Cătălina Birău  Fiind un studiu descriptiv-calitativ, lucrarea îşi propune să surprindă şi să descrie relaţia şi implicaţiile existente între fenomenul rezonanţei psihice şi prelucrarea cognitivă a informaţiei militare. Din această perspectivă, vor fi analizate modalităţile de rezonare, în funcţie de gradul de identificare la nivelul trebuinţelor şi vor fi explicate mecanismele psihologice prezente în procesul decizional, în condiţii de incertitudine şi de risc crescut.

I. Rezonanţa psihică în mediul militar

Fenomenul rezonanţei psihice îşi pune direct amprenta asupra mecanismelor psihologice implicate în prelucrarea cognitivă a informaţiei şi asupra coeziunii grupurilor militare.
Ansamblul de necesităţi la nivel individual şi relaţiile existente între membrii grupului militar definesc tipul de rezonanţă (pozitivă / negativă, atracţie / respingere, asociere / disociere, simpatie / antipatie, indiferenţă). Mai precis, este vorba despre punerea în evidenţă a modalităţii de a rezona, în funcţie de gradul (accentuat sau diminuat) de identificare la nivelul trebuinţelor. Acestea din urmă sunt analizate în funcţie de ierarhia piramidală elaborată de A. H. Maslow.
Important de precizat este faptul că rezonanţa este rezultatul unor procesări de informaţii specifice structurilor de personalitate. Este o stare psihică tensională, generată de registrul de nevoi active şi inactive.
Cei doi poli ai interrelaţiei sunt: rezonatorul-receptor (cel care primeşte informaţia) şi rezonatorul-excitator (cel care emite informaţia). Rezonatorul-receptor caută asemănări şi diferenţe între propriile trebuinţe şi trebuinţele rezonatorului-excitator, iar atitudinea sa este aceea de a recepta doar ceea ce posedă deja sau ceea ce poate completa ceea ce posedă deja, în el declanşându-se anumite vibraţii specifice şi proprii de către mecanismul aflat la unison cu rezonatorul-excitator. Rezonatorul-receptor are posibilitatea de a proiecta asupra emiţătorului propriile sale necesităţi şi de a face introspecţia necesităţilor asemănătoare / complementare ale rezonatorului-excitator, traducând expresiile percepute din exterior în corespondenţe psihice subiective, perceptibile din interior. Astfel, se stabileşte o funcţie strict în cadrul unei corespondenţe între: necesităţile rezonatorului-receptor şi cele ale rezonatorului-excitator.
Rezonanţa psihică stabilită între rezonatorul X şi rezonatorul Y poate fi exprimată astfel:
R p = f (X i , X s , Y i, Y s ), unde
R p = rezonanţa psihică;
X i = mărimi de intrare pentru rezonatorul X (necesităţile, trăsăturile de personalitate şi atitudinea rezonatorului Y);
X s = mărimi de stare ale rezonatorului X (necesităţile, trăsăturile de personalitate ale rezonatorului X);
Y i = mărimi de intrare pentru rezonatorul Y (necesităţile, trăsăturile de personalitate şi atitudinea rezonatorului X);
Y s = mărimi de stare ale rezonatorului Y (necesităţile, trăsăturile de personalitate ale rezonatorului Y).
Din momentul în care s-au stabilit asemănările şi deosebirile între trebuinţe, acestea din urmă sunt fuzionate în anumite clase, în funcţie de atributele, calităţile şi proprietăţile de care dispun. În urma procesului de verificare, se ajunge fie la confirmare, la întărirea şi multiplicarea concordanţelor, fie la infirmare, la perceperea sau constatarea unei disonanţe la nivelul trebuinţelor respective.
Transformarea sau noua imagine a rezonatorului-receptor va fi o nouă atitudine pozitivă (detectare, asimilare) sau negativă (îndepărtare, respingere, preîntâmpinare).
Rezonanţele interindividuale se concretizează în:
atracţii interindividuale, în funcţie de nivelul de trebuinţe;
repulsii interindividuale, în funcţie de nivelul de trebuinţe;
asocieri la nivel de trebuinţe;
disocieri la nivel de trebuinţe.
Instrumentul micrometric obligatoriu al oricărui proces de rezonanţă îl reprezintă criteriile sau punctele de vedere. Ele sunt cele care dau sensul rezonanţei.
Relaţiile de atracţie sunt determinate de criteriul asemănării şi cel al complementarităţii atât la nivel de trebuinţe, cât şi la nivel de atitudine. Astfel, ele sunt rezultatul consonanţei atât în plan inconştient, la nivel de necesitate, cât şi în plan conştient, la nivel de atitudine. Aceasta înseamnă că s-a stabilit consonanţă între toate cele trei componente ale atitudinilor celor doi rezonatori: cognitivă, afectivă şi conativă sau comportamentală.
