REPERE LEGISLATIVE IN EVOLUTIA PSIHOLOGIEI IN ROMANIA
|
– actualizat noiembrie 2004 – |
Schimbarile care s-au produs si se produc în continuare în societatea
româneasca se reflecta si la nivel legislativ. Aproape ca în fiecare zi
auzim de câte un nou proiect, deosebit de important, care se dezbate în
Senat sau Parlament. Avalansa de legi, norme, decrete, ordine ne face sa
ne gândim ca nimic nu se întâmpla daca nu exista un act normativ în
acest sens.
Pornind de aici, am
initiat un demers prin care dorim sa evidentiem modul în care se
reflecta domeniul psihologiei în actele normative, ca masura a
importantei care se acorda acestui domeniu în tara noastra.
Primele cercetari
ne-au condus apoi catre alte întrebari:
- Care este
interesul pentru legalizarea domeniului?
– Pentru cine sau ce institutie prezinta importanta aceasta legalizare?
– Exista preocupari pentru îmbunatatirea activitatii psihologice?
Bineînteles ca între
aceste aspecte exista o relatie cauzala: un astfel de demers nu va putea
fi niciodata exhaustiv si final. Întotdeauna pot fi puse noi întrebari,
se evidentiaza alte posibilitati de analiza.
Pentru acest moment am retinut numai câteva obiective, pe care am
urmarit sa le evidentiem prin analize statistice:
a) incidenta actelor
normative elaborate în etape diferite de timp;
b) importanta domeniului psihologiei pentru societate, reflectata prin
organul care emite respectivele norme;
c) necesitatea reglementarii unui domeniu de activitate, evidentiata
prin comparatii cu numarul normelor elaborate pe diferite domenii.
ASPECTE TEHNICE
Pornind de la simple întrebari, cauzate, asa cum este firesc, de
justificarea printr-o baza legala a activitatii specifice psihologului,
am început sa dezvoltam directii de cercetare. O parte dintre acestea
sunt prezentate în lucrarea de fata, pe etapele pe care le-am strabatut
în timp.
I. Prima etapa a
presupus identificarea modalitatii de reliefare facila a reflectarii, la
nivel legislativ, a domeniului nostru de specialitate. Am constatat
repede ca orice încercare de cautare manuala, folosind suportul scris
(monitoare oficiale, legi publicate etc.), este imposibil de aplicat.
Concluzia a fost ca nu se poate realiza un astfel de demers în afara
unei baze de date organizata, sistematizata, mai ales computerizata si
care sa permita cât mai multe optiuni.
II. A doua etapa a însemnat identificarea canalului informatic astfel
proiectat încât sa permita cele mai multe optiuni de cautare. Am avut în
atentie mai multe site-uri, printre care:
www.corpvs.ro
,
www.tehnomedia.ro ,
www.bibliotecalegislativa.ro , însa cel
care a corespuns cel mai mult cerintelor noastre a fost cel al
societatii INDACO,
www.legestart.ro
.
Baza de date
existenta pe acest site este foarte mare – ca numar de acte existente si
se întinde pe o perioada foarte lunga de timp. Cel mai vechi act aflat
în baza de date, este codul civil din 28.06.1818, Codul Caragea. Exista
si un inconvenient: în sensul ca la o serie de legi aparute în perioada
comunista nu exista decât titlu, materialul în sine fiind în curs de
redactare si neputând fi consultat. Acesta este si motivul pentru care
nu am gasit actul normativ conform caruia au fost desfiintate sectiile
de psihologie, în 1975.
III. Urmatoarea
etapa a fost reprezentata de transpunerea domeniului psihologiei în
termeni operabili. În acest sens am solicitat unui numar de 11 experti,
specialisti în domeniul selectiei psihologice si având o vechime mai
mare de 6 ani, sa elaboreze liste deschise cu termeni care descriu
domeniul psihologiei.
