Adrian Prisacaru
Desi domeniul „cunoastere si asistenta psihologica” este conturat intr-o buna masura, suntem preocupati de cautarea celor mai noi orientari teoretice sau de actualizarea unora mai vechi, care aduc un plus de eficienta practica si o fundamentare stiintifica pe masura.
Astfel, va propunem spre reflexie cunoasterea psihologica de tip longitudinal, care are ca scop cunoasterea integrativa a „personalitatii totale” si premizele teoretice ale psihologiei pozitive care ne readuc in atentie, atat omul concret si real, cu experientele sale pozitive care-i permit a trai demn cat si scopul formativ al acestor orientari teoretice, respectiv construirea personalitatii pozitive.

I. Premize ale cunoasterii psihologice a personalitatii in mediul militar

Pornind de la scopul fundamental al activitatii psihologice in armata, acela de a participa la asigurarea unei resurse umane corespunzatoare obiectivelor, misiunilor, sarcinilor si cerintelor specifice muncii in mediul militar, pana nu de mult timp, accentul cadea pe secventa de selectie psihologica, care are recunoastere, pondere, substanta, cadru teoretic dezvoltat, probe si tehnici validate, iar activitatea de cunoastere si asistenta psihologica se situa intr-un plan indepartat, ca deziderat, care abia ca prindea contur.
Chiar daca cunoasterea si asistenta psihologica este un domeniu relativ nou, acesta si-a gasit cadrul conceptual-teoretic ca suport stiintific, iar metodele, tehnicile si instrumentele de lucru folosite dovedesc din plin utilitatea si eficienta.
Totusi, din dorinta de fundamentare stiintifica, actualizare, perfectionare si imbunatatire practica a activitatii psihologului de unitate, aducem in atentie o serie de considerente teoretice care vor fi folosite ca argumente a orientarilor metodologice, cat si un instrument practic, de sinteza, prin care incercam oferirea unei imagini complete a cunoasterii diferentiate a personalitatii subiectilor, de la intrarea pana la iesirea in/din sistemul militar.
Asadar, in activitatea de cunoastere si asistenta psihologica a personalitatii subiectilor din mediul militar, scopul este de a asigura o cunoasterea profunda a potentialului aptitudinal si structural in vederea stimularii dezvoltarii, a valorizarii acestuia sau a interventiei ameliorative pentru optimizare.
Pentru aceasta consideram adecvata o cunoastere psihologica de tip longitudinal care sa se finalizeze cu o cunoastere integrativa a „personalitatii totale”.
Este de asteptat ca, cel mai adesea in procesul de cunoastere longitudinala a personalitatii pentru care pledam, evaluarea sa se adreseze si sa cuprinda „omul sanatos”, in conditii de normalitate. Trebuie spus ca in aceste situatii evaluarea nu are functie de control, de a stabili normalitatea ci mai degraba indeplineste rolul functiei predictive, cu privire la comportamentul, eficienta si adaptarea viitoare.
Cunoasterea psihologica longitudinala are un trecut indeparatat, conceptul nu este nou, doar incercarea noastra de valorizare si repunere in prim plan a acestui tip de studiu este o preocupare mai noua si mai ales specifica domeniului si activitatii de cunoastere realizata de psihologul de unitate.
Iata de pilda, incercarea de constituire a „dosarului psihologic” dezvoltat [schiopu, U., 2002], care sa contina si date cu caracter medical, pedagogic, juridic si social, apare ca necesitate inca de la sfarsitul anilor `60, cand in S.U.A. apareau opozitii fata de folosirea excesiva a testelor.
De asemenea, aducem ca argumente, cercetarile longitudinale intreprinse de J. Piaget cu privire la problematica dezvoltarii inteligentei in copilarie, studiul reflexelor conditionate prin metoda clinica de tip longitudinal, pus in practica de I.P.Pavlov si nu in ultimul rand studii dupa orientarile longitudinale, care priveau psihologia copilului, finalizandu-se in a doua jumatate a secolului XX cu valoroase lucrari despre psihologia varstelor.
Cercetarile de tip longitudinal pe care le propunem sau „studiul cursului vietii” [Zlate, M., 2002] au menirea de a surprinde personalitatea in paradoxul unicitatii si diversitatii ei, chiar daca o mare parte a evaluarilor in scopul cunoasterii sunt efectuate la o varsta cand personalitatea este conturata, cristalizata si in mare parte stabila.
