Business-Edu – eveniment de training si educatie in afaceri
Programul Business-Edu cuprinde trei mari teme de actualitate :
o 19 septembrie – Evaluarea programului de training si tehnici de facilitare ;
o 20 septembrie – Resurse Umane, Coaching si Aplicatii ale Programarii Neurolingvistice (NLP) ;
o 21 septembrie – Despre Performanta, masurarea si imbunatatirea acesteia.
Un amplu eveniment dedicat trainingului si educarii in afaceri se va desfasura in perioada 19-21 septembrie 2006, la World Trade Center Bucuresti. La manifestare vor participa lideri din domeniul trainingului si educarii in afaceri, specialisti in dezvoltarea organizationala si speakeri de top a caror misiune este impartasirea experientei proprii.La eveniment vor participa peste 40 de companii si vor avea loc 12 conferinte, 20 de workshop-uri, prezentari si seminarii, iar participantii vor cunoaste diferite tipuri de training si noile tendinte din acest domeniu. Mai mult, ei vor descoperi metode eficiente de implementare a cunostintelor dobandite, in companiile proprii.
In spatele Business-Edu se afla Public Share, o companie tanara care se ocupa cu organizarea evenimentelor inedite, targuri, expozitii si seminarii.
Structura detaliata a programului se gaseste pe www.business-edu.ro, un site care ofera informatii cu privire la eveniment, vorbitori, parteneri. In plus, exista si un formular de inscriere online si puteti selecta un anume pachet de servicii: se poate alege workshop-ul dorit, una din cele trei zile in care se doreste participarea, pachete speciale (Conference, Silver, Gold) etc. Tot aici se gasesc informatii cu privire la preturi, avantaje, materiale, program, discounturi, s.a.m.d.
In acest an, sunt invitati trei speakeri internationali : Roger Greenaway, Sid Jacobson si Robin Stuart Kotze, fiecare dintre ei sustinandu-si prezentarile in zile diferite, pe teme diverse ale educatiei in afaceri.
Dr. Roger Greenaway si-a castigat reputatia ajutandu-i pe traineri sa imbunatateasca eficienta invatarii active, iar unul dintre procedeele tipice pentru aceasta il constituie abordarea dinamica in ceea ce priveste evaluarea si transferul de cunostinte.
Pornind de la ideea de activitate outdoor, de la activitati artistice, creative sau performative, se poate ajunge la metode eficace de evaluare cu rol de a imbunatati invatarea si aptitudinile de comunicare. Toate acele teorii cu privire la invatare accelerata, inteligenta multipla, stiluri de invatare sau mind mapping vin in sprijinul metodelor de evaluare multidimensionale.
Dr Sid Jacobson este unul dintre primii traineri certificati de Societatea de Programare Neurolingvistica, specializandu-se in domeniul trainingului si al educatiei, dar si in cel al psihoterapiei. Scriitor si co-autor al mai multor carti, Sid Jacobson este considerat un expert in aplicarea NLP (Programare Neurolingvistica) in domeniul educatiei si al trainingurilor, in psihoterapie si abilitati de comunicare.
In prezent, este trainer la JSR International, ISVOR Dilts, Universitatea NLP si Institutele NLP din intreaga lume.
Robin Stuart Kotze are o cariera in consultanta marcata de Sistemul Stiintei Comportamentale (SSC) care ofera o abordare stiintifica observarii, descrierii, masurarii si intelegerii comportamentelor ce sprijina si dinamizeaza o organizatie si o conduc spre succes. SSC dezvolta, promoveaza si produce instrumente de diagnostic comportamental.
In ultimii ani, Kotze a aplicat SSC in numeroase companii si organizatii. Pe langa aceste preocupari, el a dedicat o parte din cariera sa serviciilor financiare, lucrand in domeniul investitiilor si al serviciilor bancare.
Cu licenta in economie si doctorat in psihologia organizationala, Robin Stuart Kotze a predat pe tema comportamentului organizational, dar si in domeniul strategiilor corporative la nivel MBA si executive MBA. Consilier si examinator pentru numeroase teze de doctorat, Kotze a scris numeroase carti, articole si studii de caz.








Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.