Bogdan Căpruci, Mona Căminişteanu
Motto: “Drogurile constituie o problemă îngrozitoare, a cărei seriozitate devine cu fiecare zi mai vizibilă. Există milioane de oameni care recurg la droguri în toată lumea, abuzând de felurite substanţe ilegale. Problemele produse de abuzul de droguri şi de traficul ilegal sunt printre cele mai grave probleme cu care se confruntă lumea de astăzi, ameninţând generaţiile viitoare şi, în acest fel, viitorul vieţii…!”
Rainer Schmidt-Nathen
Preşedintele Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite de lupta împotriva drogurilor (Budapesta 1998)

Pentru a duce la îndeplinire sarcinile specifice şi pentru a-şi atinge obiectivele stabilite, poliţiştii au nevoie de cunoştinţe care să-i ajute în cunoaşterea ameninţării reprezentată de consumul de droguri în cazuistica complexă pe care acest flagel îl are. Evidenţierea unor motive ale consumului şi abuzului de substanţe psihotrope şi substanţe stupefiante, identificarea, descrierea şi exemplificarea principalelor tipuri de droguri, descrierea câtorva modalităţi de administrare şi evidenţierea principalelor efecte generate de droguri sunt abordate în lucrarea de faţă.
Am studiat în ce măsură DROGURILE reprezintă un factor de risc pentru structura de personalitate, ştiut fiind că, în funcţie de tip, acestea îşi pun amprenta asupra coordonatelor unei vieţi eşuate, undeva la marginea societăţii.
Cuvinte cheie:Substanţe psihotrope şi substanţe stupefiante (Droguri), Efecte, Personalitate

Argument

Deşi toate substanţele pot genera probleme, totuşi substanţele psihoactive prezintă cel mai mare potenţial pentru abuz. Acest tip de substanţe afectează diferite structuri cerebrale care controlează dispoziţia, conştiinţa şi comportamentul.
În timp ce unii tineri consumă droguri datorită problemelor lor emoţionale, alţii au cu totul alte motive. Încercările de identificare a factorilor comportamentali sau sociali de risc în consumul de drog au început să fie bine studiate şi este evident că nu există nici un mecanism specific de declanşare sau vreun eveniment care să prezică consumul de drog la o persoană dată (Newcomb, Maddolician, Bealter, 1986). Socializarea la normele non-tradiţionale, dereglările în relaţiile normale copil-părinţi, lipsa de implicare în grupuri organizate, suferinţa fizică şi chinurile mentale, toate s-au arătat ca fiind factori de predispoziţie la iniţierea în consumul şi abuzul de drog. Cercetările realizate pe consumatorii de cocaină şi marihuana din licee, evidenţiază variabile comune, precum fondul său intim şi stilul de viaţă. Jalali (1981) estima că mai puţin de 10% dintre consumatori sunt marcaţi de tulburări de personalitate bine definite ce necesită tratament. Cei mai mulţi dintre consumatorii tineri sunt sănătoşi din punct de vedere al sănătăţii psihice.
Tinerii care manifestă trăsături dominante de rebeliune, impulsivitate şi nesiguranţă se expun unor riscuri crescute de a deveni consumatori de drog. În mod frecvent ei manifestă o orientare hedonistă şi de aceea au dificultăţi în amânarea trebuinţelor de satisfacţie (Kim, 1981). În studiul lor longitudinal, Jessor şi Jessor au afirmat că tinerii consumatori sunt mult mai toleranţi la comportamentul deviant decât sunt non-consumatorii. Din prisma cercetării, autorii au concluzionat că toleranţa la devianţă reprezintă un predictor puternic atât pentru abuzul de alcool, cât şi pentru drog.
Părerea bună despre sine (self-esteem) reprezintă un alt aspect al personalităţii asupra căruia s-au orientat, de-a lungul anilor, considerabile cercetări. Multe studii au arătat că cei ce consumă droguri tind să aibă o părere despre ei mult mai slabă decât non-consumatorii (Ford, 1983). Smith (1975) a arătat că unii tineri aveau aprecieri scăzute asupra capacităţilor lor academice mai înainte de a fi iniţiaţi în grupul de consumatori. Interesant este faptul că multe dintre cercetările recente nu au reuşit să demonstreze faptul că un nivel scăzut al aprecierii de sine favorizează riscul de abuz de drog (Kovack, Glickman, 1986). În ciuda conflictelor identificate, Rickel şi Allen (1987) au tras concluzia că cele mai multe studii sprijină convingerea după care consumatorii de drog tind să manifeste o slabă apreciere de sine. Diferenţele rezultate din populaţia studiată, din construcţia cercetării şi din tehnicile de evaluare au indus indubitabil o anume ambiguitate în cercetări.
Admiţând că este dificil dacă nu chiar periculos, se poate specula asupra relaţiei actuale dintre aprecierea de sine şi abuzul de drog. Una din explicaţii ar fi că unii tineri vulnerabili încep să consume drog în momentul în care aprecierea despre sine este oarecum scăzută. Acest fapt este evident fie înainte de iniţierea în consum, fie curând după aceasta. Alte studii semnalează existenţa unei relaţii pozitive între anumite caracteristici psihologice şi comportamentele de consum şi abuz de droguri, de exemplu, căutarea de senzaţii noi, un prag scăzut în evitarea durerii – rănirii (capacitate scazuta de evitare), incapacitatea de a controla emotiile, labilitate emoţională sau agresivitate şi ostilitate. Fără îndoială, analizate împreună, evidentele disponibile cu privire la importanţa acestor factori sunt încă contradictorii. Împotriva a ceea ce se credea iniţial, nu s-au găsit asocieri pozitive între consumul de droguri şi simptomatologia de anxietate, depresie sau stimă de sine scazută, în timp ce alte studii au adus evidente asupra faptului că labilitatea emotionala pare a fi mai degraba o consecinta a abuzului de droguri decât o cauză.
Factorii spirituali corelaţi consumului de drog se pot sintetiza în pierderea controlului asupra experienţei şi scăderea semnificaţiei vieţii. Aceasta poate conduce pe mai departe la consum de drog ceea ce crează evenimente necontrolabile şi epuizante.
Dependenţa psihică este o manifestare şi mai gravă a narcomaniei. Potrivit expresivei descrieri pe care o dau narcologii acestei stări, narcomanul simte fata de narcotice „dragoste“: ca un îndrăgostit, el se gândeşte tot timpul la obiectul dorinţelor sale, asteaptă mereu întâlnirea cu el şi năzuieste către el, se bucură dacă întâlnirea este pe punctul de a avea loc, se întristeaza şi se enervează dacă ea este amânată; este gata de orice ca să fie mereu alături de narcotice (S. Belogurov, 1998).
Depersonalizarea, îmbracă forme mai accentuate manifestate prin instalarea indiferenţei, dezinteresului faţă de muncă, apatiei, modificarea afectivităţii, apariţiei instabilităţii şi nervozităţii nejustificate, care culminează frecvent cu agresivitatea. Uneori, ca în cazul consumului de derivaţi de cannabis primele categorii de simptome alternează cu ultimele. Nervozitatea, excitabilitatea crescuta, labilitatea emotională, tendinţa spre conflicte, deteriorarea somnului sunt simptome tipice, care se întâlnesc la toxicomani.
Sindroamele care apar diferă în funcţie de substanţa consumată, astfel:
sindrom deficitar rapid şi constant in cazul opiaceelor;
sindrom delirant prelungit(asemănător unui tablou schizofrenic) în cazul halucinogenelor ;
sindrom de absenţă a motivaţiei in cazul consumului de cannabis;
reacţii delirante paranoide la amfetamine;
reacţii confuzionale sau confuzo-onirice in cazul excesului de droguri.
Degradarea morală umană a toxicomanului, indiferent de drogul utilizat, poate conduce la reacţii antisociale şi la acte de agresivitate, ajungându-se până la crimă.