A urmat inventarierea termenilor, stabilindu-se o lista de 263 de
cuvinte sau expresii pe care noi le-am considerat criterii de cautare în
baza informatizata de acte normative si pe care le prezentam în
continuare, într-o ordine alfabetica:
|
accentuări |
dispozitie |
|
|
|
activism |
|
personalitate |
psihotest |
|
adaptare |
educatie |
prelucrare |
psihotic |
|
afectivitate |
emotie |
proces psihic |
psihotism |
|
agresivitate |
emotivitate |
|
psihotraumatic |
|
analiză |
empatie |
psihanaliză |
psihoză |
|
analiză |
epilepsie |
psihastenie |
randomizare |
|
analiză |
esantion |
psihiatrie |
raport de |
|
analiză primară |
esantionare |
psihic |
răspuns |
|
anamneză |
esantionare pe |
|
reflectare |
|
anomic |
etalon |
psihoactiv |
relatie |
|
antecedente |
experiment |
psihoafectiv |
relatii |
|
antecedente |
feedback |
|
relatii |
|
anxietate |
fenomen psihic |
psihocognitie |
relatii |
|
aperceptie |
frustrare |
psihodiagnostic |
reprezentări |
|
aptitudini |
gândire |
|
|
|
ascultare |
halucinatie |
psihofizic |
retard psihic |
|
asertivitate |
halucinogen |
psihofizică |
rol |
|
asistentă și |
hebefrenic |
psihofiziologic |
scale de |
|
atac de panică |
histerie |
psihofunctional |
schizoid |
|
atentie |
histrionic |
psihogen |
scoartă |
|
atentie |
iatrogenie |
psihogenă |
selectie |
|
atentie |
inconstient |
psihoistoric |
selectie |
|
atitudine |
individualitate |
|
sensibilitate |
|
autism |
intelect |
psiholog |
sentiment |
|
balbism |
intelect de |
psihologia |
senzatii |
|
behaviorism |
intelect |
psihologia |
simpatic |
|
boală psihică |
inteligentă |
psihologia |
simulare |
|
bradilalie |
inteligentă |
psihologia |
sine |
|
bradipsihie |
inteligentă |
psihologia |
sociometrie |
|
calm |
inteligentă |
psihologia |
sociopat |
|
caracter |
interviu |
psihologia |
sociopatie |
|
catatonic |
intuitie |
psihologic |
stabilitate |
|
catatonie |
istoria |
psihologie |
status |
|
cenestopatie |
însusire |
psihologie |
stimul |
|
cerebelos |
kinestezie |
psihologie |
stres |
|
cerebral |
laborator |
psihologie |
stupoare |
|
chestionar |
limbaj |
psihologie |
stuporos |
|
chestionar de |
liniste |
psihologie |
subconstient |
|
clusterizare |
logoreic |
psihologie |
subiect |
|
comă |
maniacal |
psihologie |
subliminal |
|
comitialitate |
memorie |
psihologie |
suicid |
|
comportament |
memorie |
psihologie |
supraeu |
|
comportament |
metode de |
psihologie |
tahilalie |
|
comportament |
motivatie |
psihologie |
temperament |
|
comprehensiv |
neurastenie |
psihologie |
tendinte |
|
concentrare |
neurovegetative |
psihologie |
tendinte |
|
conduită |
nevrax |
psihologism |
tensiune |
|
constientă |
nevroză |
psihometrie |
test |
|
constientizare |
normalitate |
psihomotor |
test de |
|
constiintă |
obscur |
psihomotoriu |
test de |
|
contratransfer |
observatie |
psihoneurologie |
test de |
|
creativitate |
obsesivo-fobic |
psihoorganic |
teste de |
|
crepuscular |
oligofrenie |
psihopat |
teste de |
|
cunoastere |
onestitate |
psihopatie |
teste de |
|
decizie |
optimizare |
psihopatologie |
transfer |
|
defectologie |
paranoic |
psihopedagogie |
tulburare |
|
dementă |
parasimpatic |
|
tulburări |
|
densitate |
pas de |
|
tulburări |
|
deprindere |
pasiune |
psihosocial |
tulburări de |
|
diadă |
perceptie |
psihosociologie |
tulburări de |
|
dimensiune |
perceptii |
psihosomatic |
tulburări |
|
|
persoană |
psihostructural |
tulburări |
|
disimulare |
personalism |
psihotehnic |
vointă |
|
dislalie |
personalism |
psihotehnică |
voluntarism |
|
disocial |
personalitate |
psihoterapeut |
|
IV. În urma prelucrarii statistice am constatat ca 224 de cuvinte si
expresii apar o singura data, 22 de cuvinte si/sau expresii apar de doua
ori, restul de 17 cuvinte si/sau expresii apar de trei, patru, cinci sau
sapte ori, aspect evidențiat în tabelul urmator.