Prin anii `50, unul dintre cei mai prolifici psihologi, R.B.Cattell oferea o viziune referitoare la dinamica personalitatii, bazata atat pe studii transversale, dar mai ales longitudinale, aducand in atentie 6 stadii mari prin care trece personalitatea. De remarcat este faptul ca in viziunea sa, stadiul maturitatii, cu referire la varstele cuprinse intre 23 si 50 de ani, este caracterizat de o stabilitate a personalitatii, de eficienta profesionala si productivitate. Celelalte 5 etape descrise de autor, sunt marcate de diverse schimbari, fie de evolutie, fie de involutie.
De asemena, o serie de studii efectuate in ultimii 10 – 20 de ani in S.U.A. arata ca dupa varsta de 30 de ani personalitatea sufera doar schimbari minore de-a lungul vietii adulte, mai cu seama acele trasaturi de personalitate evidente, considerate „trasaturi sursa”. in acelasi timp, aceleasi studii aduc in atentie si o serie de concluzii cu privire la schimbarile produse asupra personalitatii, avand drept sursa de influenta: mediul, situatiile de viata, experienta profesionala si solicitarile de adaptare.
Asadar, suntem indreptatiti sa credem ca o cunoastere longitudinala care sa inceapa cu datele de la selectia desfasurata pentru intrarea in institutiile formatoare, de invatamant militar, este imperios necesara. Ulterior, urmarirea, integrarea si interpretarea datelor obtinute la diferite momente existentiale si de evolutie in cariera ne vor oferi o imagine completa si edificatoare asupra personalitatii subiectilor, ajutandu-ne astfel sa luam cele mai bune decizii.
Pe de alta parte, trecand intr-un alt domeniu, datorita focalizarii cercetarilor din ultimii 50 de ani asupra patologiei, noua orientare a psihologiei pozitive isi propune sa studieze factorii implicati in pastrarea sanatatii mentale si fizice. Astfel, psihiatrul Vaillant, G. [2002] sustine si el ca pentru a studia procesele psihice implicate, este necesara o abordare longitudinala a personalitatii iar rezultatele obtinute ca urmare a unor studii longitudinale releva importanta acestora in formarea si dezvoltarea mecanismelor de coping: altruismul, sublimarea, supersia, umorul, anticiparea.
in opinia noastra, cercetarile si cunoasterea psihologica de tip longitudinal, au o mai buna finalitate daca aducem in atentie si un alt concept, respectiv cel de cunoastere integrativa a personalitatii. Astfel, primului demers cel de cunoastere longitudinala, ii revine sarcina de recoltare a datelor cu ajutorul diferitelor probe psihologice care se aplica la diferite momente ale evolutiei personale, iar celui de-al doilea demers, respectiv cunoasterea integrativa, ii revine sarcina de a integra datele obtinute si de a le da o interpretare sau diagnosticare a „personalitatii totale”.
Un „model sintetic-integrativ de investigare a personalitatii” ne este oferit de Zlate M. [2002], prin care ne propune si dezvolta doua tipuri de demersuri, unul analitic si altul sintetic.
Primul demers, cel analitic, abordeaza identificarea si descrierea unui numar de 6 fatete ale personalitatii, astfel: personalitatea reala, personalitatea autoevaluata, personalitatea perceputa, personalitatea proiectata si personalitatea manifestata.
Cel de-al doilea demers, sintetic abordeaza fatetele din perspectiva structurii si functiilor personalitatii globale, a relatiilor si interrelatiilor dintre cele 6 fatete, care nu trebuie privite ca fiind izolate sau separate unele de altele, ci dimpotriva ca o intrepatrundere, intersectare si convertire a acestora. Astfel, in urma procesului de cristalizare si solidificare a fatetelor personalitatii, rezulta si sunt descrise urmatoarele tipuri de personalitate: accentuat, dedublat, instabil, unitar, armonios dezvoltat si ideal.
Autorul precizeaza ca diagonosticarea personalitatii totale, integrale, din perspectiva modelului propus, este o activitate greu de realizat, chiar daca avem la dispozitie, o multitudine de probe si metode pentru investigarea personalitatii.