Grupe de droguri – Caracteristici şi Efectele asupra SNC (Sistemul Nervos Central)

Substanţe psihotrope si substante stupefiante:
Ele cuprind psiholeptice (depresoarele), psihoanaleptice (stimulentele), psihodisleptice (halucinogenele) şi hipnoticele.

I. Produse psiholeptice (depresoare) ale SNC (Sistemul Nervos Central) (opiul, morfina, heroina, barbituricele, benzodiazepinele, tranchilizantele, metaqualona, etc.)
Depresoarele micşorează activitatea sistemului nervos central, încetinind functiile vitale si reflexele. Depresoarele calmează şi, totodată, relaxează. În doze bine determinate, ele sunt utilizate în medicină, mai ales ca sedative şi pentru a induce somnul. Barbituricele şi compuşii asemănători acestora, ca şi tranchilizantele minore, sunt depresoare ale sistemului nervos central. Analgezicele opioide actionează, de asemenea, ca depresoare ale sistemului nervos central.
Analgezicele influentează reacţia la durere, diminuând sau înlăturând tulburarile psihice care o însotesc (anxietatea, tensiunea psihică, indispoziţia).

1.Opiacee
Opiacee – Opiumul si substanţele înrudite:
Cultivarea macului (din care se extrage opiumul) se face pe suprafete întinse, cu precadere în Orientul apropiat, mijlociu si îndepartat. După perioada de înflorire, planta formează o capsulă rotund-ovalară ce conţine seminţele acesteia. După o maturare de circa 10 zile, capsulele se incizează şi se recoltează un latex alb, laptos. Prin uscare, acesta se colorează spre maron şi se întăreste, dobândind o consistenţa asemănătoare cauciucului. Aceasta formă brută a opiumului se modelează în bulgări, sau aşa-numite “pâini”. Culoarea oscilează între maron şi negru. După prelucrare, opiul brut poate fi mâncat, băut, injectat sau fumat. Opiumul contine aproximativ 40 de substante active diferite, numite alcaloizi. Alcaloidul principal este morfina. Morfina se extrage direct din macul alb sau din produsul intermediar.

Heroina
Heroina se extrage prin transformarea morfinei obtinute din opiumul brut, adaugându-se diferite substante chimice într-un proces chimic simplu, în mai multe etape. Are o putere analgezică de de 10 ori mai mare decât aceasta.

Forme de consum:
Opiaceele pot fi înghiţite, injectate, prizate, inhalate, fumate sau administrate ca supozitoare. Heroina fie se prizeaza, se inhalează, ori se injecteaza intramuscular, subcutan (în ţesutul adipos) sau intravenos, ultima variantă fiind constatată cel mai frecvent.