Relaţiile de repulsie sunt determinate, pe de o parte, de criteriul asemănării şi cel al complementarităţii la nivel de trebuinţă şi, pe de altă parte, de criteriul incompatibilităţii şi cel al diferenţierii la nivel de atitudine. Mai precis, ele sunt rezultatul consonanţei în plan inconştient, la nivel de necesitate şi al disonanţei în plan conştient, atitudinal. Aceasta înseamnă că disonanţa apare între componentele atitudinilor celor doi rezonatori astfel: componenta cognitivă – componenta cognitivă; componenta cognitivă – componenta afectivă; componenta cognitivă – componenta conativă; componenta afectivă – componenta afectivă; componenta afectivă – componenta conativă; componenta conativă – componenta conativă. Disonanţa apare datorită acţiunii operatorilor de disociere a trăirii subiective de conţinutul informaţional, care permite o corelare critică a informaţiei primite din exterior cu modelul informaţional al Eu-lui propriu.
Asocierea cuprinde consonanţa, asemănarea / complementaritatea între necesităţi, iar disocierea se concretizează în disonanţă, diferenţiere, incompatibilitate între trebuinţe.
Prelucrarea informaţiei militare este dependentă şi de coeziunea şi sintalitatea grupului. Dacă o persoană se identifică cu reprezentarea psihică inconştientă a unei trebuinţe sau categorii de trebuinţe a unei alte persoane, înseamnă că, în spaţiul psihic al celei dintâi persoane, se manifestă o reprezentare inconştientă prealabilă a trebuinţei sau a categoriei respective de trebuinţe, ce se aseamănă sau este complementară cu reprezentarea psihică inconştientă a celei de-a doua persoane. Toate acestea se petrec în cadrul unei relaţii intrapsihice.
De exemplu, persoanele cu trebuinţe ale Eu-lui: stimă, prestigiu şi statut social manifestă atracţie faţă de persoanele cu trebuinţe de autoactualizare, autodezvoltare şi autoperfecţionare, deoarece, în spaţiul psihic al persoanelor cu trebuinţe ale Eu-lui, există reprezentări inconştiente prealabile (nevoia de recunoaştere socială, dorinţa unei reputaţii bune, dorinţa de prestigiu, de consideraţie, de atenţie, nevoia de a fi important, de a-şi da propriul consimţământ), care se aseamănă sau sunt complementare cu reprezentările persoanelor ce prezintă trebuinţe de autoactualizare, autodezvoltare şi autoperfecţionare permanentă (nevoia de a-şi atinge propriul potenţial creativ, de a-şi aduce contribuţia sa, de a efectua ceva pentru care este mai bine dotat, adică ceea ce vrea să realizeze, ceea ce îi face plăcere; nevoia de a obţine performanţe înalte în activitatea cea mai puternic motivată); se stabilesc corespondenţe între componentele trebuinţelor Eu-lui şi cele ale trebuinţelor de autoactualizare, autodezvoltare şi autoperfecţionare permanentă, produsul fiind un anume tip de atitudine, respectiv comportament; în plan conştient, atracţia este determinată de asemănarea / complementaritatea la nivel de atitudine.
Persoanele cu trebuinţe cognitive manifestă atracţie faţă de persoanele ce prezintă trebuinţe de autoactualizare, autodezvoltare şi autoperfecţionare permanentă, fiindcă, în spaţiul psihic al persoanelor cu trebuinţe cognitive, există reprezentări inconştiente prealabile (nevoia de a şti, de a descoperi, de a învăţa, de a înţelege, de a explora), asemănătoare / complementare cu reprezentările psihice inconştiente ale persoanelor cu trebuinţe de autoactualizare, autodezvoltare şi autoperfecţionare permanentă (nevoia de a-şi atinge propriul potenţial creativ, de a-şi aduce contribuţia sa, de a efectua ceva pentru care este mai bine dotat, adică ceea ce vrea să realizeze, ceea ce îi face plăcere; nevoia de a obţine performanţe înalte în activitatea cea mai puternic motivată); se stabilesc corespondenţe între componentele trebuinţelor cognitive şi cele ale trebuinţelor de autoactualizare, autodezvoltare şi autoperfecţionare permanentă, rezultând un anume tip de atitudine / comportament; în plan conştient, atracţia este determinată de asemănarea / complementaritatea atitudinală.
Persoanele cu trebuinţe sociale se simt atraşi de persoanele cu trebuinţe cognitive, datorită faptului că, în spaţiul psihic al celor cu trebuinţe sociale, există reprezentări inconştiente prealabile (nevoia de a fi în consonanţă cognitivă şi afectivă cu membrii grupului), asemănătoare sau complementare cu reprezentările psihice inconştiente ale persoanelor cu trebuinţe cognitive (nevoia de a învăţa, de a şti, de a înţelege, de a descoperi, de a explora); se stabilesc corespondenţe între componentele trebuinţelor sociale şi componentele trebuinţelor cognitive, rezultând un anume tip de atitudine / comportament; în plan conştient, atracţia este determinată de asemănarea / complementaritatea atitudinală.
Rezonatorii-excitatori se transformă în instrumente sau modalităţi de satisfacere a dorinţelor pentru rezonatorii-receptori, dorinţa se proiectează direct asupra obiectelor rezonatoare şi fuzionează cu ele prin trăire, acţiunile simbolic-simulative unindu-se cu cele obiectiv-instrumentale de satisfacere.