Pentru ca modelul sintetic-integrativ al personalitatii sa nu ramana doar o abordare teoretica, autorul propune doua modalitati practic-aplicative, astfel:
- fie construirea unui instrument diagnostic sintetic, care sa permita surprinderea integrala a personalitatii;
- fie aplicarea mai multor instrumente diagnostice in masura sa furnizeze informatii despre fiecare fateta a personalitatii si apoi integrarea acestora, intr-o imagine unitara, de catre psiholog.
Demersul initiat de noi se pliaza si poate fi dus la indeplinire, pentru inceput, daca vom apela la cea de a doua modalitate practica propusa anterior.
O alta viziune „integrativa” regasim si in domeniul psihoterapiei, care apare ca o tendinta teoretica, ca un raspuns la dezvoltarea, dupa anii `70, a unui numar tot mai mare de modele si abordari psihoterapeutice, conducand la o „criza a sistemelor si declinul gandirii centrate pe scoli” [Dafinoiu I., 2001].
in viziunea autorului mentionat, tot mai multi psihoterapeuti, confruntati cu cerintele si solicitarile practice de zi cu zi, sustin ca un singur model teoretic, cu limitele sale, este uneori neproductiv. Alteori, un anumit model nu este cel mai indicat in abordarea anumitor patologii, simtindu-se nevoia elaborarii unor stategii complementare, care sa functioneze intr-o maniera sintetizata, dar care sa respecte indicatiile si contraindicatiile fiecarui model.
Reactiile la aceste nevoi nu au intarziat sa apara, astfel au aparut mai multe forme de manifestare a „integrarii” in psihoterapie, insa cel mai des intalnite sunt: eclectismul tehnic; integrarea teoretica; factorii comuni [Dafinoiu, I., 2001].
Daca ne vom referii numai la „integrarea teoretica”, vom observa ca, aceasta este o forma de sinteza in care sunt incluse cel putin doua teorii, asteptandu-se ca rezultatele folosirii acestora impreuna, sa fie superioare decat daca le vom folosi separat.
Acest gen de integrare este o incercare de a construi un intreg din mai multe parti care trebuie sa depaseasca conditia de „amestec simplu” sau suma a tehnicilor si metodelor, ajungandu-se la gandirea si elaborarea conceptuala, teoretica, sintetica a intregului rezultat, cu noi deschideri, orientari si abordari practice.
in acest domeniu, al psihoterapiilor, integrarea teoretica intampina inca multe obstacole care tin de: insuficienta implicare a autorilor in noile demersuri; perceptiile particulare asupra propriilor teorii ale unor autori; lipsa unui limbaj comun in randul psihoterapeutilor; neimplicarea in formarea teoretica diversificata, s.a., dar concluzia este ca integrarea teoretica apartine totusi viitorului.
Asadar, am folosit doar doua argumente din domenii diferite ale psihologiei, pentru a arata interesul, nevoia de sinteza si integrare a demersurilor psihologice si totodata de a incuraja folosirea complementara a rezultatelor evaluarilor psihologice in scopul explicarii, descrierii si intelegerii profunde a comportamentului uman.

II. Psihologia pozitiva – scurte consideratii teoretice

Asa cum am anticipat in rezumat, orientarile psihologiei pozitive indeamna spre o noua provocare, deschizand noi dimensiuni ale practicii psihologice. Aceasta ne ajuta sa dam sens cunoasterii integrative a personalitatii subiectilor din mediul militar si o noua forma de consistenta a finalitatii actului psihologic, completand ceea ce lipsea din suportul teoretico-stiintific.
Asadar, psihologia pozitiva este prezentata si apare ca ramura a psihologiei prin anul 2000, promtand sa imbunatateasca calitatea vietii si sa previna patologia care se instaleaza atunci cand viata este lipsita de semnificatii. Datorita focalizarii excesive, dupa al doilea razboi mondial, asupra patologiei, noua stiinta sustine ca s-a ajuns la un model explicativ al psihicului din care lipsesc acele trasaturi si caracteristici pozitive cum ar fi: speranta, intelepciunea, creativitatea, curajul, spiritualitatea, responsabilitatea, perseverenta, care fac ca viata sa aiba valoare. Autorii schiteaza un cadru al unei stiinte care in viitor va permite intelegerea factorilor ce ajuta indivizii si societatea sa prospere si sa se dezvolte.