Efecte fizice/psihice si pericole apărute prin abuz:
Heroina are, practic, acelaşi spectru de actiune ca şi morfina, în schimb are un efect analgetic de cinci până la 10 ori mai puternic. În acelasi timp, heroina este şi puternic euforizantă. La fel ca morfina, estompează activitatea intelectuală a omului şi influenţează starea sa psihică în sensul eliminarii fricii şi proastei dispoziţii. Sub influenţa heroinei, oamenii par a fi din cale afară de fericiţi. Nevoile lor sunt complet satisfăcute, au tot ce au nevoie. Adesea, consumatorii relatează un episod de “flash” (engleză trăsnet), un flux dinamic, de plăcere ce cuprinde întreg corpul imediat după injectarea în circulaţia sanguină. Totalitatea efectelor resimţite de către cei care consumă aceste droguri se mai numeste “kick” (energie, avânt, putere mobilizatoare). Termenii sugerează funcţia puternică de amplificare a senzaţiilor prin care aceste opiacee pot domina comportamentul persoanei dependente, mai ales dacă sunt administrate injectabil.
Aproape la fel de importante tulburarile dispozitionale, raportate de pacienti in proportie de 50%. Tristetea, anxietatea, tensiunea, sentimentul de singuratate, plictiseala au fost direct legate de recadere, ceea ce ar putea indica nivele nevrotice mai ridicate decat in populatia generala (Gossop 1998) sau disforie. Trebuie insa luate in consideratie situatiile cand aceste stari dispozitionale negative apar ca raspuns normal la probleme obiective. Foarte frecvent dependentii de opiacee au o foarte scazuta capacitate de rezolvare a problemelor cea mai usoara modalitate de abordare a acestora sau singura solutie gasita fiind administrarea drogului. Ei sunt cuprinsi de tristete, apatie si letargie, pana cand mintea lor nu mai functioneaza normal. Astfel că odată cu dispariţia efectului opioid, absenţa stării de fericire este percepută amplificat în realitatea obiectivă. La o nouă administrare, dispare depresia, la fel ca simptomele de sevraj fizic.
Asemenea altor boli mintale, cauza fundamentală a bolilor depresive este reprezantata de modificările de ordin chimic in interiorul creierului. Principalele simptome ale acesteia sunt: insomnii, iritabilitate, pierderea poftei de mancare si lipsa puterii de concentrare. Într-o fază avansată a bolii, pacientul poate încerca să se sinucide cu scopul de a-i scuti pe cei dragi de „povara” pe care o reprezinta.
Manifestarile de sevraj la dependenţa de heroina ajung de la tulburări vegetative usoare (transpiratii, senzatie de frig, frisoane) pâna la colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul membrelor, abdomenului, oaselor şi muşchilor, tulburări de somn persistente, dureri colicative si crize convulsive.
Sindromul de sevraj începe la 6-8 ore de la administrarea ultimei doze, atingând un maxim la 48-72 de ore, după care se remit în 7-10 zile. Debutul este similar cu cel din starea gripală (lăcrimare, rinoree, căscat, mialgii generalizate, uneori cu dureri generalizate), pacientul fiind anxios şi preocupat de a-şi procura drogul.
Fenomenul de sevraj la heroină se instalează mai devreme, adică de două ori mai rapid ca în cazul morfinei. Consumatorii care sunt deja dependenţi sunt obligaţi sa-si reinjecteze heroina din ce în ce mai des, pentru a evita sevrajul. Frecventa injectiilor respectiv a cantitatii injectate per doza trebuie crescuta mai repede, decât în cazul celorlalte stupefiante comparabile ca efect. De acest fapt se leagă potenţialul criminogen ridicat al heroinei. Deoarece preţul este ridicat şi cantitatea consumată atinge mărimi considerabile, dependentului nu-i ramâne altă posibilitate, decât să-şi asigure cantitatea necesară prin comiterea de asa-numite “infracţiuni de procurare”. Infracţionalitatea directă şi indirectă legată de procurarea heroinei apare mai rapid şi se manifestă mai intens decât în cazul dependenţei de alte substanţe. Actele infracţionale, prostituţia şi viaţa fără un domiciliu stabil sunt coordonatele unei vieţi la marginea societăţii pentru mulţi dependenţi de heroină.

II. Produse stimulente (amfetaminele, cocaina, crack-ul, khat-ul, anorexigenele, etc.)

Stimulentele stimulează sistemul nervos central si intensifica activitatea creierului si a unor centri nervosi din maduva spinarii. Anumite stimulente au pe plan international o utilizare terapeutica legala, cum ar fi de exemplu anorexigenele (reduc pofta de mâncare) si unele medicamente pentru tratarea depresiunilor psihice.

1. Amfetamine – Droguri sintetice – Ecstasy
Ce este Ecstasy?
Datorita actiunilor si efectelor lor diferite, drogurile sintetige sunt greu clasificabile în grupe distincte. XTC (prescurtarea pt. Ecstasy) este atribuit frecvent grupei entactogenelor (droguri care permit contactul, “atingerea interiorului”, de ex. prin producerea sentimentului de fericire). Grupul ecstasy are însa si actiuni din grupa drogurilor stimulatoare si halucinogene. Initial, numele de Ecstasy a fost atribuit drogului MDMA (3,4-metilen-dioxid-metilamfetamina), o substanta sintetica pura. Azi, Ecstasy este un termen generic pentru diverse substante cu spectru de actiune similar. Grupul include MDMA (metilen-dioxid-metilamfetamina) si MDE/MDEA (metilen-dioxi-etilamfetamina), precum si alte substante din clasa fenoletilaminelor. Sunt comercializate, sub acelasi nume de “Ecstasy”, si amestecuri ce contin adaosuri de cafeina, amfetamina sau LSD.
Consum:
La începutul anilor 90, Ecstasy a aparut pe piata în diverse formulari: fie în capsule de diferite marimi, fie – în cele mai multe cazuri – sub forma unor tablete (comprimate) rotunde si plate, cu variate semne stantate. Tabletele de Ecstasy purtau (si mai poarta) nume precum trifoi, proumbel, dolar, iepuras, camila, delfin, Road Runner, Smiley, ciuperca, Olympics, coroana etc. (denumiri de strada care reflecta, de regula, simboluri întiparite în suprafata tabletelor. Numele sunt preluate din lb. germ. si nu corespund neaparat denumirilor de strada din România – n. tr.)
Durata de acţiune:
La o doza medie de 100 mg efectul se instaleaza dupa ca. 20 min. – 1 ora.
Efectul dureaza 4 – 6 ore dupa care dispare treptat. Circa 2/3 din MDMA ingerata se digera în stomac si se elimina, nemodificat, pe cale renala. Aproximativ 7% se metabolizeaza la MDA la nivelul ficatului, iar restul ajunge, prin circulatia sanguina, la creier.
Mecanismul de acţiune:
Din punct de vedere biochimic, XTC acţionează asupra eliberării asa-numiţilor neurotransmitatori. MDMA pură are efect mai ales asupra neurotransmitatorului serotonina. Acesta influenteaza emotiile, activitatea noastra, impresiile senzoriale, activitatile motorii, asocierile (de la nivel cerebral – n.tr.), precum si senzatiile acustice si optice (“Cu cât mai înviorat este omul, cu atât mai activ este sistemul sau serotoninergic. Cu cât mai activat e sistemul serotoninergic, cu atât mai activ este omul.” ).
Reacţii biologice ce pot fi observate dupa administrarea de Ecstasy:
Dilatarea pupilelor, cresterea frecvenţei cardicace/tensiunii arteriale, bronhodilataţia, încordarea muschilor mandibulari (trismus) / tremurături, greaţa, uscăciunea gurii, transpiratii, creşterea temperaturii corpului, nevoia de a urina, bruxism (scrâsnirea dintilor), dureri de cap etc.
În urma consumului susţinut în doze mari:
Sistemul natural de alarma al omului este abolit. Deces prin hipertermie si deshidratarea organismului, modificari evidente neînregistrate de catre persoanele în cauza. Posibile leziuni cerebrale ireversibile
Reacţii psihice:
Se urmăreşte o atitudine individuală ce priveşte intenţia de consum, asteptările faţă de efectul dorit, starea de spirit şi personalitatea consumatorului. O stare de fond negativă poate fi amplificată de MDMA, iar sentimentele pozitive pot fi trăite cu intensitate mai mare.
Toate acestea sunt posibile într-un complex ce cuprinde mediul înconjurator, suma contactelor sociale, a influentelor externe. Efectul se resimte cu totul diferit la petreceri Rave ca acasa, într-o atmosfera calmă.
empatie crescută
capacitate de comunicare sporită
stare de beatitudine/euforie
perceptii senzoriale mai intense
disponibilitate crescuta de a stabili contacte
recunoastere, întelegere clara a sentimentelor proprii
modificarea perceperii timpului
dezinhibare relativă
stimulare/sentiment de “prospetime”
În caz de “călătorie” necorespunzatore pot apărea efecte descrise ca profund negative:
tulburari de concentrare
putere de discernamânt limitata
pierderea apetitului
halucinatii
anxietate
neliniste/nervozitate
stare depresiva/stari confuzionale
lipsa de motivatie
libido redus
întârzierea orgasmului
Riscul de tulburare psihică este ridicat toxicomanul poate uneori fii descris ca o”minte împrastiata”- o dezorganizare a gandirii si a comportamentului normal. Alti neurotransmitatori influentaţi de Ecstasy sunt: dopamina (emoţii, motricitate, funcţii cognitive) si noradrenalina (stres, stimulează circulaţia sanguină şi respiraţia omului).
Alti factori de risc ai consumului de XTC:
Diabet, epilespie, glaucom, boli cardiace, hipertiroidism, hipertensiune, hipoglicemie, anemie, astm, hepatita C.

