simt mai rau”.
Combaterea gandurilor irationale presupune parcurgerea unui proces marcat de urmatoarele intrebari: 1. Cat de adevarate sunt aceste remarci? 2. Pot fi dovedite? 3. Sunt general valabile sau sunt adevarate doar in anumite cazuri?
Iata cinci tehnici pe care le putem folosi pentru a ne mentine gandurile limpezi si rationale:
1. Gaseste ceva bun in orice situatie! 2. Controleaza-ti dialogul interior! 3. Evita sa cauti vina cuiva! 4. Priveste inainte! Concentreaza-te pe ce va fi! 5. Nu uita ca, daca incalci aceste reguli, poti deveni stressat!
Toate acestea sunt tehnici de restructurare cognitiva tocmai pentru ca ne ajuta sa reorganizam modul in care vedem lumea.
Lupta cu gandurile irationale presupune evaluarea acestor convingeri irationale si recunoasterea a ceea ce  sunt ele cu adevarat: expresii ale frustrarii bazate doar pe o bruma de adevar si exagerarea tuturor proportiilor. De exemplu, obisnuim sa ne spunem: „sefa mea este o ticaloasa absoluta! Mereu imi da de lucru in ultima clipa.” Acesta este un exemplu clar de distorsionare a adevarului. Daca analizam aceste remarci, vom avea masura in care ele stau in picioare / sunt valide. Daca sefa este intr-adevar o ticaloasa absoluta, aceasta inseamna ca niciodata ea nu a facut un lucru bun, indiferent pentru cine. Daca ar fi sa examinam atent afirmatiile facute, ne vom aminti cel putin o ocazie in care sefa ne-a marit salariul sau ne-a lasat sa plecam mai devreme acasa sau chiar ne-a laudat pentru munca noastra. Asa ca mai corect ar fi sa spunem asa: „Cateodata e greu sa lucrezi cu sefa mea.”
in fata „cuantificatorilor universali” de genul „niciodata” sau „intotdeauna”, cea mai adecvata reactie este: „De fapt, nu intotdeauna sefa mea imi da ceva de facut in ultimul moment. in ultimele doua saptamani n-a facut deloc asa ceva”.
Un alt mod de combatere a remarcilor irationale este identificarea prezentei evidente sau „in umbra” a afirmatiilor de genul „trebuie…” si sanctionarea lor.
Albert Ellis este de parere ca se disting trei categorii de afirmatii gen „trebuie…”
1. avand drept tinta propria persoana (Trebuie sa fac lucrurile perfect! / Trebuie sa am succes! /  Trebuie sa fiu iubit!); 2. indreptate catre altii (Ceilalti trebuie sa-si faca treaba cat de bine pot! / Ceilalti trebuie sa se comporte respectand regulile mele! Ceilalti trebuie sa se poarte frumos cu mine intotdeauna!); 3. orientate impotriva conditiilor de munca, de mediu si impotriva lumii (randuielilor lumesti) (Viata n-ar trebui sa fie asa de grea!)
Daca suntem atenti, vom constata ca in spatele  multor convingeri irationale stau, de fapt, afirmatii gen „trebuie…”. Sa ne gandim la un exemplu: remarca „Colegul meu nu e bun de nimic” ascunde urmatoarea afirmatie gen „trebuie…”: „Ceilalti trebuie sa-si faca treaba cat de bine pot”.
De indata ce am sesizat legatura dintre o convingere irationala si afirmatia „trebuie…”, ce se afla in spatele acesteia, putem schimba afirmatia „trebuie…” astfel incat sa sune mai putin dictatorial. Este usor de realizat acest lucru, convertind afirmatia „trebuie…” intr-o preferinta. Avantajul acestei transformari consta in flexibilitatea specifica preferintelor. Neindeplinirea unei preferinte ne supara mai putin decat neindeplinirea imperativului  „trebuie…”. intorcandu-ne la exemplul prezentat, vom face urmatoarea mutare: „As prefera ca oamenii sa-si faca treaba cat de bine pot, dar n-o voi lua in nume personal, daca nu vor face asta.” Prezenta lui „dar” mentine gandirea limpede si rationala.