|
Termeni |
Frecvență |
Procent |
Procent |
|
224 |
1 |
85,2 |
85,2 |
|
22 |
2 |
8,4 |
93,5 |
|
11 |
3 |
4,2 |
97,7 |
|
3 |
4 |
1,1 |
98,9 |
|
2 |
5 |
,8 |
99,6 |
|
1 |
6 |
,4 |
100,0 |
|
263 |
|
100,0 |
|
V. Am reținut în analiza 17 termeni, pe cei care apar cu o frecvența mai
mare, si pe care i-am utilizat în cautare. Cei 17 termeni si frecvențele
cu care au aparut pe listele specialistilor sunt prezentați în diagrama
de mai jos.

REZULTATELE CERCETARII
Unul dintre atuurile pentru care a fost ales site-ul societatii
INDACO a fost cel reprezentat de posibilitatea cautarii actelor
normative dupa un cuvânt sau parte a unui cuvânt care se regaseste în
textul actului normativ. Astfel sunt listate toate actele care cuprin în
titlul lor sau în text cuvântul sau partea de cuvânt indicat. De
exemplu, daca lansam cautarea dupa termenul “psihologie”, vor fi afisate
toate actele normative care cuprind acest termen, dar daca initiem
cautarea dupa termenul “psiho”, va fi afisata o lista a actelor
normative în care se regasesc termenii: psiholog, psihologi,
psihologica, psihologie, psihosociologie, psihoterapie, psihoterapeut,
psihodiagnostic, psihodiagnoza etc.
A) Primul demers de cautare a fost reprezentat de cuvintele retinute în
urma prelucrarii listelor elaborate de specialisti. Totodata, pentru ca
am urmarit si evolutia psihologiei în România, am optat pentru o cautare
combinata, pe perioade definite de timp: acte emise înainte de 1989, mai
precis între anii 1900 -1989, si acte emise dupa 1989, adica între 1990
– 2004.
Sinteza rezultatelor cercertarii este sugestiv surprinsa în tabelul de
mai jos:
|
|
|
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 |
29 |
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 – |
8 |
|
|
|
1900 – |
1 |
|
1990 – |
7 |
|
|
|
1900 – |
14 |
|
1990 – |
662 |
|
|
|
1900 – |
6 |
|
1990 – |
119 |
|
|
|
|
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 – |
0 |
|
|
|
1900 – |
1 |
|
1990 – |
41 |
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 – |
6 |
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 – |
2 |
|
|
|
1900 – |
379 |
|
1990 – |
2604 |
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 – |
3 |
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 – |
8 |
|
|
|
1900 – |
19 |
|
1990 – |
498 |
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 – |
0 |
|
|
|
1900 – |
1 |
|
1990 – |
13 |
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 – |
11 |
|
|
|
1900 – |
0 |
|
1990 – |
0 |
Unii termeni indicati de specialisti sunt folositi în unele acte
normative cu sensul lor general, nu specific (de exemplu “comportament”,
“personalitate”, “inteligenta”).
Un alt aspect este reprezentat de faptul ca unii termeni indicati de
specialisti se regasesc ca atare în textul actului normativ, sau ca
parte din alte cuvinte: de exemplu psiholog – psihologica – psihologie –
psihologic.
În afara cuvintelor retinute de pe listele specialistilor, am extins
cautarile dupa “radacina” domeniului investigat. În sensul ca: psiholog,
psihologi, psihologica, psihologie, psihosociologie, psihoterapie,
psihoterapeut, psihodiagnostic, psihotest psihodiagnoza, psihogen,
psihometrie, psihometrice, psihosomatic, psihanaliza, psihiatrie,
psihiatru, psihiatrii, psihoza, psihoze, psihopatii, psihogen, psihice,
psihic, psihopedagocic, psihotrope, psihopatologie,
psihocomportamentala, psihotehnic, psihoaptitudinal, psihoprofesional
etc. – toti acesti termeni care deservesc domeniul psihologiei sau
psihiatriei au aceeasi “radacina” – termenul PSIH_.