2. Cocaina
Provenienţa:
Cocaina este extrasa printr-un proces chimic din frunzele de coca. Plantă, înaltă de mai multi metri, creste în zonele tropicale din America de Sud si pe arhipelagul indonezian (Malaizia). Nativii din America de Sud mestecă frunzele de Coca pentru a face faţă oboselii fizice şi pentru a îndepărta senzaţia de foame şi sete.
Forma:
Pulbere albă, floconoasă, cristalină
Consum:
Cocaina se prizează sau se injectează
Actiune:
Dacă se administrează pe cale orală, cocaina produce stări de stupoare (euforie), în doze mici si fenomene de intoxicatii, în doze mai mari.
Cocaina are efect anestezic asupra terminaţiilor libere nervoase de la nivelul mucoaselor si plăgilor. În trecut, cocaina a fost folosită ca anestezic local, azi în acest scopt sunt utilizaţi derivaţi sintetici ai ei.
Mecanismul de acţiune al cocainei constă în inhibarea resorbţiei neuromediatorilor adrenergici în structurile de depozitare de la nivelul terminatiilor nervoase simpatice. Astfel, sub acţiunea cocainei creste concentratia mediatorilor adrenergici de tipul noradrenalinei. Acestia vor determina o excitare adrenergica crescuta, deci vor creste tonusul simpatic general. Acest efect explica de ce cocaina poate fi utilizata, pe o perioada limitata, ca substanta ce creste performantele individului.
Astfel, cocaina ofera senzaţia subiectivă a cresterii performantelor si fortei fizice, precum si cresterea obiectiva a andurantei si a nivelului maxim de solicitare, pâna la epuizarea totala a rezervelor psihice ale individului. Sub actiunea continua a cocainei, nevoia de somn este neglijata, asemenea senzatiei de foame, astfel încât individul poate renunta mai mult timp la aportul alimentar. Dispare sentimentul de oboseala si epuizare, dispozitia se amelioreaza iar mobilizarea creste. Desigur, toate acestea pot fi sustinute doar un timp limitat. Slabirea, oboseala, epuizarea, degradarea fizica si, în ultima instanta, insuficienta functionala sunt consecintele utilizarii pe timp îndelungat a substantei, pe lânga care apare dependenta psihica severa care la nici o substanta nu se instaleaza atât de puternic, în timp atât de scurt ca la cocaina.
Efectele consumului apar după câteva minute şi durează aproximativ 20-40 de minute, în funcţie de cantitatea luată şi de puritatea substanţei. Consumatorul simte o stare de euforie, dorinţă de comunicare, o creştere a forţei fizice, gândire mai rapidă şi creatoare. Foamea şi setea dispar, creşte ritmul cardiac, pulsul şi frecvenţa respiraţiilor . Consumul frecvent şi în doze mari duce la anxietate, tremor, iritabilitate, paranoia, somn agitat şi neodihnitor, lipsa poftei de mâncare. Consumatorii de cocaină şi de crack sunt subponderali, încercănaţi, de o stare de oboseală cronică iar cei care prizează drogul au un facies caracteristic când nu sunt sub efectul acestuia : ochii injectaţi, lăcrimoşi, pupile dilatate, nasul care curge în permanenţă de parcă ar suferi de gripă, datorită atrofierii mucoasei nazale (cocaina are efect de vasoconstricţie şi anestezic local ).
Stupoarea data de cocaina poate fi împartita în trei stadii:
Stadiul euforic , stadiul de stupoare, stadiul depresiv
Stadiul euforic:
În cazul prizarii substantei, primele modificari euforice apar deja la scurt timp dupa administrare. Consumatorii sunt foarte bine dispusi si se simt fericiti. Starea lor de spirit se îmbunatateste din ce în ce mai mult, astfel încât vor simti o nevoie crescuta de comunicare (logoree), urmata de o accelerare a proceselor cognitive (tahipsihie).
În paralel, se manifesta o scadere progresiva a discernamântului critic, precum si pierderea sentimentului de distantare. Inhibitiile sunt înlaturate, dispare teama, contactele devin mai facile. Stadiul euforic, al trairilor pozitive, caracterizat de statisfactie si fericire, este descris de catre consumatori ca scopul propriu-zis, ca efectul dorit al consumului, manifestat prin senzatia de fericire supraomeneasca si de o stare de multumire supranaturala, de un avânt al tuturor sentimentelor, precum si de un covârsitor sentiment de uniune cu lumea – concomitent cu pierderea memoriei trairilor generatoare de conflicte si probleme. Cresterea mobilizarii, dezinhibarea, cresterea capacitatii de a stabili noi contacte, fanteziile de omnipotenta si stimularea sexuala fac si ele parte din stupoarea data de cocaina.
Stadiul de stupoare:
În cel de-al doilea stadiu, al stuporii, pe lânga modificariile descrise anterior, apar frecvente aprecieri gresite ale realitatii, pseudohalucinatii, dar si halucinatii optice si auditive adevarate. În multe cazuri se descrie un tablou clinic paranoid-halucinant, cu idei de relationare fata de propriile trairi. Drogatii cu cocaina aud voci amenintatoare si dojenitoare. De multe ori afirma ca s-ar vorbi despre ei, ca s-ar sti totul despre ei. În plus, la unii dintre ei se instaleaza si halucinatii tactile sau mixte în care, de exemplu, cei în cauza simt prezenta unor animale mici sau a unor obiecte minuscule pe pielea lor; uneori, ei le si “vad”. Tulburarea constientei nu este semnificativa în timpul stadiului de stupoare.