Reprezentantii psihologiei pozitive considera ca, politicile economice care continua sa contribuie la cresterea bunastarii materiale, neglijeaza nevoile umane, trasaturile si caracteristicile care duc la starea de bine psihic, la individul pozitiv, la comunitatile prospere. Psihologia s-a axat mai mult asupra patologiei si a preocuparii pentru a “indrepta” ceea ce este rau, afectat. Psihologia pozitiva isi propune sa se focalizeze pe imbunatatirea calitatilor pozitive, pe experientele subiective valoroase: starea de bine psihic, multumirea si satisfactia (in trecut); speranta si optimismul (asupra viitorului); fericirea (in prezent). La nivel individual se va muta accentul pe trasaturile pozitive: capacitatea de a iubi, vocatia, curajul, abilitatile de relationare interpersonala, simtul estetic, perseverenta, capacitatea de a ierta, originalitatea, spiritualitatea, talentul, intelepciunea iar la nivel de grup pe: spiritul civic, responsabilitatea, altruismul, moderatia, toleranta, morala. Din punct de vedere al experientelor subiective valoroase, intrebarea care se pune este: ce determina ca un moment sa fie mai bun decat cel care urmeaza? Raspunsul poate fi formulat daca vom urmari sinteza prezentata in randurile urmatoare, dupa un material din revista “American Psychologist”, 2000. Astfel, Daniel Kahneman considera importanta experienta hedonica, Diener se focalizeaza pe starea de bine psihic experientiata la nivel subiectiv, Massimini si Delle Fave pun accentul pe optimism, Myers pe fericire iar Ryan si Deci pe autodeterminare. Taylor, Kemeny, Reed, Bower & Gruenwald si Salovey, Rothman, Detweiler & Steward sustin relatia dintre emotiile pozitive si sanatatea fizica. Aceste concepte pot fi vazute atat ca stare cat si ca trasatura. Pe de o parte putem apela la ele pentru a explica momentele de fericire, iar pe de alta parte putem vedea prin ce anume se deosebesc oamenii fericiti de cei nefericiti. in ceea ce privesc trasaturile pozitive se merge pe ideea ca fiinta umana este o entitate adaptativa. Ryan si Deci pun accent pe autodeterminare, Baltes si Staudinger pe intelepciune, iar Vaillant pe mecanismele de coping. Lubinski si Benbow, Simonton, Winner si Larson considera importante ca trasaturi pozitive: performantele exceptionale, creativitatea si talentul. Unele din aceste abordari adopta o perspectiva explicit evolutiva, de dezvoltare, considerand ca trasaturile individului se dezvolta si se manifesta pe tot parcursul vietii. La nivelul contextului social, al grupului, Myers descrie contributia relatiilor sociale la atingerea fericirii, Schwartz reflecteaza asupra necesitatii normelor culturale de a elibera indivizii de povara alegerii, Larson insista pe importanta activitatilor voluntare pentru dezvoltarea tinerilor, iar Winner descrie efectele familiilor in dezvoltarea talentelor.
Patru concepte sunt considerate trasaturi pozitive esentiale din punctul de vedere al psihologiei pozitive: starea de bine psihic, optimismul, fericirea si autodeterminarea.
Edward Diener sustine ca starea de bine psihic se refera la ceea ce gandesc oamenii si simt in legatura cu viata lor, la concluziile in plan cognitiv si rezonanta afectiva asociata atunci cand isi evalueaza existenta. El considera ca personalitatea este un factor important implicat in starea de bine psihic si in mod special temperamentul. Studiile interculturale sugereaza si o legatura intre conditiile macrosociale si fericire.
Un alt aspect important este modul cum valorile si scopurile personale mediaza intre evenimentele externe si calitatea experientelor. Doi filozofi ai antichitatii sustineau ca nu ce se intampla oamenilor determina cat de fericiti sunt ei, ci cum interpreteaza ei acea intamplare, acel eveniment. Se pare ca ceea ce mediaza intre evenimentul extern si interpretarea/semnificatia pe care persoana o acorda evenimentului este optimismul. Christopher Peterson considera ca optimismul implica atat componente cognitive, emotionale cat si motivationale. Oamenii cu un nivel crescut de optimism sunt in general bine dispusi, sunt mai perseverenti, au succes si sunt sanatosi din punct de vedere fizic.
