SELECTIA PSIHOLOGICA, NECESITATEA OPTIMIZARII INFLUXULUI INFORMATIONAL ÎN EXAMINAREA PSIHOLOGICA
Psiholog principal Simona POTORAC Se poate spune ca traim în prezent într-o "era informationala" caracterizata printr-o nevoie acuta de informare si comunicare.
În societatea actuala exista o preocupare sustinuta pentru
perfectionarea volumului si calitatii informatiilor utilizate, pentru
stapânirea si manipularea informatiilor, pentru cunoasterea procesului
de obtinere si prelucrare a acestora.
Lucrarea de fata îsi propune sa accentueze:
– rolul si necesitatea informatiei în toate sectoarele de activitate si
implicit în examinarea psihologica
– modalitatile de transmitere a informatiilor, cu referire concreta la
comunicarea verbala (caracteristicile acesteia, principiile care trebuie
respectate în vederea unei comunicari eficiente) precum si
– masura în care informatia suplimentara poate modifica comportamentul
tinerilor si rezultatele acestora la examenul psihologic.

Comunicarea verbala are un rol esential în transmiterea intentionata sau
nu, de informatii destinate sa lamureasca sau sa influenteze un individ
receptor. În timpul transmiterii informatiei, se produce o actiune
asupra individului receptor dar si un efect retroactiv (feed- back)
asupra persoanei emitatoare. Limbajul nu este singura conduita de
comunicare, putându-se vorbi de comunicare paraverbala (caracteristicile
vocii, particularitati de pronuntie, intensitatea rostirii, ritmul si
debitul vorbirii, intonatia, pauza) si de o comunicare nonverbala (în
care informatia este codificata si transmisa prin semne legate de
postura, miscare, gesturi, mimica, înfatisare).

Tendinta actuala este orientata mai ales asupra cercetarii comunicarii
orale, neglijata din lipsa instrumentelor tehnice care sa o surprinda în
complexitatea sa.

Cuvinte cheie: informatie, comunicare, societate
informationala, influentare.

În societatea actuala, caracterizata prin profunde mutatii în toate
planurile, nevoia de informatie, informare si mai ales comunicare este
covârsitoare. Multi autori considera ca era actuala poate fi definita ca
"Era a informatiilor". Valoarea informatiei este data de cel putin doua
dimensiuni: calitatea si respectiv cantitatea acesteia. Informatiile
circula printr- un circuit continuu, printr-o multitudine de procedee
(prelucrare, analiza) putându-se obtine informatii noi. De exemplu,
plecând de la date (care reprezinta fapte brute ale existentei
înconjuratoare), prin prelucrarea acestora se pot obtine informatii.

Examinarea psihologica poate fi privita ca o activitate esentialmente
informationala, psihologul având capacitatea de a estima locul, rolul si
esenta informatiilor în procesul evaluarii. Apare în consecinta,
preocuparea psihologului de a perfectiona volumul si calitatea
informatiei utilizate în examinarea psihologica.

Sub raport etimologic, cuvântul informatie provine din latinescul
informeo, informare al carui sens initial era acela de a instrui, a
face, a planui, a-si închipui, a da continut unei idei. Informatia
reprezinta formula scrisa sau verbala capabila de a aduce cunostinte noi
si poate fi perceputa ca o masura a ordinii. Cu alte cuvinte informatia
este invers proportionala cu incertitudinea când avem informatie putina,
incertitudinea este mare.

În ultima perioada se discuta pe scara larga de un management al
informatiei care se ocupa de definirea, descrierea, transmiterea,
receptarea, stocarea, prelucrarea, regasirea si utilizarea eficienta a
informatiei în scopul cresterii eficacitatii, economicitatii si
eficientei actiunilor umane de diverse tipuri.

Initial, prin anii ‘50-’60, perioada în care s-au afirmat cibernetica,
informatica si managementul, accentul a fost pus pe dimensiunea strict
inginereasca a informatiei si a comunicarii, fapt care a stârnit
nemultumirea fireasca a psihologilor. Ca o consecinta a acestui fapt, au
proliferat ulterior studiile de psihologie cognitiva.