Stadiul depresiv:
Stadiul al treilea, depresiv, se manifesta în principal prin oboseala, indiferenta si pasivitate, adesea infiltrate de gânduri si idei suicidare. Acest stadiu este un episod periculos al consumului de cocaina, deoarece apare riscul latent, necontrolabil al suicidului, ce se poate actualiza în mod iminent.
Supradoza ( intoxicaţia acută ) :
efectul toxic maxim apare la ~ 60-90 de minute de la administrare şi se concretizează iniţial printr-o stare psihică euforică, senzaţie de putere şi grandoare, urmată de agitaţie şi hiperactivitate;
comportament stereotipic, repetitiv;
tahicardie şi hipertensiune arterială urmată de bradicardie şi scăderea tensiunii arteriale;
greţuri, vărsături;convulsii, slăbiciune musculară generalizată;
acidoză metabolică;
depresie respiratorie – aritmie cardiacă severă – stop cardiac.
Este important de menţionat faptul că, în cazul indivizilor care consumă doze mici de cocaină, repetate în mod frecvent în cursul unei zile,se pot dezvolta psihoze paranoide cu delir ( simte ace sub piele, vede imagini terifiante), simptome ce se remit dacă se întrerupe consumul sau pot dura chiar luni de zile în anumite cazuri .
Şocul de cocaină se manifestă prin insuficienţă circulatorie gravă şi dispnee severă ce apar deja la cele mai mici cantităţi. Este vorba de un fel de reacţie de hipersensibilitate.
Intoxicaţia acută cu cocaină este, în schimb, consecinţa supradozarii substanţei. Caracteristica intoxicatiei acute cu cocaina este tonusul simpatic foarte crescut, manifestat prin dilatarea pupilelor, ochii stralucitori (sticlosi), tahicardie (puls accelerat), rosirea fetei, transpiratii, hiperventilatie (accelerarea respiratiei), cresterea temperaturii si cresterea tensiunii arteriale. Excitatia nervoasa centrala poate duce la la aparitia unor crize convulsive si a unor miscari primitive, dar si a unor halucinatii. În final, tabloul clinic prezentat degenereaza în pierderea cunostintei care, împreuna cu depresia respiratorie si prabusirea circulatie sanguine va duce la deces, daca nu se aplica masuri medicale de terapie intensiva.
În timpul perioadei de consum, apare o rapida si puternica crestere a dozelor de la 0,1 pâna la 15 g, în cazuri izolate chiar pâna la 30 g zilnic. Creste rapid nu numai frecventa administrarii, dar si cantitatea administrata de fiecare data.
Sindromul de sevraj la cocaină apare la 24 de ore după ultima doză administrată şi atinge maximum în 2-4 zile şi se caracterizează prin următoarele simptome:
iritabilitate şi oboseală;
stare de letargie;
depresie;
insomnie sau hipersomnia cu vise terifiante;
uneori idei suicidare.
Cocainismul reprezinta dependentă psihică puternică şi tendinta puternică de a creste doza. Cocainomania este exemplu cel mai elocvent al dependentei exclusiv psihice care, în privinta efectului ei distructiv este comparabila cu dependenta psihica si fizica data de consumul de opiacee.
Fenomenele de sevraj psihic ce apar în abstinenta sunt adesea atât de puternice, încât pot duce la tentative de suicid, având în vedere ca capacitatea de interventie a individului în timpul abstinentei este pastrata – spre deosebire de cea din sindromul de abstinenta a opioidomanului.
Riscuri speciale:
Cocaina, de regula, se prizeaza. În consecinta, mucoasa nazala va prezenta inflamatii, ulceratii si – în cazurile grave – chiar perforatii ale septului nazal, ceea ce va determina o înfundare a nasului si o modificare corespunzatoare a fizionomiei.
Pe scena de azi a consumului de droguri, cocaina se consuma, de regula, în cadrul unor procese de politoxicomanie. Evident, ea nu a fost disponibla multa vreme în cantitati suficiente pentru a face o reala concurenta heroinei. În ultimii ani însa, se pare ca îsi gaseste locul pe scena drogurilor. Persoane dependente numai de cocaina sunt azi o raritate în practica clinica psihiatrica curenta, de cele mai multe ori substanta este consumata tranzitoriu sau ocazional în cadrul unei depdendente generale avansate de droguri. Unii consumatori îsi injecteaza în mod constient amestecuri de cocaina si heroina – asa-numitul “speed-ball”. Au fost însa înregistrate si cazuri în care consumatorilor li s-a vândut “spped-ball” în loc de cocaina pura. Astfel se induce, în cel mai scurt timp, dependenta de heroina a consumatorului de cocaina, fara cunostinta si vointa acestuia.
Psihoza:
Un efect caracteristic al cocainei îl reprezinta asa-numitele halucinatii tactile. Bolnavii psihotici au senzatia prezentei unor vietuitori minuscule, a unor particule fine de praf sau a unor obiecte de dimensiuni mici pe pielea lor, pe care pretind, uneori, ca le si vad. În consecinta, se vor scarpina puternic (prezinta urme de grataj).
Sechele pe termen lung:
Dependentii de cocaina prezinta alterari ale caracterului tipice dependentei. Pot aparea leziuni cerebrale grave, cum ar fi encefalomalacia (“înmuierea substantei cerebrale”, n. tr.), ce duc la demenţă. În stadiul final apare o dezintegrare fizica totală.

