Congres Internațional de Psihologie
CERCETAREA MODERNĂ ÎN PSIHOLOGIE: CERCETĂRI CANTITATIVE VS. CERCETĂRI CALITATIVE???
PREZENTARE GENERALĂ
De-a lungul evoluției sale, psihologia a oscilat permanent intre doua axe fundamentale (aspectele cantitative si cele calitative), preocupările specialiștilor deplasându-se când spre unele, când spre celelalte. Cu toate acestea, accentele nu au fost puse niciodată exclusiv asupra aspectelor de ordin cantitativ, după cum nici asupra celor calitative. Chiar daca intr-un mod inegal, psihologii au luat întotdeauna in considerare ambele axe, realitatea psihologica, sociala, organizațională neputând fi explicata intr-un mod satisfăcător numai prin apelul exclusiv fie la cercetări de ordin cantitativ, fie la cele de natura calitativă.
Din păcate, rețeta universal-valabila a cercetării în psihologie nu a fost încă descoperită. Cu alte cuvinte, este dificil a stabili unde anume se încheie rolul aspectelor cantitative și unde anume începe acela al aspectelor de ordin calitativ. Cât anume din relevanta unei cercetări se datorează elementelor cantitative, de natura statistică și cât anume revine celor calitative, interpretărilor subiective ? Sau, la fel de bine, ne putem întreba în ce măsură condițiile obiective de apreciere si derulare a unei cercetări reușite sunt dublate de flerul și experiența profesională a psihologului?
Dacă ultimele două decenii ale secolului trecut păreau să impună în mod indiscutabil predominanța aspectelor de natura cantitativă în psihologie, începutul noului secol pare să aducă o revenire surprinzătoare a cercetărilor de tip calitativ. Tot mai multe manifestări științifice sunt dedicate aspectelor calitative ale psihologiei.
Iată, așadar, cadrul general în care intenționăm să înscriem și manifestarea internațională pe care o organizăm la Sibiu – Paltiniș, in perioada 06 – 08 iunie 2008.
PARTICIPARE:
Internațională și națională.
LOCAȚII DE DESFĂȘURARE:
Sibiu, Universitatea Lucian Blaga (www.ulbsibiu.ro );
Paltinis (paltinis.in-romania.ro sau www.sibiu.ro/turism/ro/paltinis.htm). Această locație aleasă pentru manifestările Congresului permite atât o desfășurare a lucrărilor într-o atmosferă liniștită, lipsită de zgomot, poluare, trafic, cât și o binemeritată refacere, recreere a participanților. Pensiunile din zona turistică Păltiniș – Rășinari oferă condiții excelente de cazare și masă la prețuri mici, cu atât mai mult cu cât în perioada respectivă sezonul turistic încă nu va fi început.
OBIECTIVELE CONGRESULUI
Obiectivul nostru fundamental îl constituie reunirea unor specialiști, a unor practicieni de mare valoare în domeniu, în vederea realizării schimbului de informații între aceștia. Ne propunem să oferim specialiștilor oportunitatea de a-și prezenta munca, de a-și face cunoscute ultimele metode și instrumente de cercetare, de a realiza un schimb intens de informații, benefic tuturor participanților, ca și psihologiei în ansamblu.
Deoarece viitorul profesiei este reprezentat de către actualii studenți, manifestarea noastră va cuprinde și o secțiune specială dedicată viitorilor noștri colegi. Intenția noastră este de a facilita interacțiunea studenților cu specialiști deja consacrați în domeniu, de a-i familiariza cu problematica cercetării psihologice, de a ridica standardele de calitate în procesul de pregătire, de a contribui astfel la formarea culturii de specialitate și la îmbogățirea experienței studenților participanți. În virtutea acestor considerente, studenții vor beneficia de manifestări științifice specifice, în cadrul cărora își pot prezenta propriile cercetări și proiecte, de mese rotunde, training-uri și work-shop-uri pe marginea unor teme de interes deosebit, toate sub coordonarea sau monitorizarea unor specialiști de renume din diferite ramuri ale psihologiei.
CONDIȚII DE PARTICIPARE
La manifestare au acces toți specialiștii interesați de problematica propusă, licențiați sau nu în domeniul psihologiei, ca și persoanele înmatriculate în diverse forme de învățământ psihologic (studenți, masteranzi, doctoranzi). Fiecare participant poate prezenta (indiferent de forma aleasă) cel mult două lucrări: o lucrare, o lucrare plus un poster sau două postere. Lucrările vor fi publicate într-un volum al manifestării editat la o editură recunoscută C.N.C.S.I.S.