Informatia apare ca o punere în forma comunicabila a realitatii.
Shannon, autorul teoriei cantitative a informatiei sustinea ca „a capata
informatie înseamna a afla ceva ce nu se stia înainte sau a afla ceva
mai mult despre ceea ce se stia mai putin.

În ceea ce priveste originea informatiilor, acestea nu pot sa apara din
întâmplare sau nimic. Ele iau nastere întotdeauna din alte informatii
prin evolutia, transformarea sau conjugarea acestora. Deci, se poate
vorbi de un ansamblu de informatii cu care se lucreaza si care evolueaza
spre o legatura indestructibila-informatie-program-telefinalitate.

Este interesant punctul de vedere potrivit caruia informatia este o
marfa speciala care are cost de producere, o anumita calitate,
utilitate, valoare si pret. Utilitatea este data de existenta unor
cereri sociale de informare si de capacitatea de a satisface acea
nevoie. Prin informatie se poate produce o înlocuire eficienta a
factorului munca si a factorului tehnico- material, având loc o
diversificare a activitatilor umane.

Producerea informatiei e un proces continuu si nelimitat, informatia
este practic inepuizabila si are caracter de unicat. Dar ceea ce este
pretios, important în acest moment, poate deveni mâine lipsit de
valoare, deci practic informatiei îi dispare calitatea de a fi
informatie.

Trebuie facuta diferentierea între conceptul de date si acela de
informatii Datele necesita o prelucrare ulterioara pentru a se
transforma în informatii iar informatia presupune constientizare umana.
Pentru ca anumite elemente sa fie considerate informatii, ele trebuie sa
prezinte interes pentru primitor si sa-i sporeasca acestuia gradul de
cunoastere. în epoca actuala, informatia ca rezultat al creatiei
intelectuale a omului este una din principalele surse care asigura
desfasurarea eficienta a activitatilor în orice domeniu.

Constientizarea caracterului fundamental al informatiei ca sursa vitala
a permis aparitia unui proces de comunicare(informare) intre diverse
discipline stiintifice, ceea ce a dus la o abordare interdisciplinara.
Originea informatiei se afla în psihicul uman care constituie locul de
întâlnire a cunostintelor, experientelor si realitatii.

Orice ipostaza a realitatii poate fi transpusa în informatie. Realitatea
e informationala în masura în care este perceptibila, inteligibila sau
devine receptoare ca suport al sensurilor existentiale umane.

Realitatea nu constituie sursa a informatiei doar în sensul de izvor din
care ea curge, ci poate fi ea însasi convertibila în informatie de catre
om.

Informatiile produse se prezinta sub o multitudine de forme: inventii,
inovatii, studii, documentatii, soft-uri, sisteme de organizare,
proiecte, consultanta, etc. Aceste forme ale informatiei se contureaza
într-un sector care cunoaste o rapida dezvoltare în societatea pe care o
traversam.

Producerea informatiei se realizeaza prin activitati de cercetare
stiintifica, de cunoastere sau de specializare pe culegerea si
producerea de informatii. Societatea actuala se caracterizeaza prin
cresterea competitivitatii prin informatie în toate domeniile de
activitate.

Sintetizând, se poate afirma ca informatiile au urmatoarele
caracteristici:
– reprezinta o resursa vitala,
– nu se consuma prin utilizare, ci se multiplica,
– informatia poate fi privita ca o ‘‘marfa speciala”, volatila si
ecologica,
– informatia este concentrare de valoare maxima în volum minim.