II. Mecanisme psihologice ale deciziei militare

Decidentul se confruntă cu două probleme: cum să ia o decizie suficient de bună în condiţii de cunoaştere cronic incompletă şi nesigură şi cum să facă faţă surplusului de incertitudine care îi afectează negativ propria funcţionare.
Efectele incertitudinii persistente sunt multiple: amânarea deciziei şi declanşarea unei activităţi de reducere a ei; blocarea acţiunii; stare de oscilaţie a sistemului decident între a amâna decizia sau a o adopta, a continua procesul decizional sau a se întoarce într-o fază anterioară a acestuia; stare de anxietate şi tensiune; scăderea motivaţiei în obţinerea performanţei. Incertitudinea reductibilă are efecte predominant active, iar cea ireductibilă are efecte predominant pasive. Importanţa deciziei amplifică efectele incertitudinii, pe când lipsa de importanţă le diminuează.
Pentru a avea o imagine mai clară a mecanismelor psihologice implicate în procesul decizional al conducătorilor militari, imaginăm următoarea situaţie: liderul militar X este în situaţia de a alege, într-o anumită împrejurare de luptă, dintr-o mulţime de soluţii practice, pe cea mai adecvată, socotită ca satisfăcătoare pentru rezolvarea scopului urmărit. Deci, el trebuie să selecteze răspunsurile corespunzătoare ale semnalelor de ieşire din multitudinea semnalelor de intrare.
Decidentul se raportează la două tipuri de modele: modelul informaţional al lumii obiective (comunicarea cu lumea externă) şi modelul informaţional al propriului Eu (comunicarea cu sinele). Modul în care lumea externă se corelează cu cea internă dă nota calitativă esenţială a psihicului ca sistem informaţional specific. Integrarea conştientă şi personalizarea constituie pragurile superioare în prelucrarea cognitivă a informaţiei.
Rezultatul interacţiunii dintre psihicul militarilor şi realitatea externă constă în reţinerea input-urilor cu valoare semnificativă pentru receptor. Mărimile de intrare pot lua forma datelor obiective, a ansamblului de necesităţi, a trăsăturilor de personalitate, a atitudinilor. Percepţia este direct implicată în recepţionarea mesajelor, ea cuprinzând următoarele componente psihologice: detectarea, discriminarea şi identificarea corectă a stimulilor, perceperea corectă a timpului, a spaţiului şi a mişcării. Prelucrarea se concretizează în: analiza şi sinteza semnalelor, succesiuni de operaţii logice de măsurare, comparare, integrare, testare şi evaluare. Analiza mesajelor se realizează în trepte mici, la fiecare treaptă efectuându-se o rearanjare a informaţiei extrase la treptele anterioare. Fiecare rearanjare evidenţiază trăsături noi ale stimulilor. Informaţia este adusă la o stare tot mai specifică.
Sub aspect cognitiv, se manifestă nevoia permanentă a decidentului de a se informa, de a dispune de o imagine coerentă, care să conţină elemente relevante privind posibilităţile de existenţă şi de securitate.
În plan afectiv, pot apărea tensiuni şi dezechilibre emoţionale prin declanşarea şi amplificarea unor stări psihice negative, generate de însăşi imaginea câmpului de luptă, la care se adaugă cele induse de propaganda inamică.
Sub aspect motivaţional-volitiv, apare posibilitatea erodării convingerilor pozitive, stenice şi a inducerii de persuasiune şi manipulare informaţională a neîncrederii în forţele proprii, în camarazi şi comandanţi, în armamentul şi tehnica de dotare, iar, în final, pierderea încrederii în obţinerea victoriei şi în supravieţuire. De aceea, sunt necesare echilibrul şi stabilitatea stărilor afective (anxietate, frică, teamă, panică, frustrare).
Fazele predecizională şi decizională sunt integrate la nivelul blocului de comandă.
Un proces decizional raţional presupune ca decidentul să utilizeze o analiză logică a cunoştinţelor relevante, respectând următoarea filieră: definirea problemei, formularea, evaluarea şi ierarhizarea soluţiilor alternative, determinarea şi ierarhizarea criteriilor de evaluare şi alegerea deciziei. Liderul militar poate adopta strategia optimalităţii tendenţiale (aplică tehnici analitice de decizie la o imagine cognitivă, provizoriu structurată; îşi asumă incertitudinea deciziei în mod explicit, procesul decizional menţinându-se deschis la reconsiderare) şi strategia satisfăcătorului (adoptă prima soluţie satisfăcătoare, pe care a reuşit să o identifice). Întrucât, în anumite condiţii, incertitudinea face ca metodele analitice de decizie să fie inaplicabile, decidentul este obligat să recurgă şi la metode non-analitice. Nu există, în principal, nici o garanţie că liderul va identifica soluţia cea mai bună. Un alt aspect important este acela că incertitudinea iniţială nu este integral redusă.
Din punct de vedere psihologic, direct implicată în luarea deciziei este gândirea care determină coordonate de tipul:
valorile de bază ale fiecărei alternative (avantajele şi dezavantajele situaţiei, în funcţie de datele obiective şi propriile necesităţi);
valoarea aşteptată (corelarea valorilor evenimentelor cu probabilităţile lor);
funcţia de utilitate subiectivă aşteptată (decidentul introduce propriile criterii în determinarea şanselor de apariţie a unei laturi a alternativei sau a celeilalte şi va decide sub influenţa lor);
valoarea efectului şi a corectitudinii opţiunii (decidentul emite justificări, respectiv argumente în favoarea variantei alese şi în defavoarea alternativelor respinse).
Cu cât informaţiile din exterior sunt mai multe, cu atât cresc mai tare şi alternativele, iar certitudinea se transformă în incertitudine. Mai concret, într-un moment caracterizat printr-un nivel scăzut de cunoaştere, decidentul se află în starea de incertitudine X. Dacă se adaugă un plus de informaţie, incertitudinea se transformă în certitudine X. Acumularea ulterioară de cunoştinţe produce efecte destructurante, instalându-se starea de incertitudine Y. Acumularea mai accentuată de cunoaştere produce efecte de stabilizare, locul incertitudinii fiind ocupat de certitudinea Y. Aşadar, decidentul parcurge un continuum de stări, o permanentă pendulare între certitudine şi incertitudine.
Blocul de execuţie (mărimile de ieşire) implică latura atitudinală, respectiv comportamentul voluntar, acţiunea (soluţia aleasă este transpusă în practică → faza post-decizională).
Impactul efectelor alternativei alese asupra decidentului este determinat de conexiunea inversă de reglare. Reglarea include comanda şi controlul şi presupune elaborarea anumitor constante care conferă identitatea sistemului psihic al militarului. Astfel, el se luptă să-şi menţină propria existenţă împotriva influenţelor perturbatoare, pentru evitarea sau depăşirea obstacolelor.