Cu toate acestea, manifestarea științifică pe care o organizăm este dedicată exclusiv unor aspecte de ordin practic, aplicativ, metodologic ale psihologiei, legate de cercetarea actuală, de implicațiile ei metodologice, etice, sociale, culturale. Acesta este, de altfel, principalul motiv pentru care comitetul științific va efectua o selecție riguroasă a lucrărilor care vor fi trimise de către participanți, eliminându-le pe acelea cu caracter teoretic, speculativ. Lucrările publicate deja în diverse reviste sau susținute la alte manifestări științifice nu au drept de prezentare în cadrul sesiunilor de comunicări științifice.
SECȚIUNI ȘTIINȚIFICE
Studii și Cercetări în PSIHOLOGIE CLINICĂ
Studii și Cercetări în PSIHOLOGIE COGNITIVĂ
Studii și Cercetări în PSIHOLOGIE EDUCAȚIONALĂ
Studii și Cercetări în PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ
Studii și Cercetări în PSIHOLOGIE SOCIALĂ
Studii și Cercetări în PSIHOLOGIA MUNCII ȘI ORGANIZAȚIONALĂ
Studii și Cercetări în PSIHOLOGIE APLICATĂ ÎN DOMENIUL APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚEI NAȚIONALE
Studii și Cercetări în PSIHOLOGIA RECLAMEI ȘI MARKETING
Aceste secțiuni sunt valabile atât pentru profesioniști (senior psychologists), cât și pentru studenți (junior psychologists).
FORME DE PREZENTARE
Prezentare orală / PowerPoint
Poster
ÎNSCRIERE
În vederea înscrierii este necesar să completați și să trimiteți prin e-mail Formularul de înscriere pe adresa congres.sibiu.paltinis2008@gmail.com
CONDIȚII DE REDACTARE A LUCRARILOR
FORMATUL DOCUMENTULUI (valabil pentru toate categoriile de lucrari)
Vezi Modelul afisat pe site în cadrul secțiunii FORMULARE.
Min. 8 pagini, max 12 pagini;
Criterii de redactare si evaluare a REZUMATELOR
Vezi Model rezumat afisat pe site secțiunea FORMULARE (Scrieti textul direct pe document).
Marimea: 150 – 300 de cuvinte.
Cuvinte cheie: 5 – 8.
Subtitlurile rezumatului vor fi scoase in evidenta cu litere ingrosate (bold).
Limba : la alegere, fie limba romana, fie o limba de circulatie internationala (engleza, franceza sau germana). Va recomandam totusi alegerea unei limbi straine, pentru a va putea face cunoscute pe plan international preocuparile profesionale si pentru a putea fi contactat de catre cei interesati.
Termen limita: Rezumatul va fi trimis odata cu formularul de inscriere sau, cel mai tarziu, pana la data de 20 aprilie 2008.
LUCRARI
Vezi Model lucrare afisat pe site în secțiunea FORMULARE (Scrieti textul direct pe document).
Deoarece Congresul are o participare internationala, lucrarile pot fi redactate si intr-o limba de circulatie internationala (engleza, franceza sau germana). Pentru participantii care doresc sa-si prezinte lucrarile in limba romana, acestea vor fi redactate in limba romana si publicate separat intr-o sectiune a volumului Congresului.
Lista lucrarilor acceptate spre publicare va fi afisata pe site, dupa primirea si evaluarea tuturor lucrarilor.
Termen limita: Lucrarea va fi trimisa prin e-mail (ca atasament) pana la data de 01 mai 2008.
WORKSHOPURI sustinute (activitati de grup, minim 2 ore).
Descrierea problematicii abordate trebuie sa cuprinda 2 – 4 pagini (pentru aceasta, utilizati Model rezumat afisat pe site în secțiunea FORMULARE, scriind textul direct pe document). Aceasta se va publica in volumul manifestarii.
TRAINING-URI (activitati de grup, minim 8 ore)
Descrierea problematicii abordate trebuie sa cuprinda 2 – 4 pagini (utilizati Model rezumat afisat pe site în secțiunea FORMULARE, scriind textul direct pe document). Aceasta se va publica, de asemenea, in volumul Congresului.
POSTERE
Dimensiuni : 1200 / 800 mm. Descrierea cercetarii sau studiului de caz trebuie sa cuprinda 2 – 4 pagini, urmand a fi publicata in volumul manifestarii. Utilizati acelasi Model rezumat afisat pe site în secțiunea FORMULARE, scriind textul direct pe document.
MENTIUNE : Toate lucrarile acceptate vor fi publicate intr-un volum special al Congresului
(cu cod ISBN) la o editura acreditata CNCSIS.







Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.