O alta caracteristica a acesteia este reprezentata de variabilitatea
sistemului din care provine. daca sistemul nu evolueaza, nu se
transforma, informatia oferita este minima. Orice modificare,
restructurare a sistemului genereaza noi informatii, în consecinta
informatia exista atunci când descrie starea actuala a unui fenomen
dintr- un sir de evolutii a starilor unui sistem. informatia poate fi
definita si prin sens, respectiv prin valori de adevar. Astfel, o
operatie matematica poate sa ne ofere o informatie dar nu neaparat un
adevar. Dimensiunea semantica si constientizarea informatiilor genereaza
seturi de cunostinte, fapt care a permis definirea etapei actuale cu
termenul de ”societate a cunoasterii”sau ”societate informationala”.

Asa cum observa Cornel Havarneanu în lucrarea intitulata ”Informatica
aplicata în psiho- pedagogie”, analiza informatiilor permite
clasificarea acestora în informatii simple si informatii
compuse(complexe). informatia simpla este un fapt unic, referitor la
starea unui sistem. De regula, informatia simpla necorelata cu alte
informatii are o semnificatie saraca. Compunerea informatiilor se
realizeaza prin procedeele de coordonare si subordonare. informatia
compusa prin coordonare este aceea care rezulta prin îmbinarea într-o
ordine oarecare a informatiilor elementare pe componente. informatia
compusa prin subordonare poate sa îmbine elementele legate intre ele
într-un mod precizat de limbaj sau în ordinea în care sunt enuntate.
Fiecare element joaca un rol în ansamblu, iar permutarea a doua elemente
sau suprimarea unuia denatureaza informatia.

Orice informatie poate fi redusa la un model general. Pentru aceasta
informatia poate fi divizata în elementele componente, intre care se
poate preciza o anumita ordine. Pentru fiecare element se întocmeste o
lista a valorilor posibile, apoi se fac toate combinatiile posibile,
luându-se cate un element din fiecare multime componenta.

Unii autori nu insista asupra naturii reale a informatiei, ci asupra
masurii cantitatii de informatie continuta într-un mesaj. Cantitatea de
informatie este legata nu numai de numarul de stari posibile, ci si de
probabilitatea de realizare a fiecareia dintre acestea.

Afirmam ca informatia poare fi definita ca”o marfa speciala” si în
consecinta se poate vorbi de o piata a informatiilor. Aceasta se
detaseaza la ora actuala ca fiind una dintre cele mai importante si mai
dinamice piete. în acest context, se impune cu necesitate ideea de
protectie a proprietatii intelectuale prin legi si regulamente
specifice.

Informatiile circula, se transmit si aceasta circulatie este asigurata
prin:Internet sesiuni de comunicari stiintifice, târguri si expozitii,
publicatii de specialitate, documente tehnice, banci de date.
Dezvoltarea pietei informationale depinde în mare masura de mediul
informational alcatuit din: presa scrisa si audio- vizuala, reviste de
specialitate, brevete de inventii sau inovatii, expozitii, târguri si
reuniuni stiintifice, Internet, comunicari directe, afise, anunturi.

Transmiterea informatiei este nemijlocit legata de comunicare. Orice
comunicare aduce negresit informatie, pentru ca a comunica înseamna si a
informa. Dar comunicarea nu poate fi doar o modalitate de informare, un
simplu schimb de informatii;ea este un proces mult mai complex care
presupune pe lânga informatie si întelegerea acelei informatii si a
cadrului relational care sa-i ghideze si sa-i fixeze semnificatia.
Astfel, o propozitie într-o limba necunoscuta exista ca informatie, dar
în absenta cunoasterii limbii, deci a întelegerii ei, ea nu ne va
comunica nimic.

Comportamentului uman, în ansamblul sau, ii este intrinseca dimensiunea
informationala, care receptata si corect decodificata, devine
comunicare.

A comunica înseamna cu mult mai mult decât a transmite informatii si a
stapâni cuvintele;putem vorbi fara sa comunicam nimic si putem sa ne
prezentam celorlalti fara a rosti nici un cuvânt. De asemenea, absenta
intentiei comunicative nu anuleaza comunicarea. Nehotarârea, nelinistea,
neputinta, etc. pot fi transmise celorlalti chiar si atunci când nu
dorim acest lucru.