III. Concluzii

Nici una din fazele procesului decizional nu se încheie cu o decizie militară certă, datorită îndoielilor raportate la corectitudinea formulării, importanţa atribuită problemei, completitudinea listei de soluţii, criteriile utilizate, probabilitatea semnificaţiilor şi consecinţele soluţiilor examinate. Decizia de tip militar este modalitatea cea mai adecvată de contracarare a incertitudinii şi, de aceea, înţelegerea dinamicii proceselor psihice implicate în demersul decizional este imperios necesară.
De asemenea, interpretarea relaţiilor de atracţie, repulsie, asociere, disociere în funcţie de nevoile superioare (altele decât cele fiziologice) poate ameliora interacţiunea şi comunicarea în mediul militar. Tratarea interrelaţiilor în termenii unor mecanisme invariante constituie un punct de plecare argumentat în direcţia identificării de „reţete” de rezonare psihică, cu luarea în considerare a particularităţilor de personalitate, a registrului de nevoi active şi a domeniului de discurs al tensiunilor specifice.

Bibliografie

1.CEAUŞU, Valeriu – „De la incertitudine la decizie”, Editura Militară, Bucureşti, 1972;
2.GÂDIUŢĂ, I.; SAVA, D. – „Decizia militară. Raţionalitate şi legitimitate”, Colecţia „Statului Major General”, Bucureşti, 1998;
3.GOLU, M. – „Principii de psihologie cibernetică”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1975;
4.ODOBLEJA, Ştefan – „Psihologie consonantistă”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982;
5.RADU-TOMŞA, I. – „Psihologie militară. Eul, imaginea de sine şi comportamentul în luptă”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999.

Lucrari Psihomil III