Managementul maniei, cea mai periculoasa dintre emotii
Mania ia multe forme. Exista mai multe tipuri de manie: abuzul, ridiculizarea, violenta fizica, sarcasmul, imbufnarea, gelozia, furia, ostilitatea, plictiseala, iritarea sau frustrarea, auto-compatimirea si invinovatirea.
in plan fiziologic, mania duce la cresterea nivelului de cortizon si adrenalina, cresterea tensiunii arteriale si a glicemiei, concomitent cu reducerea diametrului vaselor sangvine. Creste, de asemenea, nivelul colesterolului, ceea ce mareste riscul de arterioscleroza.
Raspunsul fiziologic al organismului la manie este acelasi cu raspunsul la stress.
Exista o foarte stransa legatura intre manie si afectiunile cardiace, infarctul miocardic si hipertensiunea arteriala cronica.
Dr. Redford Williams, cercetator la Duke University, a ajuns la concluzia ca, mai ales, ostilitatea se asociaza cu afectiunile cardiace si poate fi un bun predictor pentru infarctul miocardic.
Mania poate conduce la insomnie si oboseala.
Oamenii al caror comportament este marcat de ostilitate au o viata caracterizata de probleme de cuplu, nivel ridicat de stress, nivel redus de satisfactie in munca si probleme de relationare la locul de munca.
Simtim manie atunci cand consideram ca intamplarile care tocmai se petrec sau sunt deja petrecute sau care ar putea avea loc se deruleaza altfel decat suntem noi de parere ca ar trebui sa se intample. Mania este o reactie ce apare atunci cand asteptarilor noastre nu li se da curs.
Nu suntem maniosi in lipsa unei justificari pentru ceea ce simtim. De obicei, ne maniem din cauza altor oameni sau din cauza unor lucruri sau situatii si, uneori, din cauza noastra. Adevarul este ca traim aceasta emotie ca raspuns la nevoia ca lucrurile sa fie facute asa cum vrem noi / dupa pofta noastra.
Mania este resimtita in cazul in care cineva incalca niste reguli.
Fiecare dintre noi are asemenea reguli in baza carora luam decizii si care ne indica cum ar trebui sa decurga lucrurile.
O regula este acea convingere, care ne confera asigurarea ca asa trebuie sau ar trebui sa fie un lucru. in general, regulile includ expresii de genul „ar trebui”, „trebuie”. Ne maniem cand cineva incalca sau chiar noi incalcam una din regulile care ne guverneaza.
E de retinut ca aceste reguli sunt creatia noastra. Ele nu sunt echivalentul realitatii. Noi suntem cei care decidem cum ar trebui sa fie lucrurile. si atunci cand apare ceva ce intra in conflict cu modul cum credem noi ca lucrurile ar trebui sa fie, in noi rasare mania. intamplarea in sine nu ne face maniosi mai mult decat ne-ar face sa ne simtim plictisiti sau altcumva. Felul in care noi reprezentam in mintea noastra intamplarea, ceea ce semnifica aceasta pentru noi duce, intotdeauna, la trairea unei anume emotii fata de acea situatie.
Motivul pentru care ne suparam pe cineva sau pe ceva  nu este comportamentul acelei persoane si nici circumstantele situatiei, ci convingerile noastre in legatura cu modalitatea in care oamenii ar trebui sau trebuie sa se comporte.
in functie de cum interpretam situatia si luam in considerare regulile pe care le-am creat pentru aceste tipuri de situatii, ne vom pastra calmul si linistea la un anumit nivel.
Primul pas in controlul maniei este reexaminarea regulii ce intra-n actiune si constientizarea faptului ca de la aceasta, ci nu de la situatia propriu-zisa, s-a ajuns la alegerea maniei, ca reactie la situatia respectiva.
Dr. Wayne Dyer recomanda cateva modalitati de a pastra controlul asupra starii / emotiei de manie (enervare):
1. Sa fim foarte atenti la ceea ce gandim in momentele acelea de manie si sa ne aducem aminte ca nu trebuie sa gandim astfel, pur si simplu pentru ca asa am facut in trecut.
2. Sa incercam sa amanam trairea maniei. Daca stim ca ne maniem intr-o anume situatie, atunci sa amanam declansarea  trairii cu 15 secunde si abia apoi „sa ne dam drumul”. in urmatoarea ocazie, sa incercam amanarea cu 30 de secunde si, in continuare, sa tot marim intervalul. Amanarea inseamna, de fapt, control. Dupa ceva exercitiu, vom fi in stare sa eliminam declansarea maniei.
3. Sa avem in minte ca putem considera un lucru neplacut si, cu toate acestea, putem simti si altceva decat manie fata de acel lucru.
4. Sa ne amintim in acele momente de manie ca fiecare are dreptul sa fie ceea ce alege si, de fapt, doleanta noastra, ca alte persoane sa fie altfel de cum sunt, ne alimenteaza starea de manie. Sa invatam sa le permitem celorlalti sa aleaga, asa cum si noi insistam asupra drepturilor noastre.
5. Sa tinem un jurnal in care sa notam  timpul, locul si situatia la care am ales sa reactionam cu manie. Simplul act de a scrie despre fiecare incident ne va face sa alegem mania din ce in ce mai putin.
6. Sa scapam de toate asteptarile pe care le avem fata de ceilalti.
7. Sa ne pese de propria persoana. in felul acesta, nu ne vom mai consuma traind o emotie asa de auto-distructiva.
8. in loc sa fim sclavii, din punct  de vedere emotional,  ai oricarei situatii cu potential frustrant, sa folosim aceasta situatie ca pe o provocare la schimbare, nu ca pe o ocazie de a ne enerva.