Una dintre cele mai frecvente diferentieri utilizate în analiza
comunicarii umane are la baza natura semnelor utilizate în codarea
informatiei si canalul predilect de transmitere a mesajului astfel
rezultat. Se poate vorbi în acest sens de trei tipuri de
comunicare:comunicarea verbala comunicarea paraverbala (caracteristicile
vocii, particularitati de pronuntie, intensitatea rostirii, ritmul si
debitul vorbirii, intonatia, pauza) si comunicare nonverbala(in care
informatia este codificata si transmisa prin semne legate de postura,
miscare, gesturi, mimica, înfatisare). Pentru analiza de fata m- am
oprit la comunicarea verbala- orala. în acest caz, informatia este
codificata si transmisa prin cuvânt, fiind în prezent cea mai studiata
forma a comunicarii umane, desi din perspectiva antropogenetica si
ontogenetica, aparitia ei este cu mult devansata de celelalte doua forme
de comunicare. Comunicarea verbala este specific umana, are forma orala
sau scrisa, iar în functie de acestea utilizeaza canalul auditiv sau
vizual. Aceasta permite formularea, înmagazinarea si transmiterea unor
continuturi extrem de complexe. Multa vreme a fost studiata ca maniera
dominant- exclusiva a comunicarii. în legatura cu aceasta forma de
comunicare au fost elaborate o serie de principii:
– emiterea determina receptia mesajului;
– mesajul circula de la un pol preponderent activ spre un receptor
pasiv;
– desfasurarea lantului comunicativ are directie liniara, etapele
prezente le conditioneaza automat pe cele viitoare, fara reciprocitate;
– daca în codare si decodare se foloseste aceeasi cheie lingvistica,
mesajul îsi atinge tinta.

Tendinta actuala este orientata mai ales asupra cercetarii comunicarii
orale, mult timp neglijata din cauza lipsei instrumentelor tehnice care
sa o surprinda în complexitatea sa.

Comunicarea orala reprezinta un mijloc bidirectional de comunicare care
permite emitatorului sa verifice rapid cum a fost primit mesajul de
catre receptor;este permisa modificarea mesajului în functie de
reactiile receptorului, în sensul repetarii, modificarii sau anihilarii
lui. Acest tip de comunicare permite folosirea mai multor moduri de a
exprima un mesaj si chiar alternarea acestora(exemplu:expunere, dialog,
etc.)

Emitatorul care foloseste comunicarea orala trebuie sa urmareasca:
– receptarea corecta a mesajului de catre interlocutor
– folosirea celor mai bune argumente
– provocarea la interlocutor a unei stari adecvate pentru comunicare
– folosirea unor strategii de motivare (explicatia, analogia,
comparatia, ilustrarea) care pot clarifica unele retineri ale
receptorului.

Felul în care comunicam ceva este foarte important atât pentru
întelegerea mesajului transmis cât si pentru imaginea celor ce comunica.
Exista persoane inteligente, creative care nu stiu sa comunice oral
eficient.

În comunicarea orala trebuie avute în vedere urmatoarele aspecte:
– se va tine seama de obiectivul comunicarii (a informa, a consulta,
etc.)
– se va respecta personalitatea interlocutorilor
– va fi asigurat un climat de comunicare adecvat
– va fi alocat un timp rezonabil pentru comunicare
– se va folosi feed- back- ul fara ca acesta sa fie impus sau sa
altereze relatia intre interlocutori;el are rolul de a verifica daca
receptorul a înteles corect mesajul
– se va încuraja interlocutorul sa puna întrebari si sa-si exprime
opiniile
– pe parcursul comunicarii se va folosi un stil clar, precis, sugestii
– nu se va vorbi sub impulsul momentului sau sub impresia unei emotii
puternice
– vor fi folosite fraze scurte si formule afirmative si constructive
– vor fi evitate expresiile negative care provoaca interlocutorului o
stare de disconfort psihic
– se vor evita pe cât posibil formulele dubitative cum ar fi:s-ar putea,
eventual, probabil
– verbele vor fi utilizate la timpul prezent si viitor si nu la
conditional trecut
– se va folosi o voce adecvata din punct de vedere a tonului, timbrului
si volumului.

