Liana Gal, Bianca Hiticaş
Analiza organizării şi structurării reprezentărilor etnice ale românilor, maghiarilor şi a rromilor s-a realizat în cadrul teoriei nodului central (Abric, 1976, 1987). Subiecţii incluşi în studiu: 220 recruţi, cu vârsta medie de 18,5 ani, proveniţi din mediul urban şi rural Subiecţii au fost distribuiţi în două etape ale studiului: etapa de generare a conţinutului reprezentării şi etapa identificării structurii reprezentării identitare. Accesul la conţinutul reprezentării oferă o imagine de ansamblu asupra evoluţiilor ulterioare ale interacţiunilor sociale (Abric, J.C., apud Neculau, A., 1997), şi, în particular, permite cunoaşterea modului de raportare ale tinerilor încorporabili la diversitatea etnică aferentă mediului militar.
I. Etnopsihologia – abordarea imagologică

Conceptul de „etnic” este strâns legat de cel de “cultură”, adică face referire la apartenenţa la un popor, apartenenţă definită prin specificul cultural, cu alte cuvinte, civilizaţia specifică unui popor. Denumirea etnică este asimilabilă numelui de popor. Civilizaţia reprezintă nivelul de dezvoltare al culturii (materiale şi spirituale) a unui popor, într-o anumită perioadă. Cultura este definită prin totalitatea produselor materiale şi spirituale ale muncii omeneşti, rezultat al practicilor şi transformării mediului natural şi social, al dezvoltării şi perfecţionării omului (Neveanu, P. P., 1978; Şchiopu, U., 1997). În esenţă, ştiinţele etnologice sunt circumscrise studierii comparative sau descriptive (etnografia) a culturii unui popor (Neveanu, P. P., 1978).
Dintre principalele concepte angrenate în decursul etnopsihologiei, pot fi menţionate: personalitatea configuraţională (R. Benedict, 1934), personalitatea de bază (A.Kardiner, 1939; R. Linton, 1945), personalitate modală (Cora Dubois, 1945), personalitatea reprezentativă (J. Szczepanski, 1972). Aceste concepte desemnau aspecte precum: structura de personalitate frecventă statistic pentru un popor; ansamblul de caracteristici comune, tipul social, idealul cultivat de personalitate.
În ceea ce priveşte metodologia etnopsihologică, metodele utilizate sunt: analiza produselor culturale, observarea şi explorarea comportamentelor comunităţii respective în diferite situaţii, cercetarea orientărilor de valoare, stabilirea naturii şi a frecvenţei unor trăsături psihice sau a tipului de personalitate predominant, analiza reprezentării comunităţii despre sine sau despre alţii, studiile de alteritate, etc.
Evolutiv, tendinţele sau tipurile de abordare etnopsihologică, pot fi etapizate astfel:
1.Protoistoria – din Antichitate până în sec. XVIII;
2.Emergenţa etnopsihologiei ca produs al romantismului european (montesquieu, G.B.Vico, P.H. d Holbach, etc);
3.Psihologia popoarelor (reprezentanţi: W. Wundt, A. Fouillee, Ch. Letourneau, A Siegfried, G. Hardy, etc); 4.Caracteriologia etnică (P. Grieger); 5.Personalitatea de bază (A. Kerdier, R. Linton, M. Dufrenne); 6.Caracterul naţional (A Ienkeles, D. J. Leviston, etc); 7.Problematica identitară (M. Zavalloni, G. Michaud, E. M. Lipiansky); 8.Stereotipurile etnice (O. Klineberg, H. Cantril şi W. Buchanon); 9.Imagologia – ultima etapă şi cea mai recentă adordare etnopsihologică, apărută din deceniul şase.
Imagologia definită în sens larg, este ştiinţa ce studiază reprezentarea realităţii. Orice reprezentare a realitaţii face obiectul de studiu al imagologiei (Şchiopu, U., 1997). Definită în sens restrâns, imagologia se ocupă cu studiul stereotipurilor naţionale (O. Klineberg, 1969 apud Iacob, L. M., 2003) sau studiul imaginilor pe care popoarele şi le fac despre sine (autoimagini) sau despre alte popoare (heteroimagini), ultimele deţinând întâietatea sub raportul preocupărilor manifestate. Relevante pentru problematica studiată sunt distincţiile: emic-etic (abordarea din interior sau exterior a reprezentării realităţii), aplicarea „principiului ecartului”, legată de gradul de distanţare faţă de realitatea studiată, ş.a. Conceptul de imagologie este asimilabil celui de reprezentare socială, luat în sens larg (S. Moscovici, 1961, 1984, 1994 apud Iacob, L.M., 2003), reprezentările sociale fiind definite ca “principii organizatoare născute din raportarea la repere comune” (Doise, W., 1992 apud Iacob, L. M., 2003).

II. Reprezentările sociale

Definită, reprezentarea socială este considerată o “formă de cunoaştere elaborată şi împărtăşită social, având un scop practic şi concurând la construirea unei realităţi comune unui ansamblu social ” (Jodelet, 1989 apud Abric, J.C., 1997). Ea este “produsul şi procesul unei activităţi mentale prin care un individ sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat şi-I atribuie o semnificaţie specifică”(Abric, 1987). Punctele esenţiale desprinse din aceste definiţii, care stabilesc semnificaţia reprezentărilor sociale sunt: componenta cognitivă, componenta socială şi caracterul semnificant al reprezentării, semnificaţie determinată de sistemul contextual de ancorare al reprezentării. În acest sens, se poate vorbi de un determinism contextual dublu: discursiv şi social. Contextualizarea discursivă are în vedere elementele situaţionale care contribuie la elaborarea reprezentărilor, pe când cea socială cuprinde elementele globale ale variabilelor generatoare a reprezentărilor (Abric, J.C., 1994, 1998). Semnificaţia ataşată reprezentării este o condiţie pentru aplicabilitatea ecologică a acesteia. La aceste descrieri ale specificităţii reprezentărilor se mai poate adăuga un aspect: caracterul organizat şi structurat al reprezentărilor. Mai mult, chiar, se poate vorbi de o organizare internă a reprezentărilor, ipoteză generată prin teoria nodului central (Abric, 1976, 1978), conform căreia orice reprezentare este organizată în jurul unui nod central. Dat fiind obiectivul studiului de faţă, vom insista asupra teoriei nodului central, conform căreia, elementele reprezentării sunt ierarhizate, ceea ce permite definirea a două sisteme de organizare: sistemul central şi sistemul periferic.
1.Sistemul central sau nodul central (nodul structurant).În această teorie, nodul central este elementul funadamental al reprezentării care determină semnificaţia şi organizarea reprezentării. Acest determinism defineşte, de altfel şi funcţiile principale ale nodului central: funcţia generativă şi funcţia organizatorică: determină specificul legăturilor cu celelalte elemente ale reprezentării. Centralitatea unui element poate fi evidenţiată prin combinarea următoarelor coordonate: capacitata de a conferi o semnificaţie reprezentării, frecvenţa de evocare elementelor, fără a fi, însă, o condiţie exclusivă, cantitatea de legături inductive stabilite de un element al reprezentării cu celelalte elemente (Guimelli; Rouquette, 1992 apud Abric, J. C., 1997), valenţa fiecărui element al reprezentării (valenţa este dată de potenţialitatea estimativă a relaţiilor de tip inducţie asociate celorlalte elemente);
2. În ceeea ce priveşte sistemul periferic, acesta este organizat în jurul nodului central. Dintre trăsăturile definitorii ale sistemului periferic, amintesc: determinare contextualizată, afectat accentuat de caracteristicile individuale, sunt, la rândul lor ierarhizate, se găsesc la interfaţa dintre nodul central şi situaţia concretă.
În ceea ce priveşte verificarea experimentală a teoriei elaborată de Abric, şi aplicabilă reprezentării artizanului, metodele folosite în acest scop sunt: reactualizaea unor liste de trăsături care conţineau sau nu conţineau elementele centrale, respectiv referinţa sau non-referinţa la obiectul studiat. O altă metodă constă în punerea în cauză, fie a nodului central, fie a un unor elemente periferice (Moliner, 1982 apud Abric, J. C., 1997), transformarea reprezentării fiind generată de modificarea nodului central.