Perspectiva lui David Myers asupra fericirii este sustinuta doar empiric. El considera ca valorile traditionale trebuie sa contina elemente de adevar pentru a putea fi transmise peste generatii facand aluzie la asocierea intre credinta religioasa si fericire. Alti sustinatori ai acestui concept considera ca fericirea este influentata si de alti factori cum ar fi cresterea economica, venitul si relatiile interpersonale.
Richard Ryan si Edward Deci considera autodeterminarea ca fiind o trasatura centrala a psihologiei pozitive. Teoria asupra autodeterminarii investigheaza trei nevoi importante: nevoia de competenta/calificare, de apartenenta si de autonomie. Atunci cand aceste nevoi sunt satisfacute, individul este motivat intrinsec, capabil sa-si dezvolte potentialul si sa caute noi provocari. Privind autodeterminarea dintr-o perspectiva filozofica si istorica, Barry Schwartz considera ca autonomia duce la un fel de “tiranie” psihologica – un exces de libertate care poate determina insatisfactie si depresie. Responsabilitatea alegerilor devine uneori prea grea. Pentru cei mai multi oameni alegerea nu este nici asteptata, nici dorita. Constrangerile culturale si sociale sunt necesare pentru o viata satisfacatoare si implinita.
Aceasta perspectiva deschisa de psihologia pozitiva, din punctul nostru de vedere, chiar daca avem doar informatii teoretice, este de mare interes pentru domeniul cunoastere si asistenta psihologica, deoarece raspunde unui interes imediat, acela de a ajuta omul, de a-l indemna spre autocunoastere, autodezvoltare si eficienta organizationala. Putem anticipa si incerca o prima actiune practic-aplicativa, constand in intocmirea profilului psihologic si informarea subiectului asupra trasaturilor sale cu valente pozitive cat si a modului de exploatare a acestora pentru a obtine eficienta si comfort.

III. Concluzii

Avand in vedere consideratiile teoretice prezentate cat si efectul limitat al functiei predictive a demersului psihodiagnostic, propunem, printr-o gandire pragmatica urmatoarele:
- procesul de cunoastere psihologica longitudinala sa aiba caracter continuu si integrativ, care sa inceapa cu recoltarea si centralizarea datelor de la examenul psihologic desfasurat in scop de selectie la intrarea in sistemul militar, sa continue pe timpul scolarizarii si ulterior la locul de munca, pana la iesirea din sistem;
- experientele, trasaturile si caracteristicile individuale evaluate sa fie consemnate intr-un instrument centralizator individual, denumit „Fisa statistica centralizatoare cu datele examenelor psihologice” [Negura, G. , Metodologia privind cunoasterea cadrelor militare si personalului civil, 2005], prezentat in anexa nr.1, care insoteste individul in toate structurile militare in care activeaza si care vor fi folosite de psihologul din unitate pentru cunoastere integrativa a „personalitatii totale” in scopul descrierii, explicarii si previziunii comportamentului.
in ceea ce priveste psihologia pozitiva, care ne propune prevenirea patologiei si imbunatatirea calitatii vietii gandim doua modalitati de actiune, astfel:
- la nivelul individului, vom orienta procesul de cunoastere integrativa si spre surprinderea experientei pozitive, respectiv a satisfactiei, optimismului, curajului, iertarii, intelepciunii, autodeterminarii, talentului si nu doar pe investigarea extremelor, a tendintelor si accentuarilor; astfel, o modalitate de validare a experinetei pozitive se va angaja prin schitarea unui profil de personalitate descriptiv, care va fi adus spre cunoastere, posesorului acestuia, cu intentia de a-si cunoaste si folosi potentialul cu valentele si caracteristicile sale pozitive;
- la nivelul grupului, ne vom centra pe cunoasterea mediului de lucru si diagnoza climatului organizational, atat in scopul cunoasterii acestuia, cat si pentru construirea contextului social in care se formeaza experientele si personalitatile pozitive, printr-un eventual control al unor factori, cum ar fi: relatiile sociale si interpersonale, activitatile voluntare, relatiile familiale, respectul fata de normele culturale si sociale ale grupului respectiv.
Desi modelul avansat in propunerea noastra pare a fi temerar, noi credem ca prin studiile si cercetarile ulterioare acesta va fi validat stiintific si insotit de metodologii practic-aplicative.

Lucrari Psihomil III