În vederea cresterii eficientei comunicarii verbale este necesar sa avem
în vedere urmatoarele principii:
– orice individ trebuie sa fie pregatit atât pentru rolul de emitator
cât si pentru cel de receptor
– orice receptor trebuie sa se educe pentru a putea”asculta activ”
– este necesara manifestarea interesului fata de interlocutor
– în procesul comunicarii este importanta stabilirea unor teme de
interes comun precum si o purtare deschisa, prietenoasa
– aprecierea ideilor interlocutorului nu trebuie facuta înaintea
terminarii timpului afectat enuntarii acestor idei
– sunt necesare formulari alternative ale aceleiasi probleme în vederea
realizarii obiectivelor propuse.

În lucrarea de fata am prezentat din perspectiva teoretica importanta
informatiei si a modalitatii de transmitere a acesteia în activitatea
desfasurata.

În continuare voi prezenta în ce masura informatia poate modifica
comportamentul tinerilor recruti, stilul de abordare a sarcinilor de
lucru precum si rezultatele obtinute la examinarea psihologica
desfasurata la recrutare în primavara anului 2005.

Populatia de referinta vizata de investigatia de fata este reprezentata
de tinerii liceeni a caror medie de vârsta este 18, 5 ani(este vorba de
un lot alcatuit din 694 de tineri). Din lotul initial am analizat 81 de
tineri, elevi ai aceluiasi liceu teoretic si ai aceluiasi profil
(informatica) toti provenind din mediul urban si care s-au constituit în
2 esantioane:
– primul esantion este alcatuit din 38 de tineri examinati pe parcursul
unei zile pe baza metodologiei de examinare la recrutare;acestor tineri
li s-a realizat numai instructajul fiecarui test, fara a le fi oferite
explicatii suplimentare(chiar daca acestea au fost cerute)
– celui de-al doilea esantion alcatuit din 41 de tineri, înainte de a li
se realiza instructajele testelor, am facut câteva precizari cu privire
la:
– necesitatea abordarii cu seriozitate a sarcinilor de lucru în
perspectiva mutatiilor profunde parcurse de societatea româneasca si
implicit de sistemul militar;
– importanta examenului psihologic în vederea selectionarii resurselor
umane corespunzatoare obiectivelor, sarcinilor si cerintelor specifice
mediului militar;
– necesitatea manifestarii unui spirit de colaborare dar si a unei
sinceritati depline în ceea ce priveste propriile slabiciuni;
– posibilitatea dobândirii unor noi perspective asupra propriei
personalitati pentru depasirea situatiilor limita în viata.

Tinerii au fost preocupati de semnificata testului de inteligenta, de
abordarea acesteia atât ca sistem complex de operatii, expresie
calitativa a randamentului intelectual cât si ca aptitudine generala
care favorizeaza eficienta adaptarii sociale.

În urma interpretarii datelor obtinute am putut constata:
– interesul si mobilizarea tinerilor la testele psihologice au fost
superioare celui de-al doilea esantion superioritate tradusa prin:
– o mai buna concentrare a atentiei pe parcursul examinarii;
– crearea unui climat de liniste favorabil desfasurarii în bune conditii
a examinarii psihologice;
– tratarea cu seriozitate, maturitate si responsabilitate a sarcinilor
de lucru (comparativ cu primul lot unde am putut semnala la unii tineri
o atitudine ostila, amuzament la unele întrebari ale testului de
personalitate E.P.Q., tendinta de a copia, bruscarea colegilor,
comentarii inutile, impunându-se atentionari repetate);
– tinerii celui de-al doilea lot au obtinut o medie de 45 puncte la
testul de inteligenta fata de primul lot cu o medie de 41 puncte;
– un procent de 80% din tinerii celui de-al doilea lot au fost
interesati de rezultatele testarii comparativ cu 15% din tinerii
primului lot;
– valoarea modului este 47 în cazul lotului 2 fata de 43 în cazul
primului lot;
– în cazul celui de-al doilea lot nota bruta minima înregistrata la
testul de inteligenta este 27, cea maxima este 59 iar amplitudinea are
valoarea 32, spre deosebire de primul lot unde nota bruta minima este
23, cea maxima este 57 iar amplitudinea are valoarea 34.
– se constata totusi un procent de 30%din tinerii celui de-al doilea lot
care au obtinut nota standard 2 la scala L a testului E. P. Q. fata de
18% din tinerii primului lot, ceea ce denota ca tinerii mai bine
informati au tendinta de a-si ascunde micile slabiciuni, conformismul
social fiind mai accentuat.