III. Profilul principalelor etnii din România

1.Etnia română – etnia majoritară în România (aprox. 90% din populaţia totală, respectiv aprox. 19 mil. de români din totalul de aprox. 21 mil (în 2002).
A Caracteristici fizice: rasa indo – europeană;
B Limba vorbită: româna, grupa limbilor italo – romanice, sunete caracteristice: ă şi î flexiune bogată, 3 genuri, libertatea topicii şi a concordanţei timpurilor. Există 4 dialecte: dacoromâna, aromâna, (macedoromâna), meglenoromâna, istoromâna. Dacoromâna are mai multe graiuri: muntenesc, moldovenesc, bănăţean, crişan şi maramureşan (Sala, M., Vintilă-Rădulescu, I., 1981).
C Tradiţii folclorice şi culturale: numeroase, unele cu specific regional. Religia preponderentă: creştin-ortodoxă (aprox. 18 mil. din populaţia totală.)
D Mod de viaţă specific. Pentru analiza particularităţilor de raportare al românilor la sistemul social şi identificarea sistemului atitudinal – valoric, respectiv modelele de raportare la diferite probleme existenţiale, vom valorifica două surse de informare: trecutul istoric şi rezultatele principaleleor studii întreprinse pentru delimitarea specificului etnic românesc.
Evoluţia istorică. Pot fi identificate următoarele aspecte relevante:
- Teritoriu frecvent supus invaziilor popoarelor nomade, aflat sub dominaţii străine: romană, germană, a popoarelor slave, şi al dezmembrărilor succesive;
- Unitatea limbii (recunoscută în sec. XVI prin tipărirea de cărţi sfinte) şi conştiinţa originii latine (exprimată prin unirea unei părţi a Bisericii din Transilvania cu Roma) stă la temelia unităţii naţionale;
- Continuitatea teritorială a românilor este preponderent legată de limbă şi tradiţii (principiul grupului lingvistic expresie a chestiunii româneşti);
- Existenţa conştiinţei originii comune a stat la baza refacerii unităţii dace pe parcursul istoriei: politică de menţinere şi apărare a unităţii etno – lingvistice şi economice;
- Elementul ideologic-religios – elementul-cheie în evoluţia istorică (în paginile de istorie, spaţiul românesc apare ca: “zid de apărare a creştinătăţii”, rol în apărarea Europei creştine împotriva sistemului politic turcesc ori împotriva altor ideologii).
Studiile imagologice efectuate asupra reprezentărilor etnice ale românilor au permis desprinderea reprezentărilor identitare etnice ale românilor. În această categorie a studiilor se găseşte ancheta produselor culturale (sui-generis) realizată asupra 224 de lucrări realizate de 132 de autori în 3 perioade: după epoca paşoptistă şi până la Marea Unire, în perioada interbelică şi lucrări postbelice. Analiza de conţinut realizată asupra acestor lucrări conţinând referiri reprezentaionale etnice a permis desprinderea următoarelor concluzii (Iacob, L. M., 2003): autoetnoimaginile diferă puţin în cele trei perioade, sub raport axiologic se manifestă predilecţia pentru valorile acţiunii şi relaţionale (adică descrieri de genul: curaj, inteligenţă, încredere, imaginaţie, ascultător, cald, bună dispoziţie, religiozitate, ajutorare, ş.a.), subestimarea autoevaluativă), în toate perioadele, lucrările fac referire la criteriile referenţiale: istorie, ţăran, folclor.
Sintetizând, autoetnoimaginile în aceast studiu sunt saturate de o perspectivă preponderent paseistă de raportare la criteriile referenţiale etnopsihologice, precum şi particularitatea aparte a compromisului prin ambivalenţă. Metaforic, specificul românesc autoatribuit poate fi redat astfel: “bucurie gravă”(G. Bogza), “zăbava în hotărâre”(C. Noica), “tragicul-senin”(C. Brâncuşi), “bucuria amară”(S. Mehedinţi), “tristeţea însorită”(O. Paler), etc.
Studiul 2. Procedând într-o manieră similară, s-a procedat la extragere unei heteroimagini oferite de un cercetător pe baza studiului specificului românesc (R. Benedict). Fără a mai menţiona limitele pe care un astfel de studiu le implică (abordarea emic-etic), conţinutul heteroimaginii obţinute descrie românii ca având o orientare predominant afectivă şi hedonistă: predilecţie pentru natură şi artă, imaginativi, curajoşi, vizează recunoaşterea socială, viaţă tumultuoasă, însă mai puţin cinstiţi, intoleranţi, dispoziţie scăzută pentru întrajutorare şi umanism, puţin pragmatici şi puţin interesaţi de conduita proprie. (Iacob, L. M. , Lungu, O., 2003).
2.Etnia maghiară – a doua etnie – ca răspândire – din România: aprox. 1.4oo.ooo locuitori de etnie maghiară (în 2002), cu o preponderenţă crescută în judeţele: Harghita, Mureş, Covasna, Bihor, Satu-Mare şi Cluj-Napoca
A Caracteristici fizice: rasa indo-europeană;
B Limba vorbită: maghiara, din familia uralică, ramura fino – ugrică. Se înrudeşte cu finlandeza şi estona. Accentul întotdeauna iniţial, topică precisă. Nu are gen, diferenţierile dialectice sunt minore. Dintre cuvinte maghiare împrumutate: gulaş, paprica, ş.a.
C Tradiţii folclorice şi culturale. Prezenţa literaturii culte. Elementul religios dominant: catolicismul (în România sunt aprox. 2 mil. de reformaţi, romano-catolici şi greco-catolici).
D Mod de viaţă specific. Analiza evoluţiei istorice indică provenienţa din popoarele nomade turco-mongole (unguri nomazi) (Drăgan, J. C., 1994). Caracteristic maghiarilor din ungaria este “rezistenţa şi negaţiunea pasivă ”(Spaţiul istoric şi etnic românesc, 1993), fapt explicabil prin pierderii rolului de conducere activă a maghiarilor, urmare a numeroaselor dinastii ale Regatului ungar (conducere franco-italiană, germană, română, poloneză şi slovacă). De fapt, e constatabil inferioritatea numerică a elementului maghiar din Ungaria, mozaicul polietnic fiind constituit din alte etnii: germani, români, slavi. În acest sens, politica de maghiarizare justificată tocmai de această preocupare de păstrare şi dăinuire a specificului etnic maghiar. La nivel social se regăsesc elemente germane-catolice. În fapt, politica de maghiarizare apare ca un proces de catolicizare a teritoriilor ocupate.