Dupa identificarea a 1128 de acte care contin în text aceasta
“radacina”, am continuat adaugând litere care pot sa deceleze mult mai
bine domeniul de interes (psihologie/psihiatrie) al respectivului act
normativ. Tabelul prezinta rezultatele cautarilor pe trei intervale de
timp (1900 – 1989; 1990 – nov.2004 si doar pentru anul 2004), luând
câteva exemple. Demersul constituie, totodata, si o modalitate de
comparatie privind dinamica interesului acordat temei aflate în studiu:
|
Cuvântul |
Perioada |
Nr. total |
|
|
Psih_ |
1900 – 1989 |
67 |
|
|
1990 – nov. |
1212 |
1064 |
|
|
2004 |
215 |
215 |
|
|
Psiho_ |
1900 – 1989 |
38 |
|
|
1990 – nov. |
835 |
730 |
|
|
2004 |
156 |
156 |
|
|
Psihologi_ |
1900 – 1989 |
16 |
|
|
1990 – nov. |
444 |
381 |
|
|
2004 |
81 |
81 |
|
|
Psihologic_ |
1900 – 1989 |
8 |
|
|
1990 – nov. |
325 |
285 |
|
|
2004 |
59 |
59 |
|
|
Psihoterap_ |
1900 – 1989 |
1 |
|
|
1990 – nov. |
37 |
31 |
|
|
2004 |
15 |
15 |
|
|
Psihodiag_ |
1900 – 1989 |
0 |
|
|
1990 – nov. |
18 |
15 |
|
|
2004 |
3 |
3 |
|
|
Psihotehnic_ |
1900 – 1989 |
1 |
|
|
1990 – nov. |
7 |
7 |
|
|
2004 |
- |
- |
|
|
|
1900 – 1989 |
0 |
|
|
1990 – nov. |
7 |
1 |
|
|
2004 |
- |
- |
|
|
Psihoprofesional |
1900 – 1989 |
0 |
|
|
1990 – nov. |
12 |
10 |
|
|
2004 |
2 |
2 |
Preocuparea pentru domeniul psihologiei reiese din numarul de acte
normative emise înainte de 1989 si dupa 1990, precum si cresterea
înregistrata pentru anul 2004, ceea ce exprima evolutia domeniului, ca
stiinta recunoscuta în România.
Am urmarit care sunt cele mai vechi acte normative în care întâlnim
termeni specifici domeniului, rezultatele fiind urmatoarele:
– dupa PSIHOLOGIC: cel mai vechi act normativ este Codul penal
din 17.03.1936, al lui Carol al II-lea, unde, la art. 71, se
prevede “internarea infractorilor cu anormalitati de ordin fiziologic
sau PSIHOLOGIC, într-un azil” – specificându-se în art. 73 ca:
“regimul în interiorul azilului va fi blând”.
– dupa PSIHOLOGIE: un act emis de Consiliul de Ministri al
Republicii Populare Române care hotaraste, la pct. e, sa se
acorde Premiul de Stat al Republicii Populare Române pe anul 1964
în domeniul stiintei: profesorului dr. Rosca Alexandru, membru
corespondent al Academiei, doctorilor Zorgo Beniamin si Pavelcu Vasile,
pentru lucrarea “Tratat de psihologie experimentala”, valoarea
premiului fiind de 30.000 lei.
B) Pentru cea de-a doua directie de cercetare am stabilit care organism
a emis mai frecvent acte prin care se reglementeaza activitati specifice
domeniului psihologiei. Am luat în analiza cele 835 de acte emise în
perioada 1990 – nov. 2004 care apar termeni ce contin radacina “psiho”.
|
Organism |
Numărul de acte emise |
Procent |
|
guvern |
353 |
42,27 |
|
min. sănătătii |
83 |
9,94 |
|
parlamentul |
88 |
10,54 |
|
min. transporturilor, constructiilor si turismului |
38 |
4,55 |
|
casa natională |
26 |
3,11 |
|
min. educatiei |
26 |
3,11 |
|
act |
22 |
2,63 |
|
min. muncii si |
19 |
2,28 |
|
directia |
19 |
2,28 |
|
presedintele |
21 |
2,51 |
|
curtea |
16 |
1,92 |
|
min. |
10 |
1,2 |
|
o.n.u. |
9 |
1,08 |
|
autoritatea |
16 |
1,92 |
|
secretariatul |
6 |
0,79 |
|
min. finantelor |
5 |
0,6 |
|
min. justitiei |
7 |
0,84 |
|
comisia |
4 |
0,48 |
|
autoritatea |
3 |
0,36 |
|
min. apărării |
3 |
0,36 |
|
min. |
3 |
0,36 |
|
asoc. |
2 |
0,24 |
|
adunarea |
1 |
0,12 |
|
Altele |
55 |
6,59 |
|
Total |
835 |
100% |
C) Pentru a
surprinde necesitatea reglementarii din punct de vedere legislativ a
domeniului psihologiei, am alcatuit o lista cu actele emise pentru alte
domenii de activitate. Procedeul tehnic a constat în cautarea actelor în
functie de termenul de baza, cel care defineste domeniul si perioada
emiterii.