III. Produse perturbatoare sau halucinogene (cannabis-ul, LSD-ul, fencyclidina, mescalina, psilocybina, etc)

Halucinogenele actionează asupra sistemului nervos central şi conduc la apariţia iluziilor senzoriale sau a halucinaţiilor. Cunoscute şi sub denumirea de “droguri psihedelice”, în rândul halucinogenelor se înscriu, mai ales, cannabis-ul dietilamida acidului lisergic (LSD), fencyclidina, psilocybina si unele amfetamine substituite la nucleul benzenic. (Ecstasy, Adam).

1. CANNABIS SATIVA L – Haşişul şi marihuna
Droguri din această categorie de substanţe:
Hasisul este răşina secretată de glandele situate la nivelul frunzelor de cânepa (Cannabis). Hasisul se comercializeaza în “bulgari” solizi sau placi presate si se prezina – în functie de tara de origine – în nuante de culoare roşie, maron şi verde sau negru. Marihuana (engl. “grass”, “kif”, “Heu”, rom. “iarba”) este un amestec din frunze, tulpini si inflorescente maruntite ale aceleasi plante, ce are aspect de tutun verzui taiat foarte fin.
Forme de consum:
Hasisul si marihuana se fumeaza în forma pura sau în amestec cu tutun. Inhalate profund cu fumul, substantele active sunt absorbite de Organism prin capilarele pulmonare. Efectul se instaleaza dupa circa 10-20 de minute dupa începerea fumatului. În cazul consumului de fursecuri cu hasis, ceai sau produse de confetarie cu continut de hasis, efectul se instaleaza mai târziu (dupa 1 – 2 ore).
Efectele biologice în caz de abuz:
Efectele biologice actuale ale cannabisului sunt reduse si aproape nesemnificative. Au fost constatate urmatoarele efecte: cresterea frecventei pulsului, o umplere mai puternica a vaselor conjunctivale (vasele sanguine de la nivelul conjunctivei ochiului), modificarea fluxului sanguin cerebral corespunzatoare starilor de meditatie si concentrare. De asemenea, pot aparea simptome ca: scaderea tensiunsii arteriale, uscarea mucoasei nazale si faringiene, voma, diaree şi senzaţie imperioasa de foame.
Efecte psihologice şi influenţa acestora asupra personalităţii:
În cele mai multe cazuri marihuana se fumează (acest lucru presupune un anumit tip de inhalare profundă, fără filtru, cu retenţia pulmonară a fumului şi consumarea rapidă a ţigării), efectele psihologice manifestându-se în câteva minute , datorită absorbţiei rapide prin plămâni şi a faptului că ajunge cu rapiditate la creier.
Manifestările psihologice sunt destul de variabile ca răspuns la consumul de canabis. Variaţiile de dipsoziţie pot include râsul, aspectul hilar şi euforia. Distorsiunile de percepţie pot include spaţiul, timpul, distanţa cât şi sentimentul organizării schemei corporale. Efectele psihice ale substantelor active din cannabis depind în mod decisiv de personalitatea si mediul social al consumatorului. Se descriu diferite faze ale starii tipice de euforie (engl. “cannabis high”, “social high”). Printre efectele initiale se numara adesea o stare de agitatie, însotita ocazional de stare de tensiune si anxietate, stari ce vor fi urmate în curând de o senzatie placuta de siguranta si ocrotire. Urmează stări introspective şi echilibrate, de un calm deosebit. Alteori pot aparea oscilatii ale starii de spirit, râsul nemotivat alternând cu tăcerea contemplativa. Este caracteristica intensificarea perceptiei mediului extern si intern. În cazul consumului în grup, aceste modificari pot determina o traire mai intensa a relatiilor de grup. Pierderea aptitudinilor critice pe durata starii de stupoare poate duce la perceperea defectuoasa a realitatii obiective. Consumatorul nu face faţă întotdeauna intensitatii trăirilor noi, ceea ce poate avea ca si consecinţă apariţia unor stări de anxietate severă.
De asemenea, procesele gândirii se dezorganizează, apărând fragmentări, tulburări de memorie şi comutări frecvente (instabilitate) a atenţiei însoţite de blocaje ale fluxului ideativ. Persoana poate experimenta (înregistra) pierderea într-o oarecare măsură a contactului cu realitatea în sensul că nu se implică emoţional în ceea ce face. Aceasta poate conduce la o detaşare considerabilă cât şi la depersonalizare. Uneori, consumul de cannabis poate simula, agrava sau declansa psihoze schizofreniforme.
THC ( tetrahidrocanabinolul) reprezintă unul din compusii psihoactivi ai cannabisului care are tendinţa de a se concentra la nivelul creierului. S-a constatat că la o săptămână de la consumul drogului se menţinea un procent neeliminat de 50% de principiu activ, fapt ce favorizează acumularea în condiţiile consumului regulat. Drept consecinţă a acestui proces, la nivelul Sistemului Nervos Central acţionează la nivelul sinapselor prin modificarea informaţiilor transmise prin fibrele nervoase. Consumul zilnic poate încetini funcţionarea macanismelor psihice. Prin acţiunea sa la nivelul sistemului limbic influenţează procesele de învăţare, de memorare (în special memoria de scurtă durată), de integrare a emoţiilor şi motivaţiilor cu consecinţe sub aspectul atitudinilor şi comportamentului. Folosirea îndelungată determină oprirea producerii la nivelul creierului de substanţe responsabile de ,,senzaţia de bine” eliminându-se astfel feedback-ul pentru stările de rău producând dependenţa chimică a marihuanei. Individul trăieşte numai pentru a consuma drogul, are dificultăţi de socializare ,de comunicare verbală, se izolează sau se îndreaptă către relaţiile ce-i facilitează procurarea. Nu mai este capabil să execute sarcini complexe care necesită concentrarea atenţiei, capacitate de conceptualizare, coordonare psihomotorie (ex. conducerea unui automobil). Asocierea cu consumul de alcool favorizează apariţia lipotimiilor. Individul devine un pericol pentru el şi ceilalţi. Devine iresponsabil pentru actele sale, scade capacitatea de autocontrol, voinţa, prezintă tulburări de gândire, dependenţa determinând probleme financiare şi legale.
Acest drog provoacă dereglări ale glandelor (glanda pituitară – cu afectarea senzaţiei de sete, de foame, comportament sexual, presiune sanqvină , glanda tiroidă, pancreasul, glandele sexuale –creşterea cantităţii de testosteron), ale hormonilor responsabili de creştere şi dezvoltare, de nivelul energetic, ale organelor controlate de aceştia (stomac, duoden, organe de reproducere – modificări de conţinut şi cantitate a spermei, tulburări de potenţă sexuală în cazul bărbaţilor, precum şi tulburări ale ovulaţiei în cazul femeilor). La nivelul aparatului respirator efectele sunt similare cu cele ale consumului de tutun (bronşite cronice, dureri la nivelul pieptului, distrugerea mucoasei nazale cu influenţă asupra mirosului şi gustului ,apariţia emfizemului pulmonar, iar pe termen lung, creşterea riscului de cancer laringian şi pulmonar), putând fi chiar potenţate datorită consumului combinat al celor două substanţe.
Drogul se transmite prin placentă (în cazul femeilor însărcinate consumatoare) şi prin laptele matern , determinând aceleaşi efecte ca şi la mamă. Copii născuţi din mame care se droghează sunt şi ei dependenţi de drog şi intră în sevraj la câteva ore după ce vin pe lume în lipsa administrării drogului , fapt care le poate pune în pericolviaţa. În plus sunt predispuşi la riscul infectării cu HIV , cu virusul hepatitei B şi C. Ei au probleme de imunitate, în dezvoltarea musculară, de nutriţie, sunt predispuşi la anomalii similare cu cele din Sindromul Fetal al Alcoolului (tulburări hormonale, iritabilitate, reacţii anormale la lumină şi sunet, frecvente tremurături, plâns spasmodic), vor avea un deficit de atenţie, capacitate scăsută de concentrare şi învăţare, vor dezvolta un comprtament agresiv.
Adolescenţii consumtori reprezintă o grupă particulară de risc datorită modificărilor fizico-psihice specifice pubertăţii. Prin consumul de cannabis au loc modificări rapide şi majore psiho-emoţionale, efectele fiind imprevizibile – comportament violent, iar uneori chiar tentative de suicid, accidente prin arsuri, căderi, accidente de maşină. Folosirea îndelungată sau excesivă poate produce stări de anxietate, atacuri de panică, comportament agresiv şi ostil, depresii severe, halucinaţii şi paranoia, chiar schizofrenie.