În ceea ce priveşte specificul reprezentaţional etnic al maghiarilor din România, un studiu comparativ cu alte etnii conlocuitoare îi prezintă mai distanţi şi rezervaţi comparativ cu românii, un bun control emoţional (Vasilescu, I. P., 1997 apud Zlate, M., 1997). Totodată, o distincţie semnalată între români şi maghiari vizează persistenţa impresiilor: primar – secundar sub raportul tipologiei temperamentale: “maghiarul cheltuieşte într-un moment clocotirea inimii sale, pe când românul o ascunde, zice între dinţi”, de unde şi proverbul unguresc: “Păzeşte-te de ţine minte!”(Lehrer, S., 1991).
3.Etnia rromă – aproximativ 500 mii cetăţeni de etnie rromă. Proporţia cea mai mare de rromi sunt în judeţele: Mureş (40425), Dolj (31544), Bihor (30089), şi în Bucureşti (27322) (Statistică teritorială, 2005).
A Caracteristici fizice: rasa indo-europeană. Elementul distinctiv din punct de vedere fizic este culoarea pielii, criteriu care nu este, însă universal valabil.
B Limba vorbită: Ţigănească (sau: gitane, gypsy, romani, romany, etc.), din familia de limbi indo-europene, ramura indo-iraniană. Nu are formă scrisă, limbă colocvială. Grad variabil de răspândire. Majoritatea vorbitorilor a limbii romani sunt bilingvi, prin utilizarea limbii comunităţii majoritare. Are rol de limbaj secret. Cuvinte în argou preluate în română din limba romani: barosan, a hali, a mangli, mişto, ş.a.
C Tradiţii folclorice şi culturale. Caracteristic etniei rromilor este gradul redus de reprezentare a tradiţiilor folclorice şi culturale, fapt explicabil de următoarele condiţii: modul de viaţă simbiotic (în decurs istoric rromii au ocupat preponderent statutul de robi, au trăit pe lângă curţile boiereşti, mănăstireşti, nepermiţând conturarea unui corp de obiceiuri, tradiţii ce în mod normal se constituie în condiţii de izolare a unei comunităţi); inexistenţa unei religii proprii, care are rolul de menţinere a limbii şi coeziunii interne a comunităţii; limba nescrisă, ceea ce limitează dezvoltarea culturii proprii şi conturarea profilului etnic distinctiv.
D Mod de viaţă specific rromilor se caracterizează prin: caracter nomad (în societatea actuală s-au sedeterizat în mare parte), statut social scăzut (robi în decursul istoriei, specializaţi în manufacturi-meşteşuguri slab remunerate), strategie simbiotică de viaţă axată, în principal pe supravieţuire, mai puţin pe dezvoltare: automarginalizare, autodiscriminare, perpetuarea sărăciei (Zamfir, E., 1997).
Prezentarea modului de viaţă a rromilor în particularităţile sale distincte, va urma următoarele dimensiuni:
Obţinerea resurselor economice necesare vieţii – se realizează prin:
- Practicarea unor profesii specifice, modest recompensate: fierari, spoitori, căldărari, cărămidari, circari, ursari;
- Oferirea de servicii destinate a acoperii nevoi marginale, cum sunt: comerţul cu haine vechi, cu fulgi de pasăre, comercializarea sticlelor goale, fabricarea de unelte din lemn (mături, piepteni), comercializarea produselor slab remunerate (seminţe, porumb fiert, pietre de baie, butoaie sparte, etc.);
- Practici exploatative ale restului colectivităţii, prin tehnici cum sunt: cerşit, înşelătorii semiacceptate (de exemplu, comercializarea de bijuterii falsificate, etc); furtul în cantităţi mici, practica “ghicitului”, ş.a.
2. Patternul relaţional specific constă în: automarginalizare, autodenigrarea şi autoevaluarea negativă, autocompătimire autoînjosire, strategii îmbinate cu presiuni în vederea obţinerii resurselor materiale (de exemplu: îmbrăcămintea murdară, cerşetoria, vorbăria şi rugăminţile insistente, etc.).
3. Raportarea la sistemul social – se constată manifestarea rezistenţei faţă de autoritate, respectiv menţinerea înafara autorităţii statale şi conformarea la o autoritate tradiţională difuză (Zamfir, E., 1997). Se pot desprinde două elemente specifice rromilor: “jurământul”- expresie a corectitudinii şi obligativităţii asumate, şi apelul la “tribunalul popular“ (Straborul), ce funcţionează pe o filosofie judiciară specifică, denumită “klis” . Klis-ul este o formă de judecată care urmează principiul fundamental al restaurării echilibrul social concret, exprimat astfel “a face dreptate înseamnă a lua ceva din dreptatea celui care are mai multă dreptate şi să dai celui care are mai puţină dreptate”). Acest principiu este aplicabil îndeosebi în cazul despăgubirilor pecuniare. Studiile statistice efectuate pe un eşantion de rromi din penitenciarele româneşti, indică o preferinţă destul de accentuată de a apela la judecata tradiţională (41, 3 %), comparativ cu 44, 4% ce preferă autoritatea statului pentru soluţionarea cauzelor (Durnescu, I., Lazăr, C., 2000). În ceea ce priveşte sistemul educativ, majoritatea consideră şcoala ca fiind nerelavantă pentru modul lor de viaţă (Zamfir, E., 1997). În ceea ce priveşte atitudinea faţă de sărăcie, se constată un simţ gospodăresc scăzut, şi distribuirea resurselor materiale diferit comparativ cu populaţia majoritară.
4. Familia şi locuinţa. Legat de familie, pot fi realizate următoarele remarci: familie extinsă, număr mare de copii, vârsta fragedă de căsătorie, trecerea rapidă peste etapele dezvoltării ontogenetice, sub raport psihologic (de la copilărie la maturitate), asimilarea de timpuriu a meşteşugurilor specifice. Separarea vieţii familiale de activitatea profesională a membrilor ei, în sensul câştigării autonomiei profesionale şi financiare, nu se realizează cu primordialitate, ceea ce explică implicarea tuturor membrilor la obţinerea resurselor de vieţuire. Locuinţa este neîngrijită, construită din materiale ieftine, iar obiectele achiziţionate exprimă preferinţa pentru instrumente muzicale (Zamfir, E., 1997).
În concluzie, din analiza stilului de viaţă al rromilor se poate desprinde o anumită specificitate exprimată într-un pattern cultural caracteristic: spirit de inventivitate, spirit întreprinzător, capacitate de adaptare rapidă la noi condiţii de viaţă, de identificare a resurselor de existenţă, spririt deschis, mobil, profesionalism crescut în meşteşugurile tradiţionale, coeziune ridicată a familiei, grijă pentru copii. În esenţă este un mod de viaţă marginal autoacceptat, orientat spre o adaptare reactivă.