|
Cuvântul |
Perioada |
Numărul |
Acte afla |
|
Medicină |
1900 – 1989 |
191 |
143 |
|
1990 – 2004 |
1270 |
1100 |
|
|
Muzică |
1900 – 1989 |
177 |
142 |
|
1990 – 2004 |
750 |
666 |
|
|
Chimie |
1900 – 1989 |
117 |
85 |
|
1990 – 2004 |
354 |
296 |
|
|
Istorie |
1900 – 1989 |
62 |
51 |
|
1990 – 2004 |
354 |
296 |
|
|
Matematică |
1900 – 1989 |
18 |
13 |
|
1990 – 2004 |
220 |
193 |
|
|
Biologie |
1900 – 1989 |
32 |
20 |
|
1990 – 2004 |
172 |
144 |
|
|
Geografie |
1900 – 1989 |
17 |
11 |
|
1990 – 2004 |
119 |
106 |
|
|
Psihologie |
1900 – 1989 |
6 |
3 |
|
1990 – 2004 |
119 |
94 |
|
|
Pedagogie |
1900 – 1989 |
11 |
7 |
|
1990 – 2004 |
112 |
87 |
|
|
Sociologie |
1900 – 1989 |
5 |
5 |
|
1990 – 2004 |
88 |
68 |
|
|
Filosofie |
1900 – 1989 |
10 |
8 |
|
1990 – 2004 |
32 |
27 |
D) Asa cum aminteam
la începutul lucrarii, o analiza de acest tip nu poate fi exhaustiva.
Spre exemplu, se poate face o analiza de continut a textelor actelor
normative. Noi ne-am oprit în aceasta lucrare la o analiza cantitativa,
urmând ca ulterior sa o continuam si cu o analiza calitativa.
În acest sens am listat actele normative în care se regaseste un anumit
cuvânt, urmarind sa stabilim frecventa de aparitie a lui în textul
actului respectiv.
Prezentem spre exemplu, actele normative în care se regaseste uvcântul
“psihotehnic”, stabilind frecventa cu care acesta apare în fiecare act:
|
Nr. crt. |
Actul |
Emitent |
Conținut |
Frecvența |
|
1 |
Anexa din 09/12/2002 |
Directia Generala a |
vehicule aeriene, nave spatiale si parti ale |
1 |
|
2 |
Anexa din 09/12/2002 |
Directia Generala a |
- ceasornicarie |
1 |
|
3 |
Anexa din 09/12/2002 |
Directia Generala a |
mobila; mobilier medico-chirurgical; articole de pat |
1 |
|
4 |
Anexa din 05/01/2000 |
Directia Generala a |
vehicule aeriene, nave spatiale si parti ale |
1 |
|
5 |
Anexa din 05/01/2000 |
Directia Generala a |
ceasornicarie |
1 |
|
6 |
Anexa din 05/01/2000 |
Directia Generala a Vamilor |
mobila; mobilier medico-chirurgical; articole de pat |
1 |
|
7 |
Clasificare din 06/10/1997 |
Guvernul României |
a activitatilor din economia nationala – CAEN |
1 |
|
8 |
Decret nr. 304 din 15/09/1971 |
Consiliul de Stat |
privind siguranta în functionare a masinilor, |
1 |
Am realizat o analiza si a actelor normative în care se regaseste
termenul “psihologic”, ca întreg sau ca parte a unui cuvânt. În urma
analizei au fost evidentiate 1026 de aparitii ale termenului în
cele 291 de acte aparute în perioada 1990 – 2004. Din cele 291 de
acte, 34 au fost abrogate, aceasta reprezentând 252 de
mentionari ale termenului “psihologic”.