2. Halucinogene
2.1 LSD
(LSD – dietilamina acidului lisergic, LSD 25) Substanţa activă se dizolvă în lichide, într-o anumită concentraţie, şi se aplică apoi pe un substrat (zahăr cubic, hârtie sugativă, bucăţi de pâslă, bucăţele de hârtie, tablete sau capsule) în vederea consumului.
Efecte fiziologice şi psihice:
Dacă e să privim efectul farmacologic al LSD la om, ne impresionează doza minimă suficientă pentru a modifica profund trăirile timp de 8 – 12 ore. În medie, sunt necesare numai 100 micrograme. Un gram de LSD ar fi de ajuns pentru a oferi senzatii tari cu LSD tuturor locuitorilor unui oras cu 10.000 de locuitori. Marja de siguranta a LSD este foarte mare; cantitati de pâna la 3000 de micrograme pot fi suportate de organism, în majoritatea cazurilor, fara consecinte negative.
Administrat oral, efectul LSD începe sa se instaleze dupa circa 45 de minute. Injectat intravenos, efectul apare la doar câteva minute. Efectele evidente ale LSD sunt mai ales asupra trunchiului cerebral si diencefalului, în primul rând asupra sistemului limbic si sistemului reticular (activator ascendent – n. tr.). Acesti centri cerebrali coordoneaza reactiile emoţionale la stimuli externi si influenteaza selectarea informatiilor provenite din mediul nostru înconjurator, ce sunt transmise catre creier prin organele senzitive. Efectul LSD asupra centrilor vegetativi nu este puternic, dar sesizabil. Pupilele se dilată (ceea ce poate duce la fotofobie în cazul luminii puternice), iar ocazional se constata greturi si varsaturi, ceea ce indica faptul ca LSD irita centrul vomei din trunchiul cerebral.
Aproape toti oamenii care au încercat macar odata substante halucinogene, descriu, ca prima modificare psihica, stralucirea crescuta a culorilor. Halucinatiile declansate de LSD nu sunt, defapt, decât pseudohalucinatii, consumatorii fiind aproape întotdeauna constienti de faptul ca impresiile traite nu sunt reale. Numitorul comun al efectului psihogen al tuturor halucinogenelor cunoscute pâna acum poate fi considerat abolirea stabilitatii lumii noastre interioare, tulburând perceptiile noastre, strict constante în mod normal.
Într-un fel, LSD permite revenirea la o stare infantila a organizarii perceptiilor ce definesc starea de constienta. La fel ca si pentru copil, consumatorului aflat sub influenta LSD toate lucrurile îi sunt noi si unice – va constata, poate, ca ciocolata îi place acum mai mult ca niciodata. Asemenea copilului însa, consumatorul va fi puternic dependent de mediul sau. Un mediu social prietenos si suportiv este, de aceea, cel mai bun mijloc împotriva unui “bad trip” (engl. Călătorie nereusită – experienţa negativă, episod disforic – n .tr.). Trăirile din timpul expunerii la LSD depind foarte mult de asteptările individuale ale consumatorului faţă de consum, cât si de sugestiile pe care le primeste din mediul sau social. Cine se asteaptă ca LSD-ul sa actioneze ca un afrodisiac, nu va fi dezamagit.
Pericole fizice/biologice: Au fost descrise rupturi cromosomiale la nivel celular, precum si malformatii congenitale, la copiii mamelor care au consumat LSD în timpul sarcinii.
Pericole/riscuri psihogene imediate:
Deoarece în episodul de stupoare data de LSD se amplifica starea psihica preexistenta, o stare depresiva înainte de consum poate degenera într-o experienta “horror” (“horror-trip”). Astfel, pot aparea stari de anxietate masivă a caror durata se întinde pe mai multe ore. Daca reactia negativa nu remite în timp util, poate fi urmata de o faza psihotica mai lunga. Persoana afectata se comporta ca un bolnav psihic (de regula ca în cazul schizofreniei paranoic-halucinatorii). Astfel de reactii psihotice apar aproape numai la persoane predispuse la astfel de tulburari, persoane la care predispozitia este determinata de tare din timpul copilariei, eventual combinate cu existenta unor factori genetici. Riscul cel mai mare îl prezinta tentativele de suicid – de exemplu săritura din geam, persoana drogata având convingerea ca poate zbura. În trecut au existat cazuri în care traficantii au distribuit substante ce nu au nici o legatura cu LSD, ci aveau o cu totul alta compozitie. Consecinta au fost intoxicatii dintre cele mai severe.
Psihoza de reevocare (flashback):
În acest caz este vorba de o stare de stupoare asociata cel mai adesea cu trăiri intense de frică şi dezorientare, ce poate apărea la saptămâni sau luni după consumul propriu-zis al LSD-ului şi care are, asupra consumatorului, un real efect de acces psihotic. Pot aparea stari anxioase, de paranoia si halucinatii. Deoarece “flash-back”-ul apare fara prodrom, el poate debuta în momente cu totul neprielnice pentru persoana în cauza (conducerea unui automobil), ceea ce poate crea situatii dintre cele mai periculoase.