IV. Reprezentarea principalelor etnii din România

1.Metodologia cercetării

Obiectivul cercetării îl reprezintă identificarea reprezentărilor identitare etnice ale recruţilor aplicabile în cazul românilor, maghiarilor şi rromilor. Identificarea reprezentărilor sociale s-a realizat din perspectiva teoriei nodului central (Abric, J.C., 1976, 1987). Subiecţii: 220 recruţi, vârsta medie 18,5 ani, aparţinând etniilor: română, maghiară şi rromi (din mediul urban şi mediul rural).
Materiale: Liste de trăsături oferite experţilor, respectiv recruţilor. Procedura – a urmat următorul algoritm:
1. Determinarea conţinutului reprezentării – s-a realizat prin folosirea metodelor asociative (subiecţii au primit sarcina de a enumera cel puţin 5 caracteristici esenţiale pentr fiecare categorie etnică). În această etapă a studiului au fost implicaţi 170 de subiecţi aparţinând: etniei române 125 recruţi, 35 etniei maghiare şi 5 etniei rrome, respectiv, 120 recruţi proveniţi din mediul urban şi 50 din mediul rural.
2. Determinarea structurii reprezentării şi a nodului central, prin metoda trierilor ierarhice succesive. După generarea de recruţi a trăsăturilor şi inventarierea lor, s-au obţinut trei liste însumând un efectiv de 200 caracteristici pentru români, 195 pentru maghiari şi 179 pentru rromi. S-a procedat la reducerea elementelor similare. Listele au fost distribuite la un lot de 7 experţi care aveau sarcina de a elimina trasăturile nerelevante, respectiv de a reţine itemii socotiţi relevanti pentru categoria în cauză. După centralizarea datelor s-a conturat o listă de 32 caracteristici pentru români, 30 pentru maghiari, respectiv pentru rromi. Ulterior, pe un lot de 50 de recruţi (36 români şi 14 maghiari), s-a procedat la ierarhizarea succesivă a itemilor prezentaţi, sub aspectul relevanţei pentru categoria prezentată (prin înjumătăţirea treptată a itemilor: recruţii aveau sarcina de a selecta 16 caracteristici mai relevante pentru români, din cele 16 erau reţinute apoi 8 din cele 6 rămâneau 4, din 4 erau alese 2, şi respectiv se ajungea la identificarea celei mai relevante caracteristici). Centralizarea datelor s-a concretizat în obţinerea mediilor şi abaterilor standard pentru fiecare caracteristică din cele trei categorii etnice. Pentru desprinderea centralităţii structurii reprezentate s-a recurs la obţinerea ierarhiei itemilor prin atribuire de ranguri (vezi tabelele 1, 2 şi 3).
3.Verificarea centralităţii nodului central – obiectiv necuprins în studiul de faţă. Verificarea structurii se poate face prin mai multe tehnice: punerea în cauză, manipularea amorsajului reprezentărilor, etc.

2.Rezultate şi discuţi
2.1.Analiza cantitativă.
A Românii.
La o primă analiză este evidentă tendinţa de autovalorizare a in-grupului în cazul românilor (imaginile negative: corupţi, săraci, dezordine politică, se găsesc mai jos în ierarhie: rangurile 13, 14,5 16 şi 18), fapt explicabil prin compoziţia eşantionului de recruţi. Sub raport cantitativ elementele centrale ale reprezentării românilor ar fi: elementele situate pe primele patru locuri în ierarhie: religiozitatea, frumuseţea româncelor, inventivitatea şi, respectiv tradiţia, obiceiurile românilor. Tabel 1. Structura autoimaginii românilor (cantitativ)
E posibil ca centralitatea elementului „fete frumoase”să fie legat de specificitatea particularităţilor de vârstă şi sex a subiecţilor incluşi în studiu mai mult decât celelalte elemente. Dintre elementele periferice ale reprezentării mai amintesc: gospodar, mandrie, muncitor, petrecăreţi, trecut glorios, inimos, „face haz de necaz”, curaţi, om de rând. (vezi Tabelul 1).
B. Maghiarii. În funcţie de rangurile ocupate, în structura nodului central ar intra elementele: naţionalişti, civilizaţi, bucătari pricepuţi, fete frumoase, şi muncitori. Dintre alte elemente ale structurii: seriozitatea (rang 11), respectuozitatea (13), „de treabă”(18), organizaţi (14), limba dificilă şi solicitarea de drepturi intră, de asemenea, în conţinutul reprezentării. Aspectele relaţional-ideologice („credincioşi, ospitalieri, aroganţi”), sunt menţinute spre periferia reprezentativităţii heteroimaginii. Este de menţionat prezenţa unei personalităţi politice în conţinutul reprezentării maghiarilor (vezi Tabelul 2).
Elementele reprezentării
Rangul
Media
Abaterea standard
Naţionalişti
1
1,980
1,994
Civilizaţi
2
1,920
1,440
Bucătari pricepuţi
3
1,660
1,891
Fete frumoase
4
1,640
1,522
Muncitori
5
1,500
1,417
Curaţi, aspect îngrijit
6
1,440
1,109
Uniţi
7
1,420
1,356
Stare socială mai bună
8
1,380
1,664
Descurcăreţi
9
1,320
1,268
Gospodari
10
1,280
1,414
Tabelul 2. Structura heteroimaginii maghiarilor sub raport cantitativ
C.Rromii. Conţinutul nodului central face trimitere la aspecte negative sub raport social: nu vor să muncescă, leneşi, infracţionalitatea justificată: „hoţ de nevoie”, şi nivelul scăzut de şcolarizare.
„Repertoriul” aspectelor negative se menţine şi în continuare: nespălaţi, cerşetori, indisciplinaţi, vicleni, săraci, inculţi, dezorganizaţi, copii mulţi.
Tabelul 3. Structura heteroimaginii maghiarilor (cantitativ)
Adică un „element” care „strică imaginea (ţării)”. Dintre aspectele pozitive, situate, însă, spre periferia reprezentării se găsesc: părinţi buni, inventivitatea. Mai apar elemente socotite caracteritice pentru rromi: aur, palate, nomazi (vezi Tabelul 3).