III. Obiectivele si premisa oricarei interventii de managementul stressului

Obiectivele unei interventii de managementul stressului, recomandate in literatura de specialitate sunt: 1. cresterea nivelului de constientizare a propriilor trairi; 2. sporirea bagajului de cunostinte; 3. schimbarea atitudinii si comportamentului; 4. reducerea riscului de imbolnavire si ameliorarea productivitatii.
Sunt posibile asemenea obiective intrucat premisa oricarei strategii de interventie consta in admiterea faptului ca reactioneaza prin stress oamenii care au invatat sa faca acest lucru. Tocmai de aceea, Max Wertheimer definea adultul ca fiind ,,un copil deteriorat”.
Reactia de stress este o cale invatata si, dupa cum sustine un proverb romanesc, „invatul are si dezvat”. Poate fi usor sau dificil sa schimbi un model invatat.
Cu cat fixarea a fost mai puternica si cu cat invatarea modelului s-a realizat la un nivel mai profund, cu atat este mai probabil ca schimbarea sa fie dificila, dar nu este chiar intotdeauna asa.
Unul din factorii de care depinde aceasta schimbare este autenticitatea nevoii unei persoane de a face acest lucru.
Oamenii se schimba atunci cand stiu cum sa  faca acest lucru, cand au oportunitatea si cand sunt motivati suficient. in consecinta, managementul  stressului inseamna: sporirea / ameliorarea  abilitatilor si bagajului de cunostinte, furnizarea oportunitatii, gasirea motivatiei corespunzatoare si a resurselor care sa constituie un catalizator pentru schimbarea acelei persoane.
insasi descrierea mecanismului prin care se produce stressul are valente motivationale in managementul stressului in cazul anumitor oameni, insa in mod diferentiat. Se contureaza doua situatii:
1.Este vorba despre acel gen de persoane ce poate fi denumit ,,centrifug”. in cazul lor, sublinierea  consecintelor, care pot fi foarte grave, accentuarea faptului ca stressul poate imbolnavi, si inca cum, si ,,lovitura emotionala” primita sunt suficiente, uneori,  ca baza motivationala a schimbarii comportamentului, deoarece furmizeaza convingerea ca riscul este mare, ca „terenul” este vulnerabil si duce la instalarea starii de frica fata de consecinte.
2.Este cazul persoanelor al caror comportament ar fi etichetat  ca fiind ,,centriped”, atrase de starea de mai bine, de o sanatate mai buna, motivate de beneficii.
Apartenenta  la una sau alta din cele doua categorii este doar unul din factorii care influenteaza starea motivationala a cuiva.
Realitatea este ca nu poti absolut deloc motiva direct oamenii, dar in schimb, ceea ce poti face este sa conectezi eforturile intreprinse la structura motivationala proprie diverselor persoane.
Pentru ca schimbarea sa functioneze, este nevoie fie sa schimbam credintele / convingerile cuiva, fie sa apelam la o convingere deja existenta. Nu poti produce o schimbare pe termen lung la nivel comportamental daca nu schimbi mai intai credinta care sustine acel comportament.
A educa pe cineva in problematica stressului nu duce la efectele dorite decat daca nu exista deja un sistem de credinte / convingeri care sa asimileze bagajul nou de cunostinte. Altfel, orice noua informatie este „stearsa”, pur si simplu,  din cauza faptului ca nu are nici o semnificatie pentru persoana respectiva. Se intampla asa intrucat nu exista un raspuns specific la stress, la nivelul organismului, ci un sistem informational complex, care codifica si incapsuleaza experienta, poate chiar o creeaza.  

Organizarea unor asemenea ateliere de lucru sau seminarii in cadrul Politiei Romane isi poate dovedi eficienta in conditiile in care, ca prim pas, se obtin informatii asupra configurarii emotionale a oamenilor din institutie si „se culeg” cat mai multe definitii personale ale stressului.
Urmeaza ca, in functie de aceasta, sa fie alcatuite grupe de lucru omogene, carora, cel putin, sa li se ofere bagajul de cunostinte si, eventual, de deprinderi referitor la problematica stressului.
Aceasta intrucat, dupa cum am mentionat in partea introductiva, munca de politie este „stressanta” si este de asteptat sa fie asa, luand in considerare genul de evenimente care fac obiectul muncii de politie. Tocmai de aceea este nevoie de personal care prezinta cote maxime de robustete psihica.
Cum se poate ajunge la asta? Prin invatarea  recunoasterii acelor itemi disfunctionali ce apartin felului in care procesam informatiile din mediu si restructurarea lor.
Maniera de prezentare a problematicii stressului pe parcursul paginilor anterioare nu si-a propus decat sa constientizeze atributul de „rezolvabile” a oricaror „probleme” generate de stress si sa sublinieze ca tot ce avem de facut este sa ne mobilizam sa cautam, in mod organizat si sistematic, solutiile. Pentru ca, dupa cum am vazut, solutiile exista.
Bibliografie
1.ABC’ s of Cognitive Restructuring (www.stressstop.com);
2.Emotional Intelligence is a concept that can be used in Stress Management (www.isma.org.uk);
3.Fear, anger, worry and guilt (www.faculty.weber.edu);
4.Stress Management Tips and Techniques (www.mindtools.com);
5.The Psychobiology of Stress and Healing (www.isma.org.uk);
6.Using academic service learning in a bussiness school curriculum to foster development of emotional intelligence (www.aacu-edu.org)

Lucrari Psihomil III