În cazul a 160 de acte, termenul este mentionat o singura data, iar în
58 de cazuri, termenul este mentionat de 2 ori, pentru restul de 73
de acte existând 750 de mentionari ale termenului. Deosebit de
interesant apare faptul ca majoritatea acestor acte sunt emise cu
precadere de câteva organisme, se pare ca mai interesate sa reglementeze
activitatea psihologica.
|
Nr crt |
Actul |
Emitent |
|
Observații |
|
1 |
Norma din 19/09/2003 |
Ministerul |
7 |
pentru acordarea autorizatiei pentru manevra feroviara si a |
|
2 |
Norma metodologica din |
Ministerul |
7 |
de aplicare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi si |
|
3 |
Hotarâre nr. 677 din 12/06/2003 |
Guvernul României
|
24 |
privind |
|
4 |
Ordin nr. 447 din 24/03/2003 |
Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si |
40 |
pentru aprobarea Instructiunilor privind examinarea medicala si |
|
5 |
Instructiuni din 24/03/2003 |
M.L.P.T.L. |
78 |
privind |
|
6 |
Anexa din 26/02/2003 |
Autoritatea Nationala |
28 |
Ghidul |
|
7 |
Anexa din 29/01/2003 |
Secretariatul de Stat Pentru Handicapati |
7 |
privind |
|
8 |
Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12/12/2002 |
Guvernul României |
9 |
privind |
|
9 |
Anexa din 09/12/2002 |
Directia Generala a Vamilor
|
6 |
instrumente si aparate |
|
10 |
Guvernul României |
13 |
pentru modificarea si completarea Hotarârii Guvernului nr. 443/1998 |
|
|
11 |
Ordin nr. 678 din 26/04/2002 |
Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si |
16 |
pentru aprobarea Instructiunilor privind examinarea medicala si |
|
12 |
Instructiuni din 26/04/2002 |
M.L.P.T.L. |
103 |
privind examinarea medicala si psihologica a personalului din |
|
13 |
Lege nr. 773 din 29/12/2001 |
Parlamentul României |
18 |
pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/1998 privind |
|
14 |
Decizie nr. 304 din 08/11/2001 |
Curtea Constitutionala |
17 |
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 |
|
15 |
M.L.P.T.L. |
6 |
pentru aprobarea Instructiunilor privind autorizarea laboratoarelor de |
|
|
16 |
Instructiuni din 08/11/2001 |
M.L.P.T.L. |
65 |
privind autorizarea laboratoarelor de examinare psihologica a |
|
17 |
Metodologie din 30/10/2001 |
Ministerul Sanatatii si Familiei |
14 |
privind examenul medical la angajarea în munca, examenul medical de |
|
18 |
Ordin nr. 4321 din 29/08/2001 |
Ministerul Educatiei si Cercetarii |
8 |
Privind |
|
19 |
|
Guvernul României |
11 |
criterii si |
|
20 |
Decizie nr. 5 din 16/01/2001 |
Curtea Constitutionala |
6 |
referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor |
|
21 |
Regulament din 20/12/2000 |
Guvernul României |
6 |
de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea |
|
22 |
Anexa din 05/01/2000 |
Directia Generala a Vamilor |
7 |
instrumente si aparate optice, fotografice sau cinematografice, de |
|
23 |
Ordonanta de urgenta nr. 41 din 26/11/1998 |
Guvernul României |
26 |
privind organizarea activitatii de asistenta medicala si psihologica a |
|
24 |
Ministerul
|
9 |
de organizare si efectuare a transporturilor rutiere si a activitatilor
Abrogat de |
|
|
25 |
Instructiuni din 29/05/1996 |
Ministerul |
32 |
privind
Abrogat de |
DIRECTII DE CERCETARE VIITOARE
1.Sistematizarea într-un volum, a tuturor documentelor aflate în vigoare
si care au implicatii teoretice, respectiv practice în activitatea de
psihologie – obiectiv pe care autorii îsi propun sa îl finalizeze în
2005. Aceasta directie va lua forma unei publicatii de uz general pentru
specialistii din domeniu.
2.Realizarea unei analize comparative pentru un stat al Comunitatii
Europene – care a parcurs etape istorice asemanatoare României (ex.:
Ungaria).
3.Studiu comparativ privind acelasi tip de analiza cu alte domenii ale
stiintei în România (ex.: medicina).
* Secția de
Psihologie a S.M.G.(U.M. 02515 PH)
** S.R.I.








Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.