2.2.Analiza calitativă
Analiza elementelor din structura autoimaginii permit formularea următoarelor observaţii. În cazul românilor, existenţa contradicţiilor în descrierea specificului românesc: înzestrare aptitudinală deosebită (conform ierarhiei obţinute – vezi Tabelul 1), adică: românii sunt inventivi, inteligenţi, descurcăreţi, muncitori, şi cu toate acestea, spiritul pragmatic este mai slab dezvoltat (săraci şi dezordine politică). Metaforic, este vorba despre compromisul prin ambivalenţă prezentat în studiile imagologice: „potenţial deosebit, realizare deficitară” (Zamfir, E., 1997). Similar în cazul dualităţii religiozitate – „corupţie, şpagă”. Sub raport relaţional, românul este ospitalier, inimos, familist, gospodar, iar în modalitatea de „a face faţă” greutăţilor reîntâlnim elementul ambivalent „face haz de necaz” sau cu o exprimare plastică românii manifestă „o veselie statornică în sărăcie”(Simionescu, I., 1941, apud Iacob, L. M., 2003). În ceea ce priveşte maghiarii, se constată un pattern descriptiv ce face trimitere la evoluţia istorică a acestei etnii, evoluţie strâns legată de definirea, păstrarea specificului naţional, al identităţii (uniţi, organizaţi, drepturile solicitate în virtutea menţinerii identităţii etnice) dar şi influenţele germanice, profund regăsite decurs istoric. Ei apar ca „oameni de cuvânt”. În cazul rromilor, se desprind două elemente definitorii: imagine negativă şi procupările artistico-ludice.

2.3. Concluzii.
Este o certitudine utilitatea cunoaşterii particularităţilor etnice, ca şi modul lor de reprezentare, deoarece ele facilitează înţelegerea şi raportarea mai adecvată la realităţile sociale în contextelor interacţionale circumscrise mediului social, şi în mod implicit mediului militar.

Bibliografie

1.Abric. J.C., (1997), Reprezentările sociale: aspecte teoretice, în Psihologia câmpului social – Reprezentările sociale (coord. Neculau, A.), Editura Ştiinţă şi Tehnică, Iaşi.
2.Achim, V., (1998), Ţiganii în istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti.
3.Drăgan, J. C., (1994), Istoria românilor, Editura Europa Nouă, Bucureşti.
4.Drăghicescu, D., (1996), Din psihologia poporului român, Editura Albatros, Bucureşti.
5.Durnescu, I., Lazăr, C., (2000), Cercetarea realităţii infracţionale din România: proporţia şi caracteristicile socio-culturale ale populaţiei de rromi din penitenciare, Revista de Psihologie Aplicată, 3 (2).
6.Frasen, A., (1992), Ţiganii, Editura Humanitas, Bucureşti.
7.Iacob, L. M., (2003), Etnopsihologie şi imagologie, Polirom, Iaşi.
8.Lehrer, S. M., (1991), Ardealul – Pământ românesc, Editura Vatra Românească, Cluj – Napoca.
9.Neveanu, P. P. (1978), Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti.
10.Radu, I., Miclea, M., Albu, M., Moldovan, O., Szamoskozy, S., (1993), Metodologie psihologică şi analiza datelor, Editura Sincron, Cluj – Napoca.
11.Sala, M., Vintilă- Rădulescu, I., (1981), Limbile lumii – mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
12.Szavai, J., (2002), Ungaria, Editura Corint, Bucureşti.
13.Şchiopu, U., coord., (1997), Dicţionar de psihologie, Editura Babel, Bucureşti.
14.Voicu, T., (2001), Reprezentarea socială a profesiei de pilot pe avioane supersonice de vânatoare, Revista de Psihologie Aplicată, 4 (3).
15.Zamfir, E., (1997), Psihologie socială – texte alese, Editura Ankaron, Iaşi.
16.Zlate, M., (1997), Psihologia vieţii cotidiene, Editura Polirom, Iaşi.
17.***Anuarul Statistic al României (2004), Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti.

III. Metodologie

În prima etapă a cercetării am realizat o pretestare pentru a identifica cele mai importante 10 motive ce stau la baza opţiunilor profesionale ale adolescenţilor din liceele din Bacău. La pretestare au participat 200 de subiecţi – elevi ai claselor a XI-a şi a XII-a în liceele din Bacău, 100 fiind de la licee cu profil teoretic şi 100 de la licee cu profil industrial. Chestionarul aplicat în pretestare solicita subiecţilor să scrie, în primul rând, profesia pe care vor să o urmeze, şi în al doilea rând 5 motive, în ordinea importanţei lor, pentru care au ales acea profesie. După aplicarea chestionarelor am realizat o analiză a acestor motive, identificând sinonimele şi grupând răspunsurile; astfel am obţinut o listă de 15 motive independente, cărora le-am calculat doi indicatori, şi anume:- frecvenţa – numărul de chestionare în care el a apărut;- suma rangurilor – pentru fiecare chestionar răspunsurile au fost cotate cu ranguri de la 1 – rang acordat primului motiv din listă, deci cel mai important – până la numărul total de motive scrise (maxim 5). În a doua fază aceste ranguri au fost inversate – prin operaţia 6 – rangul, pentru a putea calcula importanţa globală a fiecărui motiv. În acest scop a fost aplicată pentru fiecare motiv formula frecvenţa x suma rangurilor.
Din aceste 15 motive au fost alese pentru chestionarul aplicat în cercetarea propriu-zisă primele 10 în ordinea inversă a frecvenţei x suma rangurilor. Pentru repartizarea subiecţilor în funcţie de variabila independentă „gradul deciziei”, am aplicat proba medianei asupra distribuţiei răspunsurilor acordate de subiecţi la itemul vizând măsura în care sunt hotărâţi în privinţa profesiei. Mediana are valoarea 70; subiecţii cu scorul mai mic de 70 au fost incluşi în categoria „indecis”, iar cei cu mediana mai mare de 70 – în categoria „decis”. Un număr de 24 de subiecţi au avut scorul egal cu mediana; ei au fost excluşi din prelucrările ce au avut în vedere această variabilă.

IV. Lotul de subiecţi

La cercetare au participat 347 elevi din clasele a XI-a şi a XII-a din licee ale municipiului Bacău. Înainte de aplicarea chestionarelor am realizat o documentare asupra efectivelor liceelor de profil teoretic şi industrial din Bacău, pe clase, în general, şi în special asupra distribuţiei în funcţie de sex ale claselor a XI-a şi a XIIa. O primă eşantionare a fost efectuată asupra liceelor; astfel, din cele 14 licee au fost alese 8, repartizate în mod egal după criteriul profilului. Distribuţia celor 347 de subiecţi în funcţie de cele 4 variabile independente a fost următoarea:
1. profilul liceului: - teoretic: 176 de subiecţi;
– industrial: 171 de subiecţi;
2. gradul deciziei în privinţa profesiunii: – indecis: 155 de subiecţi;
– decis: 168 de subiecţi;
3. genul: - feminin: 182 de subiecţi;
- masculin: 165 de subiecţi;
4. clasa: - a XI-a: 157 de subiecţi;
- a XII-a: 166 de subiecţi.
Distribuţia subiecţilor după toate variabilele independente, considerate simultan, este prezentată în tabelul următor; menţionăm că din aceste distribuţii nu fac parte cei 24 de subiecţi al căror scor la itemul de măsură al deciziei a fost egal cu mediana.