2.2 Ciuperci cu substanţe stupefiante (de ex. Psilocibina)
Efectul psilocibinei este asemanator cu cel al LSD-ului. Se caracterizeaza în special prin halucinatii vizuale, modificări ale perceperii culorilor, dar si prin modificari ale starii psihice si emotionale. Cei aflaţi sub efectul ei au impresia ca-si reamintesc si constientizeaza trairi uitate din vremuri trecute. Se observă o schimbare profunda a perceperii timpului si spatiului, iar uneori subiectul îşi percepe propriul corp distorsionat în mod bizar. Atentia este extrem de focalizata. Modificările stării de constienţă sunt doar uşor schiţate. Doze de câteva miligrame luate per os – ca. 4 mg – vor determina, dupa 20 – 30 minute o relaxare spirituală şi fizică percepută subiectiv că fiind plăcută. La doze mai mari, tulburările de percepţie a timpului sunt mai pronuntate, perceperea dimeniunii spatiului este modificată şi mai mult.
Riscul de tulburare psihică de schiofrenie este ridicat acesta fiind fii identificat prin doua faze:
Prima fază poate începe brusc, dar detaşarea de realitate se face de obicei treptat; persoana devine din ce in ce mai pai putin capabilă să se concentreze şi să comunice,având reacţii necorespunzătoare, vis a vis de ceea ce se petrece în jurul ei şi făcînd gesturi ciudate şi fără rost.
Alta faza poate începe când toxicomanul simte că mintea şi corpul i-au fost „furate”şi poate începe să audă voci şi să simtă senzaţii ciudate pe piele.
In cazul schizofreniei paranoice, simptomele sunt însotite de sentimente de persecutie. Ea poate fi şi ereditară. Toxicomanii sunt de obicei internaţi în spitale pentru consult şi tratament. Dacă starea lor se agraveaza li se administrează tratamente de psihoterapie si reabilitare si dacă este posibil se întorc acasă.
Din punct de vedere farmacologic, psilocibina are ca efect, asemănător LSD-ului, dilatarea pupilelor, cresterea temperaturii s.a.m.d.

Bibliografie

1.Conf.univ. dr. Tudorel Butoi, psiholog “Este foarte util ca un fost consumator de droguri sa spună altui consumator care este experienţa prin care a trecut” – difuzat în emisiunea “Alege viaţa” din 3 februarie 2004;
2.Dr. Veronica Balaşa – Secţia a IVa Postcură Toxicomani, Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca, “Factori precipitanţi ai recăderii pacienţilor cu o tulburare legată de consumul de opiacee după cura de dezintoxicare”;
3.Dr. Lucian Vasilescu Secţia de dezintoxicare nr. 16 ,”Sevrajul nu ameninţă viaţa”, interviu difuzat în emisiunea “Alege viaţa” din 27 ianuarie 2004;
4.Drăgan Jenică, ’’Dicţionar de droguri’’, Ed. Naţional,2000;
5.Dr. Shaffer şi colaboratorii, ’’ Drugs and the brain’’, intreviu 2002
6.Dicţionarul enciclopedic de droguri, Ed. M.I., 1995;
7.http://www.ana.gov.ro
8.http://www.drugs-forum.co.uk
9.http://www.heroinaddictiondrugrehab.com
10.http://www.drug-effects.com
11.Voicu C., Drăgan J., Manualul poliţistului antidrog, Ed.MI,1993

Lucrari de interes general