Se poate observa ca, actul de comunicare, de transmitere a informatiei,
poate avea o miza de mobilizare, constituindu-se într-o tentativa de
”influentare”, de ”modelare”a celuilalt. Într-adevar, doar propunându-i
celuilalt o definitie, lansez o informatie în raport cu care el va
trebui sa se pozitioneze. Actul de comunicare pare asadar destinat în
primul rând sa produca efecte. El urmareste sa-l determine pe celalalt
sa creada, sa gândeasca sau sa actioneze.

Influenta este o resursa umana întrucât este si o aptitudine de a-l
motiva pe celalalt, adica de a-l face capabil sa gândeasca sau sa
actioneze în sensul voit. Comunicarea nu poate fi lipsita de o vointa,
chiar minima de a ne influenta semenii. A comunica înseamna obligatoriu
a interveni în scopul schimbarii situatiei pentru celalalt
(modificându-i informatia initiala sau sistemul sau de reprezentari).

Comunicarea are pe lânga miza de mobilizare si pe aceea normativa. Orice
comunicare îi propune celuilalt o definitie si implicit, un ansamblu de
norme ce vor sustine interactiunile viitoare.

În acelasi timp în care o informatie este transmisa pentru a lamuri sau
influenta un individ se produce o actiune asupra subiectului receptor
dar si un efect retroactiv asupra persoanei emitatoare care la rândul ei
este influentata.

Din cele prezentate mai sus se desprinde urmatoarea concluzie:orice
comunicare încearca sa influenteze în grade diverse, informatia
semenilor nostri, comportamentul acestora, pozitionarea individuala,
mobilizarea celuilalt. informatia si comunicarea joaca un rol esential
în activitatea umana si implicit în activitatea de examinare
psihologica. Important nu este volumul de informatii ci mai degraba
modalitatile de comunicare a acestora, managementul informatiei,
constientizarea acestui potential precum si combinarea inedita si
inteligenta a resurselor informationale.

Informatia înseamna putere iar manipularea acesteia trebuie facuta în
scopul realizarii plusvalorii.

BIBLIOGRAFIE

1. Andrei Cosmovici si Luminita Iacob – Psihologie scolara, Polirom
Iasi, 1998
2. C. Edmond Cracsner – Elemente de psihologie militara, Editura
Academiei de Înalte Studii Militare Bucuresti, 2003
3. Peter F. Drucker – Managementul viitorului, Editura ASAB Bucuresti
2004
4. Liviu Drugus – Curs de managementul informatiei, 2005
5. Alex Muchielli – Arta de a comunica, Polirom Iasi 2005
6. D. Popescu – Arta de a comunica, Editura Economica 1999
7. Norbert Sillamy – Dictionar de psihologie, Editura Univers
Enciclopedic Bucuresti 1996
8. N. Stanton – Comunicarea, Societatea stiinta si Tehnica, 1995
9. Monica Voicu, Curs de comunicare
10. Catalin Zamfir – O analiza critica a tranzitiei, Polirom Iasi, 2004

 

---

 

 

*
Centrul Militar Zonal Bacău

Lucrari Psihomil II