Liceu teoretic
Liceu industrial
Cl a XI-a
Cl a XII-a
Cl a XI-a
Cl a XII-a
Indecis
Sex feminin
20
29
20
14
Sex masculin
19
21
11
21
Decis
Sex feminin
22
18
21
24
Sex masculin
18
16
26
23
Cercetarea a avut loc în perioada ianuarie – martie 2005.

V. Rezultatele obţinute şi interpretarea lor

Ipoteza nr. 1. Rezultate şi interpretare
Pentru investigarea influenţei profilului liceului asupra motivelor alegerii profesiunii am comparat, cu ajutorul testului t Student pentru eşantioane independente, cele două categorii de subiecţi determinate de profilul liceului în ceea ce priveşte importanţa acordată de ei fiecăruia din cele 10 motive. Constatăm că există diferenţe semnificative în privinţa a 9 din cele 10 motive, şi anume: plăcere – t(345) = 3,89, p < 0,01; bani – t(345) = 3,95, p<0,01; prestigiu, statut – t(345) = 5,53, p < 0,01; cunoaşterea de noi persoane – t(345) = 4,03, p<0,01; condiţii de muncă – t(345) = 6,26, p<0,01; călătorii – t(345) = 2,05, p=0,04 < 0,05; “să ajut pe alţii” – t(345) = 4,70, p=0,02 < 0,05; răspunderile asumate – t(345) = 2,20, p=0,02 < 0,05; seriozitatea profesiei – t(345) = 3,55, p<0,01. Observăm că subiecţii elevi ai liceelor teoretice au considerat toate cele 9 motive la care s-au înregistrat diferenţe semnificative ca fiind mai importante decât cei de la liceele industriale. Putem interpreta aceste diferenţe multiple ca indicând faptul că elevii liceelor teoretice sunt mai motivaţi spre alegerea unei profesiuni decât ceilalţi, sunt mai orientaţi spre urmarea unei cariere. Elevii liceelor industriale sunt deja în mod semnificativ orientaţi spre o anumită carieră, dată de profilul industrial – tehnic al clasei în care învaţă, iar paleta opţiunilor profesionale accesibile este mai redusă.
Ipoteza nr. 2. Rezultate şi interpretare
Pentru testarea influenţei gradului deciziei asupra motivelor alegerii profesiei am comparat importanţa acordată acestora de către subiecţii indecişi cu cea acordată de către cei din categoria „decişi”,indiferent de celelalte variabile. Constatăm că există diferenţe semnificative în privinţa a 2 din cele 10 motive, şi anume: siguranţa viitorului – t(341) = -3,41, p = 0,001 < 0,01 şi bani – t(341) = -5,07, p < 0,01.
Analizând sensul diferenţelor, observăm că subiecţii decişi acordă o mai mare importanţă decât cei indecişi ambelor motive – siguranţa viitorului şi bani. Putem interpreta diferenţa ca indiciu al faptului că subiecţii decişi sunt cei care gândesc în mod pragmatic, care urmăresc siguranţă – a profesiei şi materială – şi care şi-au ales deja în mod clar şi profesia care le poate asigura această securitate.
Ipoteza nr. 3. Rezultate şi interpretare
Pentru analiza efectelor de interacţiune între profilul liceului şi categoria de decizie în privinţa fiecăreia din cele 10 dimensiuni motivaţionale am utilizat procedura ANOVA Univariate. Un singur efect de interacţiune s-a dovedit a fi semnificativ, pe dimensiunea prestigiului: F(3,322) = 4,79, p = 0,02 < 0,05.
a)influenţa deciziei la elevii liceelor industriale: Diferenţa nu este semnificativă statistic; prin urmare, în cazul elevilor liceelor industriale, importanţa acordată prestigiului nu variază în funcţie de gradul deciziei.
b)influenţa deciziei la elevii liceelor teoretice: Diferenţa este semnificativă statistic – t(161) = -3,82, p = 0,001 < 0,01. În cazul elevilor liceelor teoretice, cei decişi acordă o importanţă semnificativ mai mare prestigiului în alegerea profesiei, decât cei indecişi. Diferenţa poate fi privită ca un indice al faptului că în cazul elevilor liceelor teoretice prestigiul se adaugă celorlalte două dimensiuni motivaţionale care îi separă pe cei indecişi de cei decişi, şi anume siguranţa viitorului şi banii.
Ipoteza nr. 4. Rezultate şi interpretare
Pentru testarea influenţei genului subiecţilor asupra motivelor alegerii profesiei am comparat importanţa acordată acestora de către subiecţii de gen feminin cu cea acordată de către cei de gen masculin.
Constatăm că există diferenţe semnificative în privinţa a 5 din cele 10 motive, şi anume:”plăcere” – t(345) = 2,27, p=0,02 < 0,05; „bani” – t(345) = -2,44, p=0,01 < 0,05; „cunoaşterea de noi persoane” – t(345) = 4,28, p < 0,01; „călătorii” – t(345) = 5,35, p < 0,01; „să ajut pe alţii” – t(345) = 6,02, p < 0,01.
Ipoteza nr. 5. Interpretare
Pentru testarea influenţei clasei subiecţilor asupra motivelor alegerii profesiei am comparat importanţa acordată acestora de către subiecţii din clasa a XI-a cu cea acordată de către cei din clasa a XII-a. Nici una dintre diferenţe nu este semificativă statistic. Putem interpreta absenţa diferenţelor ca dovadă a faptului că motivaţia alegerii profesiei nu este afectată de trecerea de la clasa a XI-a la clasa a XII-a, ea rămânând în mare parte constantă în a doua jumătate a perioadei de liceu.
Ipoteza nr. 6. Rezultate şi interpretare
Influenţa profilului liceului asupra profesiei alese a fost testată prin calcularea frecvenţelor cu care au fost alese diversele profesii de către subiecţii de la licee teoretice în comparaţie cu cei de la licee industriale.
a) liceele teoretice: numărul total de profesii alese de către elevii liceelor teoretice a fost de 38: dintre acestea, cele care au depăşit 5% din totalul alegerilor au fost cele de operator PC, avocat, informatician, economist şi inginer. Este evident pentru elevii liceelor teoretice, care au orientări spre domenii umaniste şi ştiinţifice, să constatăm în structura intereselor acestora , pe primele locuri, interese şi valori teoretice care, în momente de opţiune profesională, să fie în concordanţă.
b) liceele industriale: numărul de profesii spre care se orientează elevii liceelor industriale este semnificativ mai redus: 21. Dintre acestea, cele care depăşesc 5% din alegeri sunt cele de inginer, mecanic auto, constructor maşini, manager, operator PC şi informatician. Comparând opţiunile cele mai frecvente ale elevilor celor două tipuri de liceu constatăm că cel puţin jumătate dintre ele – inginer, operator PC şi informatician – sunt comune (3 din 5 în cazul celor de la liceele teoretice, respectiv 3 din 6 pentru cei de la liceele industriale).
Profesiile specifice fiecărui profil sunt cele de avocat şi economist în cazul profilului teoretic, respectiv de constructor de maşini, mecanic auto şi manager, în cazul celui industrial. Deşi aria de opţiuni profesionale este mai largă în cazul elevilor liceelor teoretice, şi în ciuda diferenţei considerabile de programă şcolară – ce se reflectă în registrul aptitudinilor formate în această perioadă – totuşi, o bună parte din profesiile alese frecvent de elevii celor două profile este comună. Diferenţa între cele două categorii de subiecţi nu rezidă, aşadar, atât în profesiile pentru care se consideră pregătiţi, sau pe care doresc să le urmeze, ci cu precădere, în ceea ce priveşte motivaţia lor pentru a îndeplini profesia aleasă. De asemenea, această diferenţă reflectă posibilităţile şi aspiraţiile elevilor în concordanţă cu schimbările inerente în profilul liceului, în profilul profesiunilor sau în piaţa muncii; OP se face spre un grup de profesiuni înrudite.
Ipoteza nr. 7. Rezultate şi interpretare
Influenţa genului asupra alegerii profesiei a fost verificată prin calcularea frecvenţelor de alegere a diverselor profesii de către subiecţii de gen feminin în comparaţie cu cei de gen masculin.
a) profesiile alese de fete: Numărul total de profesii spre care se orientează fetele este de 43. Cele care depăşesc 5% dintre alegeri sunt: inginer, manager, operator PC, constructor maşini, asistent social, la care se poate adăuga şi cea de avocat, cu 4,9% din alegeri. Surprinde prezenţa profesiilor alese de cel puţin 3 subiecţi, adică 1,6% din eşantion, a unor profesii în general privite ca masculine, cum ar fi cea de sudor, tinichigiu auto şi mecanic auto(alese de fetele ce se pregătesc deja pentru ele în liceele industriale).
b) profesiile alese de băieţi: Observăm, în primul rând, diferenţa dintre sexe în ceea ce priveşte numărul total de profesii alese: în cazul băieţilor, acesta este de (23), adică puţin mai mult de jumătate în raport cu cel al fetelor (43). Dintre acestea, cele care depăşesc 5% din alegeri sunt cele de inginer, operator PC, mecanic auto, informatician, constructor maşini, manager, la care se poate adăuga şi avocat, cu 4,8%. Comparând cele două distribuţii, constatăm că marea majoritate a profesiilor care au primit peste 5% din alegeri din partea reprezentanţilor celor două categorii sunt comune, şi anume: operator PC, manager, constructor maşini, avocat şi inginer. Profesiile specifice sunt cele de asistent social, în cazul fetelor, şi de informatician şi mecanic auto în cazul băieţilor. Pe ansamblu, putem conchide că fetele au o mai mare variabilitate în opţiunile profesionale, ceea ce determină o concurenţă mai redusă între ele pe aceste profesii decât în cazul băieţilor; totuşi, ele concurează cu băieţii, deoarece mare parte din alegerile importante ca frecvenţă ale celor două grupuri sunt, după cum am văzut, aceleaşi.
Ipoteza nr. 8. Rezultate şi interpretare
Influenţa profesiei alese asupra configuraţiei motivelor a fost testată prin compararea distribuţiei importanţei motivelor alegerii profesiilor. Pe ansamblul tuturor categoriilor de subiecţi, profesiile ce au fost alese cu frecvenţele cele mai ridicate – peste 4,5% – au fost: Inginer(14,1%); Operator PC(10,1%); Mecanic auto(8,1); Manager(7,2%); Informatician(6,9%); Constructor maşini(6,3%); Avocat(4,9%).
Constatăm o polarizare a orientărilor adolescenţilor spre domeniile de activitate cele mai moderne, de viitor, considerate cu un potenţial crescut de valorizare socială, de reuşită materială sau, mai ales, spre cele care le oferă şanse sporite pentru găsirea unui loc de muncă. Profesiile alese de subiecţii care au participat la această cercetare consider că exprimă inventarierea de către aceştia a variabilelor profesionale legate de satisfacţie în concordanţă cu efectele tuturor factorilor motivaţionali care se înscriu pe aceeaşi dimensiune. În tabelul de mai jos am incadrat profesiile alese, cu frecvenţele cele mai ridicate (peste 4.5%), pentru toate categoriile de subiecţi, precum şi factorii motivaţionali identificaţi pentru fiecare profesie în parte, în ordinea importanţei lor:
Profesie
Motiv 1
Motiv 2
Motiv 3
Motiv 4
Motiv 5
Inginer
seriozitate
plăcere
responsa-
bilităţi
bani

Operator PC
siguranţă
bani
plăcere
seriozitatea profesiei

Mecanic auto
siguranţă
plăcere
responsa-
bilităţi

Manager
responsa-
bilităţi
seriozitate
bani
prestigiu
cunoaştere de noi persoane
Informatician
bani
siguranţă
plăcere
prestigiu
seriozitatea profesiei
Constructor maşini
plăcere
seriozitate

Avocat
bani
prestigiu
seriozitate

VI. Concluzii

Studiul materialului bibliografic, pe care îl impune tema abordată, m-a condus spre proiectarea acestei cercetări constatative pentru a răspunde măcar parţial la întrebările şi deschiderile operate de contextul teoretic. Valoarea formativă a motivaţiei în contextul dinamicii orientării profesionale la adolescenţi a fost pusă în evidenţă atât prin lucrările teoretice de specialitate cât şi prin evidenţierea unor date de cercetare obţinute prin studii experimentale realizate anterior anului 1989, în domeniul aspiraţiilor, intereselor, valorilor. In etapa pretestarii (200 elevi) s-au identificat cele mai importante 10 motive care stau la baza optiunilor profesionale ale adolescentilor. Datele de cercetare obţinute la nivelul eşantionului de elevi (de la licee teoretice şi industriale, din oraşul Bacău) răspund la unele întrebări ale noastre şi evidenţiază unele aspecte motivaţionale, precum şi diferenţe semnificative între aceştia din perspectiva variabilelor analizate. Componenta voliţională cuprinde contradicţiile dintre motivele şi tentaţiile care aduc în atenţia elevului câteva profesiuni din care va trebui să aleagă una, fixarea asupra uneia dintre ele, puterea de a menţine această decizie, concentrarea eforturilor în scopul îndeplinirii hotărârii luate şi a învingerii obstacolelor ce le poate întâmpina. Această frământare interioară se poate manifesta şi sub formă de conflict, când apare dezacordul dintre ceea ce doreşte şi ceea ce poate elevul.
Astfel, decizia poate fi definită şi ca modalitate de depăşire a unui conflict cognitiv sau afectiv, care defineste totodata si “conceptul de autorealizare”. Pentru adolescent, importanţa cunoaşterii mecanismelor psihologice de luare a deciziei este extrem de vitală. Actul decizional, uneori ireversibil, deseori imprevizibil poate să-i marcheze viaţa tânărului.

VII. Observaţii şi recomandări

Din discuţiile cu adolescenţii participanţi la acest studiu s-a constatat:
- OP a adolescenţilor nu se mai poate rezuma doar la asistarea unor momente în alegerea carierei, ci trebuie să devină o modalitate de dezvoltare a abilităţilor necesare pentru construirea propriei cariere;
- Identificarea unor aspecte motivaţionale actuale precum şi a categoriilor de profesii alese, în dinamica orientării profesionale a adolescenţilor, dezvoltă competenţe în următoarele domenii: – autocunoaştere şi dezvoltare personală, – comunicare şi relaţionare interpersonală, – managementul informaţiei şi al învătării, – planificarea carierei, – stimularea interesului faţă de oportunităţi, – calitatea stilului de viaţă;
- Greşelile privind decizia asupra unei cariere se resimt după mai mulţi ani, dacă individul este nemulţumit de munca sa,de sine,de cei din jurul său,dacă nu face fată cerinţelor meseriei pe care o practică.
- Începând cu propria experienţă de viaţă şi continuând cu experienţele absolvenţilor de licee şi de facultăţi am observat că mulţi nu au luat o decizie în cunoştinţă de cauză, conştientizând aceasta mult mai târziu.
- Lipsa de informare la nivelul elevilor în problema alegerii şi deciziei pentru profesie;
- Informarea şi consilierea în carieră lipseşte parţial sau total din cadrul procesului instructiv-educativ;
- Uneori familia e cea care influenţează sau chiar decide asupra carierei adolescenţilor. În unele familii există chiar o manipulare a adolescenţilor în sensul impunerii unei cariere;
- Adolescenţii nu cunosc etapele luării unei decizii,nu au abilităţi decizionale,aceasta fiind una din carenţele învătământului românesc;
- Decizia precum şi indecizia sunt influenţate de o serie de factori, care trebuie să fie identificaţi şi amplificaţi dacă au efect pozitiv şi înlăturaţi dacă au un efect negativ. Este deosebită importanţa studiului acestor factori sub aspect conceptual, cât şi comportamental.
- OP a adolescenţilor nu se mai poate rezuma doar la asistarea unor momente în alegerea carierei, ci trebuie să devină o modalitate de dezvoltare a abilităţilor necesare pentru construirea propriei cariere.

Bibliografie

1.Ana Stoica-Constantin, 2004, “ Conflictul interpersonal”, Editura Polirom, Iaşi
2.Ana Stoica-Constantin, Ticu Constantin, (2002), “ Managementul Resurselor Umane”, Iaşi.
3.Alexandrescu, I., (1981). „Personalitate şi vocaţie”, Editura Junimea, Iaşi.
4.Bogathy, Z. (2004). „Manual de psihologia muncii şi organizaţională”, Editura Polirom, Iaşi.
5.Cosmovici, A., şi Iacob, L. (1999). „Psihologie şcolară”, Editura Polirom, Iaşi.
6.Cosmovici, A., şi Havârneanu, C.(1991). art.„Aspecte ale personalităţii vatmanului”,”Revista de psihologie”, 37, nr. 3-4.
7.Cosmovici, A., si Mariana Caluschi, “Adolescentul si timpul sau liber”,Editura Junimea, Iaşi, 1985
8.Cornescu, V., Cătălina Bonciu,(1999), „Managementul resurselor umane”,Editura Trei, Bucureşti.
9.Chircev, A., Salade, D., (1969). „Contribuţii la orientarea şcolară şi profesională”, E.D.P, Bucureşti.
10.Chelcea, S., (1994). „Personalitate şi societate în tranziţie”, Editura Ştiinţă şi tehnică, Bucureşt.i
11.Crites, J., (1969).”Vocational Psychology”, New York:McGRAW-Hill, Book Company.
12.Dorina Sălăvăstru, (2004). „Psihologia educaţiei”, Editura Polirom,Iaşi.
13.Golu, M..(2000).” Fundamentele psihologiei”, Editura Fundaţiei ” România de Mâine”,Bucureşti.
14.Golu, P. ( 1973). art” Motivaţia, un concept de bază în psihologie”, Rev._t.19, nr.3, Bucureşti.
15.Ginzberg, E., (1951). „Ocupational choice”, New York, Columbia University Press
16.Havârneanu, C. (2002). ”Resurse umane şi strategii de consultanţă”, Editura Erota, Iaşi
17.Havârneanu, E.C., (2000). „Cunoaşterea psihologică a persoanei”, Editura Polirom, Iaşi.
18.Havârneanu, C., (2000-2001). art. „Orientarea şcolară şi profesională prin metodologii de evaluare computerizată”, Analele Ştiinţifice ale Universităţii ;Al. I. Cuza” – Secţiunea-Psihologie, Tom. IX- X.
19.Holban, I. (1973). „Orientarea în şcoală”, Editura Junimea, Iaşi.
20.Mamali, C. (1981). „Balanţă motivaţională şi coevoluţie”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
21.Mamali, C., (1976) “ Tendinţa de autorealizare si mobilitatea socioprofesională”
22.Neacsu, I., “ Cultura generală- factor al dezvoltării creativităţii umane”|,în Forum, nr.4/1984
23.Neculau, A. (2004).”Dinamica grupurilor „(Note de curs), Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi.
24.Nicola, I., (1994), „Pedagogie”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucuresti
25.Nicola, I., art.”Elevul ca subiect în cadrul relaţiei educaţionale”, în”Revista de Pedagogie”, nr.4/ 1969.
26.Neveanu, P.P., Zlate, M., ( 1998). „Psihologia”- manual pentru clasa a X-a,E.D.P, Bucureşti.
27.Revista „Psihologia”, numărul 5/ 1999.
28.Revista “ Pedagogia”, numărul 4/1983
29.Revista “Psihologia”, nr.1,2,3,4,5/1998
30.Revista “ Un viitor pentru fiecare”, nr. 1,2,3,4,5,/ 1998
31.Radulovici. Ioana (1999).art.”Proiect de intervenţie psihologică în dinamica orientării profesionale a adolescenţilor”, ”Revista de Psihologie Aplicată”, nr.4, Timişoara, Editura First.
32.Salade, D. ( 1990). art. „ Orientarea şcolară şi profesională, în perspectiva evoluţiei social- economice din România”, „Revista de psihologie”, t. 36, nr. 2, Bucureşti, aprilie-iunie.
33.Salade, D., (1976). „Opţiuni şcolare şi pregătirea pentru muncă”, E.D.P, Bucureşti.
34.Salade, D.(1995).” Educaţie şi personalitate”, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă.
35.Salade, D., (1991), art. “ Puncte de vedere noi in orientarea profesionala”, “Revista de Pedagogie”, nr.2
36.Sillamy, Norbert., (1996). „Dicţionar de psihologie” – Larousse,Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.

Lucrari de interes general